Un soi de liniște

un soi de liniște

înserările din păsări, răsăriturile din pajiști

nanosecundele în război cu eonii înțepând

sângele, furnici tot mai harnice pentru

hrana inimii fratelui inamic

Insulele lui Langerhans

mă voi muta încet în ținuturile de mijloc

acolo unde cafeaua orele suplimentare

grijile internetul sunt interzise

iar zilele iau urma unei muzici atroce

înserare

alungi greața și clopotele atât de puțin

îți ia să te prefaci în viață

cârciurile de struguri – peștii, visele

se strecoară în valuri, nori amenințători

adună sufletele rătăcite într-o barcă ușoară

pe mal copiii le strigă pe nume

cetatea celor două emisfere

în anotimpurile fără milă ale soarelui

aș urma steaua polară

aș visa că pământenii nesuportând arșița

emigrează spre nord

iar pământenii neîndurând frigul

ar ține sudul

la ecuator ar rămâne un cordon sanitar

din verdeață apă animale și păsări

natura ar deveni mai îngăduitoare

la ospețele umanității

în nopțile lungi de iarnă aș jindui

cu nostalgie la amintirea verii

în nopțile cu bolți grele de stele

sudicii s-ar înfiora la amintirea iernii

cu timpul am deveni două specii

desprinse din trunchiul comun al

celor ce s-au salvat de sine

trecerile încolo-încoace s-ar petrece

într-o liniște ruptă din evlavie

plata luntrașului ar fi o floare din

anotimpul tău

ne vom împărți anotimpurile

vom fi fericiți

(Poeme dintr-un volum în lucru)


FLORI BĂLĂNESCU (n. 1969) este istoric, cercetător științific la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din București (INST), publicistă și scriitoare. Îngrijește seria de autor „Paul Goma” la Ed. Ratio et Revelatio. Ultimele volume publicate: Grup Canal ‘77. „Paraziții sociali” și Mișcarea Goma pentru drepturile omului. Studiu de caz, 2015; Neculai Popa în dialog cu Flori Bălănescu, Fără închisoare, aș fi fost nimic, 2016; România, 1945-1989; Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. vol. III. P–R, 2016 (coautoare); Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987, 2017 (coautoare); revoluția permanentă, mon amour!, poezie, 2018.