Erosul din ultima plachetă a Mariei Pilchin (Tu ești rusul cel bun, Editura Prut, Chișinău, 2021) e organic, belicos, sfâșiat de energii contradictorii, dar fără a testa visceralități de paradă. Stilul ceremonios, de altfel, nu lasă loc exercițiilor de imagerie care să caute neapărat electrizarea cititorului prin cine știe ce flashuri tăioase. Trecut prin memoria genetică, prin istoria recurentă a cuplului și prin marea istorie locală (modernă în formă, poezia Mariei Pilchin nu s-a dezis niciodată de subtextul basarabean, afișat adesea cu ostentație), eroticul e o experiență alteritară formulată ritos, el caută să se lupte cu diferența, cu „ceilalți” și cu „celelalte”. Numai astfel discursul liric devine o veritabilă „xenologie”, iar feminitatea, desprinsă de o asumare prea intimistă, e defulată concentric în varii ipostaze, ca și cum ar avea nevoie de invocatele puteri militare ale Armatei Roșii, ale eroului revoluționar Ceapaev din propaganda sovietică sau ale vreunui vajnic „cavaler teuton”. Cu toții trebuie să asiste la „marea bătălie”, cu toții trebuie să dea o mână de ajutor la „zdrobirea dușmanului”.

În acest context, nopțile sunt barbare, vorbele sunt de gheață, iar nevasta e o rusoaică drapată într-o haină de blană care evocă atât depărtările reci ale Siberiei, cât și căldura unei partenere sexuale răvășitoare („când între mine și el se dă marea bătălie/înțeleg că toate au fost inventate/pentru această aprigă luptă/ca toate femeile casei mele/să asiste la zdrobirea dușmanului”; „picioarele mele foarfece albe/îți taie nopțile în franjuri/uneori mă sperie femeia/de treizeci de ani care/mă populează sălbatică/cadână dură nebună”). „Celălalt” e „rusul cel bun” – partenerul constant, iubitul, soțul, râvnitul, dar și alți potențiali amanți – străinul, colegul întru literatură, propriul sine devenit un misterios „altcineva” („de fiecare dată în oglindă mă privește/aceeași față dialogul e mut despre nimic/e doar o privire e perpetuul gest al lui narcis/și totuși de fiecare dată în oglindă mă privește/o altă ființă una care îmi ascunde mereu ceva/care știe mai multe decât știu eu”). Relația cu „rusul cel bun” e surprinsă în micile gesturi domestice și în stările cotidiene, dar și-n opțiunile politice, în escapadele culturale și-n rătăcirile livrești, pentru a acumula elanul întoarcerii acasă și a răscumpăra, astfel, imaginare gesturi adulterine. După excursiile printre celebre personaje (Anna Karenina, Grișa Kostovski, Heraclit, Iisus), iubita/soția/amanta „rusului cel bun” redevine „cuminte neatinsă castă”, celebrând, după atâtea eludări ale rutinei amoroase, arhiva comună a spațiului conjugal (”în dulapuri avem adunată viața noastră toată/amintirile stau pe rafturi și în sertare/și ne apropiem de ele ca la muzeu ca în arhivă/casa noastră cea de toate zilele”; „nu poți să știi ce va fi mâine/dar ziua de azi clipa în care copilul este aici/te face să trăiești întrupat/și os din osul nostru să calce/iarba acestei lumi/și firul ei să-și ridice capul/spre a-l privi cum trece”).

Veritabilă Safo descinsă între zidurile Kremlinului – de ce n-ar îmbrăca erosul și chipul luptei dintre Occidentul tolerant și veșnic neîncadrabila Rusie? („la moscova am fost safo/am venit aici cum vii la o femeie frumoasă/despre care ai auzit multe bune și rele/târfa cea sacră”) – „cadâna dură nebună”, poeta dezinhibată se reașază spășită, la un moment dat, între lucrurile de-acasă. Fără „rusul cel bun”, sugerează ea într-un ultim poem, „moscova era pustie”, căci el e „mai mult decât un stat”, e „matușka rusie din patul meu”, e „ivan tzara”, „țarul căruia îi zic dada”. Pe ruinele fumegânde ale marilor războaie personale și culturale, îmbogățit fără consecințe notabile de experiența „celorlalți”, în placheta Mariei Pilchin erosul își linge propriile răni. „Rusul” nu mai e dușmanul, dimpotrivă, a devenit „cel bun”, reperul inconturnabil al stabilității afective.

(text apărut în ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”)

Adrian G. Romila (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat cărțile: ”Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie” (Timpul, 2009), premiul pentru debut USR, Iaşi; ”De-a dragostea și drumul. Stații de lectură”, eseuri (Eikon, 2010); ”În drum spre sud. Roman de aventură” (Brumar, 2012), premiul USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al ”Ziarului de Iași”, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, FILIT, 2013; ”Radio în zăpadă”, povestiri (Tracus Arte, 2014); ”Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării”, eseu (Cartea Românească, 2015); ”Mici schimbări în viață”, povestiri (Charmides, 2016); ”Zeppelin”, roman (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura ”Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la ”Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman, (Polirom, 2019), Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, eseuri, (Junimea, 2020). A fost inclus cu o povestire în antologia de proză scurtă românească apăruă în limba sârbă sub titlul Antologija savremelne rumunske kratke proze. Ponoćni voz (Niu Libertatea, Pančevo, 2017), coordonată de Simona Lazarjan Popov. A fost contributor, cu câte un text, în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016),Scriitori la poliție (Polirom, 2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste ”pe hârtie” și pe internet. Este membru al Uniunnii Scriitorilor și al PEN Club România și este redactor la trimestrialul cultural ”Conta”, editat la Piatra-Neamț.