Angelo de Gubernatis s-a născut la Torino în anul 1840 și a fost un relativ bine cunoscut scriitor, filolog, lingvist și orientalist italian. După ce și-a făcut studiile universitare în orașul său natal, cel mai important oraș al Regatului Piemontului și mai apoi al Sardiniei, prima capitală a Regatului Italiei (1861-65) condus de Casa de Savoia, De Gubernatis a devenit profesor la un liceu din Chieri, un orășel la 11 kilometri de Torino. În 1862 a obținut o bursă la Universitatea din Berlin, unde și-a început studiile de filologie și limbă sanscrită. În noiembrie 1863 s-a întors în Italia, fiind numit profesor de sanscrită la Universitatea din Florența, începând să se specializeze în orientalistică, fiind promovat în 1891 la Universitatea La Sapienza din Roma. A înființat mai multe reviste printre care L’Italia litteraria (1862), Rivista orientale (1867) Rivista europea (1869). A fost și un scriitor foarte prolific. A întreprins, logic, mai multe călătorii în India, iar artefactele pe care le-a adus înapoi în Italia au ajuns la Muzeul de Antropologie din Florența.

Având aceste preocupări a participat în mod firesc la Congresul Internațional al Orientaliștilor, care a avut loc în anul 1878, la Florența, unde l-a cunoscut pe Bogdan Petriceicu Hașdeu cu care a păstrat legătura și după aceea. În anul 1897 De Gubernatis se afla împreună cu fiica sa la Belgrad, când a fost invitat de V.A. Urechia, vicepreședintele Senatului în acel an, să susțină și la București trei conferințe. V.A Urechia, o personalitate complet uitată astăzi, avea o energie tipică secolului al XIX-lea, combinând fericit activitatea academică (membru fondator al Academiei) în domeniul umanismului, cu cea politică (membru al Parlamentului Regatului timp de 34 de ani, fie la Cameră, fie în Senat, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice etc.).

Vizita lui De Gubernatis în România trebuie pusă și în contextul activității Ligii Culturale pentru unitatea tuturor românilor care dezvolta o propagandă externă intensă (numai V.A. Urechia ar fi scris peste 500 de articole în ziarele din străinătate) în vederea sporirii sprijinului pentru o eventuală unire a românilor din Imperiul Austro-Ungar cu Regatul Român. Urechia, având o funcție importantă în stat, a mobilizat autoritățile locale pentru ca De Gubernatis să fie plăcut impresionat de primirea în România, pentru a fi câștigat de partea cauzei noastre naționale, astfel încât în toate gările pe unde a trecut garnitura în care se aflau De Gubernatis și fiica sa, ei au fost întâmpinați cu fanfare, flori și de oficialități de parca ar fi fost demnitari ai Italiei. Acest fapt l-a flatat și cucerit pe De Gubernatis, dupa cum avea să scrie mai târziu în cartea „La Roumanie et les Roumains.

Impression de voyage et etudes”[1], apărută anul următor la Florența. La vamă chiar directorul a venit să-și prezinte omagiile în miez de noapte! De Gubernatis a petrecut în Româna puțin timp, opt zile, dar au fost zile pline de evenimente, căci a fost invitat la nenumărate întâlniri și dineuri, chiar și la Curtea Regală, unde a discutat atât cu Regina Elisabeta cât și cu Carol I, fiind decorat cu Ordinul Steaua Română. A fost dus să viziteze și școala italiană din București. În drumul său către vama de la Predeal, a decis să-și viziteze mai vechiul prieten, pe Hașdeu, la castelul său din Câmpina.

Relatarea sa este interesantă și pentru că dezvaluie o altă fațetă a celebrului savant. În ciuda aerului deprimant al Castelului (ca și construcția în sine), Hașdeu a fost ospitalier și a organizat un dineu apreciat de oaspetele său italian. Pentru a încălzi atmosfera, a adus și un mic taraf de țigani care a cântat tot timpul, până când oaspeții au plecat spre Sinaia. De Gubernatis și fiica sa au părăsit Regatul Român prin vama de la Predeal, orășel care era împărțit în două. Întreaga mobilizare a gazdelor române a dat roade, căci anul următor De Gubernatis avea să publice cartea menționată care are mai bine de trei sute de pagini dedicate României. Călătoria în sine i-a inspirat o sută de pagini (sigur ținuse notițe în România) în timp ce alte două sute au fost consacrate unei istorii a românilor și civilizației noastre dar și unei prezentări a țării la sfârșit de secol (cadru geografic, prezentarea detaliată a trei orașe – București, Sinaia și Constanță).

Umanist fiind, De Gubernatis s-a interesat și de colegii lui din România, scriind un scurt eseu despre scriitorii români, altul despre oratorii români. Aproape zece pagini au fost dedicat de autor și Sinaiei, reședința de vară a regilor României. Castelul Peleș (Pelesch) l-a impresionat căci perechea regală ar fi lăsat frâu liber imaginației, remarcă amuzantă, având în vedere tocmai lipsa imaginației celor doi suverani de extracție germană care, logic, au construit tot un palat german pe sol muntos valah. La Sinaia se ajungea de la București după o călătorie cu trenul de patru ore, patru ore și jumătate (automobiliștii din Bucuresti pot face și mai mult în 2020 pentru a ajunge la Sinaia) „Locul este pitoresc și cucerește sufletul din prima clipa, peisajul este verde și proaspăt, aerul curat și rece, un colț ideal de Elveție”. Cel de al 13 capitol are o denumire care ne deranjează acum căci se intitulează Iredentismul român (știm bine că maghiarii sunt cei care au monopolul lui) în care autorul analizează situația politică a celui moment, adresându-se nu numai chestiunii transilvane ci și celei macedonene, care era pe ordinea zilei, având în vedere pretențiile statelor creștine balcanice asupra Macedoniei otomane și care vor duce în final la cele două războaie balcanice.

Fără mari valențe și ambiții, cartea lui Angelo De Gubernatis oferă din nou perspectiva unui regat dinamic, aflat în plin avânt, construit metodic, condus de o elită politică și intelectuală de mare anvergură, cu studii universitare solide și incontestabile, poliglot, impregnată în cultură, care dădea dovada unui patriotism pe stil vechi, de tipul celui enunțat de J.F. Kennedy (să dea și nu să ia).

[1] Relevant pentru importanta acestui lucrări, ea n este pomenita de nici o variantă a Wikipedia care prezintă opera contelui de Gourmenis, nici măcar cea italiana care ar trebui sa fie completa.

CODRUȚ CONSTANTINESCU este istoric și scriitor. Volume publicate: Studii irlandeze (Institutul European, Iași, 2006) Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare cu Mirel Bănică, Polirom, Iași, 2007) Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS, între control și propagandă  (Vremea, București, 2013) Viața și moartea în Gulag (Vremea, București, 2015) Epistolar genevez (Vremea-2016) Pe urmele celților. Peripeții și istorii irlandeze și scoțiene (Vremea, București, 2017) Pedalând prin viață.  Jurnalul unui biciclist de cursă lungă (Vremea, București, 2018), “Din mărturiile unor contemporani la făurirea României Mari” (Ploiești, 2019).