Pașii făcuți într-un teritoriu trebuie să lase urme, trebuie să facă semne și să se poată mai departe duce în fiecare loc în care își pot continua drumul, călătoria în imaginile care le continuă povestea și le dau viață în fiecare zi, și mai departe în fiecare dintre momentele care pot să spună despre aceste neobosite căutări și trasee ce impun arhitectura plană ce se întinde, mai departe se desprinde și crește, care se ridică după accea în spațiu, în spațiul ce păstrează în aerul lui lumea începutului și a acceptării oricărei faceri și minuni care îl ocupă și îl formează. Imaginile completează firesc fiecare cuvânt al poveștii care se țese odată cu ele, cu deslușirile și cu aromele lor ce ușor se vor duce în simțuri și vor spune și ele astfel despre urme și despre toate lecturile lor.

    Gabriela Tabacu ne apropie și ne face cunoștință discret cu toate aceste deslușiri ale urmelor și ale efectelor lor, cu desfășurarea și cu invadarea astfel a spațiului afectiv adoptat, recunoscut și însoțit de stările ei. Își continuă în toate aceste moduri alese trăirile în acele transe în care se așază, în care poate rămâne și din care extrage sevele purtătoare de povești, de cuvinte care le amplifică continuu și totodată de toga necesară pentru desăvârșirea acestei învoalte ținute, a acestei treceri prin timp și prin fiecare spațiu în care au putut să încapă descifrarea și înțelegerea mișcărilor lor.

Am scris cu convingerea fermă că redeșteptarea memoriei unor vremuri înseamnă șansa de a ști de unde venim, ca să decidem corect încotro vrem să ne îndreptăm. Fără acest bagaj de înțelegere a palimpsestului pe care ne clădim viața, identitatea noastră de ființe întregi poate fi cu ușurință compromisă, iar asta nu trebuie să uităm…

   Suntem prinși în timp, în vremuri, în istoria care le cuprinde în (ne)înțelegerile ei, suntem conduși prin acest duct bine așezat între toate aceste cuprinderi, în stările lor și putem urma și înțelege ce se înfășoară și ce se adaugă pentru a face vizibilă această țesătură completată de viață, de vieți încăpute în ea dar și de toate mișcările lor prinse în aceste noduri făcute special ca să fie prinse, nu uitate personajele, întâlnirile și apropierile lor, locurile unde și de unde miracolul creșterii acestor povești se poate muta firesc în stările și în obiceiurile profanului care le poate privi, înțelege și mai departe și le poate adăuga firesc, ca pe un fragment lipsă ce trebuia adăugat celui ce l-a întâlnit, care l-a citit și îl poate însoți și purta mai departe.

Se vede că o pornire tainică i-a călăuzit pe oamenii ăștia să se adune unii cu alții, așa ca scăderile unuia să fie ascunse, iar virtuțile scoase la iveală prin însușirile și lipsurile celuilalt, astfel ca suma alcătuirilor și mersurilor lor să ajungă la vreun nebănuit numitor comun …

   Fiecare desen care își lasă imaginea țesută în Orașul găsit în cutie: o cronică afectivă a Bucureștiului se adaugă cu următorul și cu fiecare privire care le cuprinde, iar odată cu fiecare cuvânt scos din cutia care le ținea în încăperea întunecată și caldă a ei se poate simți viața care le-a asigurat păstrarea și aducerea întregii prospețimi în timpul de acum, în acest timp trăit acum și de noi. Ne amestecăm ușor în și cu toată această lume ieșită așa de firesc la lumină și trăim atât de la fel nostalgiile vieților ei făcute aici cunoscute, aduse atât de aproape de fiecare cuvânt care le explică și le arată ieșirea.

Cititorul va ști, desigur, să înțeleagă ce se află dincolo de ce e scris…

   Nodul ultim, de închidere al acestei țesături dense nu există, ci sunt lăsate explicit căi pentru a nu fi încheiată, pentru a fi continuată lectura ei mai departe, cât mai în adâncimile și extremitățile pe care fiecare poveste le ține în alcătuirile și în desfășurările ei. Simțurile rămân în continuare disponibile să fie inervate și păstrate în acest tremur care le asigură în continuare menținerea trăirilor necesare pentru a merge mai departe în imaginile care fac vizibile urmele și semnele pe care au știut să le păstreze și să le mențină vii pentru totdeauna în fiecare dintre aceste cuvinte.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

editor: Logos, Indagatoris

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.