Intrasem în librărie ca de obicei, fără un scop anume. Am deschis ușa grea din fier, se auzise clopoțelul electronic care îmi anunța vizita. Au mochete groase pe podea. Pașii se pierd, mă pierd și eu printre rafturi. Răsfoiam atunci o carte cu insule și
Primiseră camera de la mansardă. Așa ceruse Iosif, era cel mai romantic loc la care se putea gândi, un pat mare o baie în care să facă duș amândoi unde ea să nu aibă scăpare și brațele lui s-o găsească oriunde iar buzele lui oricând.
E greu să-mi dau totuși seama în ce moment Zeitatea a devenit Tata. Și când au devenit ei doi pentru mine „Mama și Tata”, o entitate învăluită în lumina aceea firavă, strecurată prin fisura deschisă atunci, la citirea insignifiantului fragment din Caietul unchiului. De mult,
Cu soră-mea Vica și doar cu ea, învoită de copii și nepoți pentru douăzeci și patru de ore, m-am mai dus o dată, în septembrie 2019 la Vadu. Toate poveștile pitorești din satul copilăriei noastre așa cum arăta el înainte de a ne naște amândouă
„(…) Vă dați seama, când ieșeam din casă și dădeam și noi o fugă până la dealul Bardalia și ce mai zăboveam prin băltoacele din jur, când ajungeam acasă și puneam mâna pe un codru de pâine, ni se părea miere. Însă în toate astea