„Nu striga niciodată ajutor – O sută de poeme, o sută de fețe ale singurătății“, de Mircea Cărtărescu, din 15 septembrie în librării
Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.
Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale.
Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.
•
Începând de astăzi, primele exemplare din noua carte a lui Mircea Cărtărescu, Nu striga niciodată ajutor, sunt disponibile la precomandă cu autograful autorului pe site-ul Libhumanitas.ro, cu livrare din 15 septembrie.
Cartea va fi prezentată publicului marți, 22 septembrie, de la ora 19.30, într-un dialog-eveniment cu Mircea Cărtărescu și Mirela Nagâț, difuzat #Live #Online pe pagina de Facebook Humanitas și ulterior pe canalul Youtube Humanitas.