Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

Fragmente în avanpremieră

Nici una dintre aventurile erotice ale acestei cărţi nu a avut loc în vremea noastră, când fie o înregistrare privată pe iPhone, fie o cameră de luat vederi amplasată pe străzi sau în holul hotelurilor ar fi putut să conducă la limpezirea evenimentelor. Realitatea acestor iubiri petrecute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau în prima jumătate a secolului XX, se bazează pe consemnări ulterioare, istorice sau biografice, pe povestirea lor filtrată de amintiri, dorinţe ori distilări sentimentale tardive. Scriindu-le așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut în vremea lor, am schimbat adesea povestitorul, care este mereu altul decât cel care s-a aflat la originea versiunii oficiale. De aceea am numit aceste istorii de dragoste nepovestitele iubiri, adică acele părţi, versiuni ale întâmplărilor, niciodată istorisite până acum, dar având și ele dreptul de a fi măcar gândite. (TN)

Flora și Samuel: Povestea uluitoarei doamne Baker 

Hanim Fingeanian era stăpâna desăvârșită a casei, nimic nu se făcea fără știrea ei, dar supraveghea mai cu seamă odăile destinate fetelor – nepoate, rude, orfane refugiate ca mine – și copiilor mai mici. Noi, fetele, nu mergeam niciodată fără ea la hamam sau la piaţă. Seara, înainte de culcare, ea îmi pieptăna părul lung și-mi povestea despre frumuseţea fetelor cercheze la care râvneau toţi caimacamii, vizirii și sultanul însuși. Nu era pe lume soartă mai fericită ca a lor odată ce ajungeau să fie favoritele unui mare dregător. Eu, cu părul închis la culoare, pielea albă și ochi albaș- tri, aș fi putut să trec drept o fecioară cercheză din Caucaz. Până nu demult, fete din toată lumea erau aduse în port în cala vaselor și vândute în piaţa de sclavi. Cel mai bine se vindeau cele între 13 și 25 de ani, albe, cu dinţi sănătoși și cu atestat de feciorie de la o moașă de încredere. Ce șansă mai bună ar fi avut o orfană ca mine fără zestre? Dar piaţa era din ce în ce mai îngrădită în ultimii ani, mai cu seamă din pricina unor tratate internaţionale și a englezilor care-și băgau coada peste tot cerând abolirea sclaviei în Imperiul Otoman. Nu împlinisem încă 18 ani, când acești părinţi ai mei au organizat în marea sală comună, selamlik, o petrecere cu muzicanţi, cofeturi și șerbet și cu invitaţi de seamă. Să fi fost tot 9 ianuarie, ca ziua în care viaţa mea luase o întorsătură neașteptată? Mă prezentau pentru prima dată, împreună cu alte fete, unor bărbaţi străini de casa noastră. Niciodată nu mai fuseseră aţintiţi asupra mea atâţia ochi.

Nicolae și Mathilde: O iubire interzisă

Mama s-a prăpădit în 1985, în apartamentul din rue Boissière, unde locuia din 1940. Apartamentul trebuia acum eliberat de lucrurile ei și de ce mai rămăsese de la bunica Mathilde, dusă și ea de pe această lume cu vreo 10 ani înainte. La capătul an- treului lung, o ușă de stejar dădea într-o cameră pe care, habar n-am de ce, bunica o numea „la librairie“, deși era folosită ca debara și pe post de dressing improvizat. Era o cameră lungă și îngustă, căptușită cu rafturi și dulapuri. Pe peretele din fund se afla un dulap de lemn vechi, cu uși culisante, pe ale cărui rafturi erau depozitate cândva medicamente din rezerva tatei, și el tot medic ca necunoscutul meu bunic, iar pe timpul războiului în dulap se păstrau provizii de zahăr. Aici am găsit, pe lângă hârtii și documente ale familiei, un teanc de vreo sută de scrisori îngălbenite, trimise, după câte mi-am putut da seama, din România, între anii 1922 și 1948. Am dedus că erau scrise în românește, o limbă pe care n-o cunoșteam. […] Ne întâlnim duminică de duminică, cu câteva minute înainte să înceapă liturghia. Iar eu, într‑adevăr, nu am răbdare să se termine slujba și mă strecor tiptil spre ieșire. Cum am prins un loc în metrou, cum deschid noile pagini traduse care sper să lumineze trecutul familiei mele. În zgomotul sacadat al șinelor, simt cum îmi iau foc tâmplele și mă cuprinde un fel de euforie la gândul că în corpul meu și în mintea mea moleculele de ADN se reașază în spirale de oameni necunoscuţi care fac parte din mine și că sunt pe cale, poate, să recuperez ceva din povestea lor.

