În anul 2010 scriitorul francez Sylvain Tesson a reușit să ducă la bun sfârșit un alt plan  nebunesc (totuși, cum-necum, a supraviețuit din toate aventurile sale): să reziste șase luni de zile singur într-o cabană din bușteni, de trei metri pe trei, aflată pe marginea imensului lac Baikal, din Siberia rusească. Trecuse pe lângă lacul Baikal în 2003 când refăcuse traseul unui mic grup de deținuți politici care au evadat din Gulagul stalinist și au reușit să ajungă în India britanică, după ce au mers pe jos mii și mii de kilometri, experiență pe care a relatat-o în „Axa lupului”. Cartea care dezvăluie această incredibilă aventură a fost scrisă de militarul polonez Stanislav Rawicz[1], care a stârnit multă vâlvă și controverse în epoca. Abia în 2010 Tesson a reușit să-și pună în aplicare îndrăznețul plan, care era totuși diferit față de celelalte experiențe reportericești (pentru că de aceea le caută, pentru a le descrie) pe care le-a avut și care presupuneau parcurgerea unor distanțe mari (cu motocicleta, calare, pe jos etc.) : acum trebuia să rămână izolat, de unul singur, într-un loc complet neospitalier. Evident, pentru a-și descrie experiența care luând forma unui jurnal, a avut un mare succes la public, Tesson câștigând chiar și prestigiosul Premiu Medicis în anul 2011.[2] Abia la pagina 101 regăsim motivele acestei recluziuni voluntare, o sihăstrie filosofică, pe alocuri “De ce m-am izolat într-o cabană: Vorbeam prea mult, tânjeam după liniște. Prea multe întâlniri, prea multe emailuri la care trebuia să răspund. Râvneam să duc viața lui Robinson Crusoe. Aici am încălzire mai bună decât în apartamentul din Paris. Mi-era lehamite de mersul la cumpărături. Aici pot să urlu cât vreau și să umblu în pielea goală. Urăsc telefonul și zgomotele de mașini”. Si la pagina 109 regăsim justificarea micii sale vacanțe, căci totuși nu s-a decis să trăiască într-o  recluziune perpetua ci doar o jumătate de an „Cât de diferită e viața la Paris <Trebuie să ai o părere despre tot! Trebuie să răspunzi la telefon! Trebuie să iei poziție! Trebuie să fii conectat la tot ce se-ntâmpla!> Crezul vieții în cabană: să nu reacționezi…să nu te zbați…să simți că plutești, un pic cherchelit, înconjurat de liniștea omăturilor…să simți că soarta lumii îți este indiferentă….și să citești poeți chinezi”. De altfel de-a lungul întregii experiențe, Tesson are o viziune critică la adresa vieții în societatea contemporană „În loc să facem conversație, ne punem în fața ecranelor. După câte o întâlnire, nu rămâi cu amintirea unor figuri sau a unor voci, ci cu câteva numere în plus în agendă. Societatea și-a văzut visul cu ochii: să comunice prin intermediul antenelor, ca furnicile. Într-o bună zi, oamenii se vor mulțumi să se adulmece reciproc” sau „Ce este societatea? Numele dat fluxului de curenți exteriori care acționează asupra cârmei pentru a ne împiedica să ne direcționăm barca unde avem chef”.

Unul din planurile cărții, poate cel mai amuzant, este cel în care Tesson, cunoscându-i îndeaproape pe ruși, îi ironizează din plin, fără răutate dar și fără milă „Slavii pot sta cu orele privind picăturile de ploaie șiroind pe geam. Uneori, se scoală, invadează câte o țară sau fac o revoluție, apoi se întorc să viseze lângă ferestrele lor, în camere supraîncălzite”.  „Rușii fac mereu lucrurile în mare grabă, de parcă s-ar aștepta să fie atacați de fasciști dintr-un minut în altul” sau despre superficialitatea lor „Romanii construiau pentru o mie de ani. Pentru ruși, important este să răzbească peste iarna”. „Rușii fac tabula rasa cu trecutul lor, niciodată cu deșeurile. Să arunce ei ceva? Mai bine mor, îi auzi spunând. De ce să dai un motor de tractor din al cărui piston ai putea face un stativ? Teritoriul fostei Uniuni Sovietice e presărat cu excrementele planurilor cincinale: uzine în ruină, mașini-utilaje, carcase de avion”. Iar în final, o ironie cu substrat istoric „Nemții și rușii: în timp ce unii visează să facă ordine în lume, ceilalți au nevoie de haos să-și poată exprima geniul”.

