Floarea Țuțuianu, Portrete în timp, Expoziție, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Târgoviște, 26 mai- 30 iunie, 2021

   Timpul își așază rosturile și (pe)trecerile în cuvinte, în stări și le lasă să se vadă în urme pe care le pune mai apoi în imagini și în toate reprezentările disponibile ale lor, în toate corpurile pe care pot și vor să le surprindă și să le cuprindă în toate aceste ramificării ale firii, ramificări ce își arată fireștile și greu de oprit desfășurări în care lasă să se vadă toate intervențiile și mișcările ce impun toate deformările și impunerile lor.

   Floarea Țuțuianu este o artistă foarte apropiată de corp și de toate posibilitățile lui de reprezentare și de supunere transformărilor, de a se așeza în toate aceste cuprinderi ale lui pe care timpul și cuvintele le pot folosi în aceste procese ireversibile fizic, dar foarte dispuse să se recompună artistic. Lucrările ei se oferă împreună cu multe intensități ale privirii însoțitoare, și cu toate formele lor de apropiere și de alăturare acestor moduri de expunere, de căutare și de găsire de feluri de exprimare ale tuturor acestor transformări.

   Umbrele nu ascund, nu întunecă, ci chiar pun în lumină, iar fragmente ale corpului își caută în permanență (re)compunerea, (re)alăturarea ce îi pot completa întregul din care au fost desprinse pentru a putea fi văzute în aceste imagini în care sunt disparate, în aceste separări care le pot valorifica durerea desprinderii și plasticitatea, iar mai departe capacitatea de a se lăsa văzute în toate luminile care se pot lăsa așezate pe înfățișările lor. Timpul are amprenta lui și o amplifică în așa fel ca fiecare pată de corp să se poată supune privirii, să se poată lăsa desprinsă și acceptată de exercițiile intense ale apropierii și de toate înțelesurile lor, de toate formele în care el, timpul, a lucrat și și-a impus urma continuă, urmă devenită permanentă și de neocolit, de neîndepărtat.

   Floarea Țuțuianu ne propune în fiecare lucrare expusă transformări, începuturi și continuări ale Facerii care mută permanent datele vizibile în pliuri ale memoriei, în zone încastrate în mințile care memorează toate aceste rămășițe și le țin pentru a fi folosite ulterior în completările în ale căror procese continue vor fi distribuite. Cuvintele se alătură mereu acestor convulsii rezultând o poezie care propune o descriere în amănunt a întregii povești pe care o susține și pe care o propune cunoașterii noastre. Lucrările artistei și poemele poetei sunt tot atâtea căi ale cunoașterii pe care și le asumă și prin care își face cunoscute aceste mirări permanente care se nasc și se amplifică ajutând-o să se vadă mult în oglinzile plasate în interior și departe de limitele exteriorului, departe de extremitățile lor din afară reușind să acopere și înăuntrul și împrejurul totodată, și să le facă vizibile în imagini, dar și în cuvinte.

   Expoziția Portrete în timp ne propune o călătorie destul de sofisticată prin modurile în care artista și-a povestit și și-a înțeles istoriile, prin istoriile devenirii fragmentelor de corp trup și prin modurile în care toate s-au găsit, s-au adunat și au participat la completările necesare care îi pot ușura atingerea desăvârșirii căutate de toate aceste mișcări consecvente și toate așezările pe care timpul le pune la dispoziția celui care vrea să interacționeze cu ele, să și le asume și să le cunoască. Toate aceste apropieri presupun eforturi și consumări, propun stagii lungi în zone de întuneric dens, sau luminate feeric, precum și destule urcări și coborâri în majoritatea stărilor în care această călătorie își poate duce subiectul.

   Floarea Țuțuianu ne arată o serie de ieșiri din aceste stări, o multitudine de evadări care propagă anumite stări ale libertății și elucidări, anumite înțelegeri care vor conduce la înțelegerea mișcărilor pe care timpul le propune sau impune corpului și tuturor vieților lui.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.