Vineri 15 noiembrie, a fost Ziua Internațională a ”Scriitorului din închisoare”. De situațiile lor tragice în țările unde se luptă sau rezistă tuturor formelor de abuz și tortură, dar, mai ales, privare de libertate, libertate a exprimării, a gândirii și conștiinței, se ocupă Organizația internațională
Pescăruși. Imenși și albi. Sunetele lor erau ca niște scâncete de copil. Odată cu întunericul, orașul părea că le aparține și se roteau amenințător de parcă și-l revendicau după încă o zi torida, una banală pentru sezonul turistic, cu un amalgam balcanic de muzici, tanguiri,
Agasant. Sâcâitor. O durere cumplită de articulație mă face să mă contorsionez și să mă trântesc de nervi cu capul în prima pernă. E după-amiază. Încerc să adorm și îmi tot vine în minte imaginea cu oglinda de Murano. Aia de ieri de la prietena
Acum, 40. Teoretic, mai bine de jumătate. Din cele visate, îmi rămăsese să văd Parisul, dar cu timpul mi-am dat seama că a fost doar un capriciu trecător, și că aș fi vrut să-l văd doar ca să-l suprapun emfatic peste proiecția mea imaginară proustiană.