Având în vedere că a stat șase luni aproape singur, jurnalul său mustește de filosofie, căci Sylvain Tesson a avut destul timp să se gândească la sensul existenței sale dar și a umanității. Ca și la multe alte lucruri. Dar asta nu înseamnă că și-a petrecut timpul doar meditând: a tăiat lemne, a prins peste din lac, și-a reparat de mai multe ori cabana, s-a plimbat prin zonă, și-a vizitat vecinii și a băut zeci și zeci de sticle de vodkă. „Esențial este să îți duci viața ca și cum ai ține cârma pe o mare agitată. Să pășești pe culmile ce despart două lumi diferite. Să cauți echilibrul între plăcere și pericol, între frigul iernii siberiene și căldura sobei. Să nu te împotmolești într-un loc anume, să oscilezi de la o extremitate la cealaltă. „Filosofia însingurării și singurătății este și ea bine reprezentată „Doar în singurătate ți se umple mintea de gânduri, pentru că singurul dialog posibil este cu propria ta ființă. Te spală de păcatele flecărelii, te îndeamnă la introspecție. Cheamă din adâncul memoriei amintirea celor iubiți. În fine, pustnicul se înfrățește cu lumea vegetală și animală, iar uneori cu un zeu mărunt, aflat în trecere”. Care ar fi diferența între viața singuratică, pe marginea unui lac imens (totuși, pentru a fi onești, trebuie să menționăm că Tesson a fost vizitat din când în când atât de vecini îndepărtați, în principal angajați ruși ai stațiilor meteorologice dar și de tot felul de străini aflați în trecere, inclusiv conaționali, cu care a și petrecut Ziua Națională a Franței, la 14 iulie, bând și înălțând drapelul francez, întrebându-se dacă nu cumva risca să provoace vreun incident internațional) și cea din societate? „În oraș, minutele, orele, anii ne scapă, curgând prin rana timpului. În cabană, timpul se domolește. Se culcă la picioarele tale ca un câine bătrân și blând, apoi, fără veste, îți dai seama că nu mai e acolo. Sunt liber, fiindcă zilele mele n-au alt stăpân în afară de mine” Dar și „O cabană este locul ideal unde să construiești o viață după principiile luxului auster: să nu te înconjori nici de obiecte, nici de semeni; să te descotorosești de toate”. Altundeva accentuează “Traiul în spațiul restrâns al unei cabane siberiene înseamnă să nu-ți mai duci viața îngropat sub un morman de obiecte. Viața în pădure e ca o cură de slăbire. Te eliberezi de ceea ce sufocă, arunci peste bord povara din aerostatul existenței”. La cum descrie Tesson viața în afara vieții dar totuși viața, parcă ți se face și ție, simplu cititor, poftă de ea, sau măcar de o cură de câteva zile care nu ar strica probabil nimănui. Sigur ne-ar calma de la imensul stres al vieții de zi cu zi, mai ales într-o țară chinuită precum e România. „Viața în pădure este o formă de revolta. Cine stă într-o cabană dispare de pe monitoarele de control. I se pierde urma. Nicio tranzacție bancară, niciun telefon, niciun mesaj, nimic. Nu-l mai găsești în evidența populației. E un soi de hacker în răspăr. Totuși pentru asta nu e nevoie să te duci în pădure. Ascetismul revoluționar se poate practica și în mediul urban. Societatea de consum îți lasă libertatea de a adopta un stil de viață ascetic”. Nu și cea totalitară, pe care Tesson o detestă, poate și prin prisma imenselor distrugeri pe care le-a produs în Rusia.