Frank și Lisabetta: Un spion la curtea reginei Maria 

După aventura cu însurătoarea necugetată a fratelui ei Carol și ca să se evite vreun nou scandal, Lisabetta fusese supusă unei discipline de fier, care rareori îi permitea să mai părăsească palatul. Dar grădinile din jur aveau atâtea locuri ferite de priviri, iar palatul atâtea odăi în care se putea furișa, atâtea firide tihnite unde putea să citească romane de dragoste, să viseze cu ochii deschiși sau să deseneze. Știa că Frank Rattigan era un apropiat al familiei încă din vremea refugiului la Iași, însă abia acum, la cel de-al doilea mandat al lui în România, avea prilejul să-l cunoască mai pe îndelete, la ceaiurile și seratele organizate de regină. Altminteri, ieșea atât de rar, și numai supravegheată de cerberii de încredere ai mamei ei, și vedea atât de puţină lume! Într-un fel, fata asta îl invidia pe frate-său Carol că avusese curajul și nebunia să fugă cu iubita lui, chiar dacă, pe urmă, abia scăpaseră cu obrazul cam terfelit dintr-un scandal imens și lucrurile se dovediseră foarte complicate. Un mic dineu prelungit cu o audiţie de muzică clasică, într-o seară caldă de vară, era prilejul cel mai bun pentru o plimbare în grădinile palatului. Oricine ar fi socotit că, însoţită de tata, Lisabetta se afla pe mâini bune. Iar ea era, în sfârșit, liberă pentru câteva ore măcar să se piardă în braţele acestui fermecător de calculat aventurier englez care îi va mărturisi că avea să părăsească România în curând pentru un post încă și mai important.

Sophie, mon amour: Prima iubire a unui adolescent precoce 

Era slăbuţ și deșirat, cu un nas proeminent și ochi vioi, puţin mai înalt decât mine, deși abia împlinise 14 ani. Purta cu desăvârșită prestanţă uniforma liceului și era destul de mândru de franceza lui care, trebuie să recunosc, era mult mai bună decât a mea. Mi-a povestit că bunicul lui ţinuse ca nepoţii să facă liceul la Nisa, dar că viaţa de internat era aspră. Corsicanii se încăierau din orice. Îi plăcea de profesorul de franceză: le ceruse ca, în fiecare seară, înainte de culcare, să citească timp de o jumătate de oră două-trei pagini dintr-un mare scriitor francez. Pe nesimţite, Puștiu – cum aveam să-l numesc de-atunci încolo – își îmbogăţea astfel vocabularul și cunoștinţele de literatură franceză. Era o metodă la care nu m-aș fi gândit. El alesese să citească la culcare din Salammbô, de Flaubert, povestea revoltei mercenarilor din Cartagina secolului al III-lea după Cristos și a fiicei unui general, Hamilcar Barca. Nu citisem romanul, dar el mi l-a povestit cu o asemenea însufleţire și cu tot felul de detalii încât era ca și când îl citiserăm împreună. Cred că avea mai multe scene de violenţă și senzu- alitate decât dădea Puștiu de înţeles, dar, după ce mașina l-a lăsat la liceu, aproape că uitasem că ţelul călătoriei mele din ziua aceea era să văd hotelul reginei Victoria. La coborâre, îmi șoptise la ureche că semăn cu Mona Lisa și tot atunci mi-a atins din întâmplare braţul. Mi-a displăcut comparaţia cu Mona Lisa, mi se părea o femeie bătrână, cu zâmbet fals, dar probabil el credea că-mi face un compliment nemaipomenit. Îi plăcea de mine. Fetele simt imediat lucrurile astea.

Tatiana Niculescu este scriitoare, a impus în literatura română contemporană genul biografiei interbelice prin volumele Seducătorul domn Nae.Viața lui Nae Ionescu (bestseller  Humanitas 2020); Regele și Duduia.Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (Humanitas 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului.Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor(Humanitas 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorință (Humanitas 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas 2006), urmat de Nopțile Patriarhului, Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate(Humanitas 2017) și Cartea Întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri (Humanitas 2019) și a îngrijit volumul Regina Maria, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).