Tag Archives: Gulag

Teribila lume a Gulagului sovietic

Remarcabilă este consecvența constructivă cu care diversele instituții de cultură poloneze promovează spiritualitatea polonă în lume dar și în România. Probabil că am avea ceva de învățat în acest sens, mai ales având în vedere istoria recentă a ICR, o instituție intrată aparent iremediabil într-un

Nebuniile lui Tesson

În anul 2010 scriitorul francez Sylvain Tesson a reușit să ducă la bun sfârșit un alt plan  nebunesc (totuși, cum-necum, a supraviețuit din toate aventurile sale): să reziste șase luni de zile singur într-o cabană din bușteni, de trei metri pe trei, aflată pe marginea

Subprefect în Transnistria, deţinut în Kolîma

Viaţa lui Alexandru Smochină (1915-2002) oferă o altă perspectivă vastă a traumelor şi dilemelor morale ale secolului trecut, din păcate, prea puţin băgată în seamă. Mărturia sa, a apărut în anul  2014 în cadrul Colecţiei Afaceri Orientale, iniţiată cu multă hărnicie de Vadim Guzun în