Sylvain Tesson a publicat la prestigioasa Editură Gallimard și un volum de povestiri[3] care poartă din plin amprenta stilului său, fiind o pledoarie pentru o altfel de viață, caracterizându-se prin umor (negru, în principal) asezonat cu puțin cinism, dezvăluind  personalitatea sa dinamică și cam ciudată a lui Tesson. Multe bucăți au drept fundal Rusia, rușii fiind actorii sau personajele principale, având în vedere și atracția lui față de preavoslavnicii de la est.[4] Una dintre ele, printre cele mai simpatice, relatează drumeția a doi prieteni care locuiau într-o fundătură uitată de Siberie către (aparent) un loc necunoscut. Unul dintre ei experimentase un sex sălbatic cu soția/ prietena lui, în timpul unei pene de curent (destul de frecvente în Siberia, unde oricum electricitatea a fost  introdusă recent), când umbrele și penumbrele oferite de lumina lumânărilor schimba complet cadrul și intensitatea amorului. Însă după două zile, „curentul a venit” iar viața sexuală acelor doi a reintrat în banalitate. Ce și-a zis fostul combatant din Cecenia? De ce nu aș provoca o altă pană de curent? Cei doi de fapt asta și căutau: rețeaua de electricitate. Odată găsită, un stejar impunător a fost doborât cu securea exact peste cabluri, în strigătele de satisfacție ale lui Igor „Ehe, o să dureze cinci zile până când vor găsi locul asta și repera stâlpii”. În Plictisul Tesson descrie traseul unei frumoase rusoaice, absolventă a unei facultăți de limbă și literatură franceză, care revine în târgul de unde era originară, din Siberia, doar pentru a se plictisi de moarte. Peste un timp aceeași Tatiana ajunge într-un bordel de lux din Moscova unde, știind limba franceza foarte bine, a preluat dosarul cu clienții francezi, fiind remarcată de un francez bogat din Provence, care o importă în Franța pentru a-și face amicii geloși. Prins cu afacerile, mai mult plecat la Londra și Paris, își uită treptat cucerirea slavă, care începe să se plictisească la fel de mult ca în străfundurile Siberiei, în ciuda luxului și a cardului fără limită de credit. În altă povestire care ar putea fi la fel de bine autobiografică, autorul recompune una din posibilele lui povești de amor, cu o blondă apetisantă dar căsătorită cu un medic plictisitor. În timpul unei întâlniri ilegale, personajul principal este prins în flagrant delict de soțul al cărui workshop de week-end fusese amânat, decizând să o șteargă pe fereastră. Numai că amanta locuia la etajul cinci în Cartierul Latin. În final, amantul care avea abilitați de alpinism stradal (exact ca Tesson care a petrecut luni bune în spital după ce s-a prăbușit de pe o clădire din Grenoble) ajunge foarte aproape de parter însă calculând greșit o piruetă se prăbușește pe trotuarul din fața imobilului iubitei, fracturându-și gleznele. Cel care este chemat să-i evalueze situația este nimeni altul decât soțul încornorat care glumește cu amantul agonizând „În medicina numim aceasta fractură, fractura îndrăgostiților. Pentru că numai amanții sar de la balcoane pentru a scăpa de soți înșelați…” Tesson realizează și documentare pentru diverse televiziuni franceze despre diverse subiecte cu acoperire internațională, căci interesul publicului francez față de lumea largă este de n ori mai mare decât cel al românilor, cantonați în spațiul carpato-dunăreano-pontic. În vara anului 2017 i s-a propus de către postul de radio public France Inter să plece pe urmele aventurilor descrise de Homer (Odiseea și Iliada) și să realizeze opt episoade, a câte o oră fiecare. În anul următor cartea sa O vară cu Homer (Un été avec Homère) a fost una dintre cele mai bine vândute cărți din Franța. Suntem siguri că traducerea ei în limba româna este doar o chestiune de timp.

[1] „Întoarcerea acasă. Povestea adevărată a unui drum anevoios  spre libertate”, trad. în limba româna la Ed. Corint, 2012) A se vedea și volumul „Viața și moartea în Gulag”, Editura Vremea, 2016, pag. 293-300

[2] „În pădurile Siberiei. 6 luni pe malul lacului Baikal, singur, la 25 de kilometri de primul vecin” Traducerea din franceză de Liviu Dascălu, Editura Philobia, București, 2015.

[3] S’abandonner a vivre, Gallimard, 2014.

[4] De altfel Tesson ne-a vizitat justifyțara în noiembrie 2011 cum altfel decât în căutarea lipovenilor din Delta Dunării.

Articolul a apărut în numărul din data de 18.06.2019  al Revistei 22.

Codruţ Constantinescu este istoric şi scriitor. Volume publicate: Studii irlandeze (Institutul European, Iaşi, 2006) Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare cu Mirel Bănică, Polirom, Iaşi, 2007) Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS, între control şi propagandă  (Vremea, Bucureşti, 2013) Viaţa şi moartea în Gulag (Vremea, Bucuresti, 2015) Epistolar genevez (Vremea-2016) Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene (Vremea, Bucureşti, 2017) Pedalând prin viaţă.  Jurnalul unui biciclist de cursă lungă (Vremea, Bucureşti, 2018).