Cu romii v-ați întâlnit pentru prima oară într-o conjunctură mai specială în momentul documentării pentru volumul referitor la fenomenul pelerinajelor din România. Ce v-a atras, ce v-a surprins atunci la ei?

Naturalețea lor, felul în care se comportau și se rugau, mai ales. Foarte simplu, direct, fără „precauțiile” pe care noi, cei din jur, le luăm în ocazii asemănătoare. Și, așa cum am încercat să explic în carte, practica de a aduce și atinge covoare de raclă, acel celebru „noi FACEM – producem Haram”, pe care l-am descris în detaliu. L-am bănuit a fi, la început, o moștenire islamică, dar s-a dovedit mai mult decât atât.

 Cât de adevărat este faptul că – dincolo de clișee – știm atât de puține despre romi?

Și da, și nu. Cine vrea să știe, o poate face fără probleme. Cel puțin lunga, tumultoasa și pasionanta istorie a romilor este perfect documentată. Mai puțin aspecte specifice din existența lor, cum ar fi religia sau anumite practici culturale. Exact ce am vrut eu sa fac în acest volum.

Știu că documentarea pentru acest volum  – „Bafta, devla și Haramul. Studii despre cultura și religia romilor”, apărut la Polirom zilele acestea – a durat mai bine de patru ani. În tot acest timp alocat cercetării, care au fost dificultățile și provocările cele mai mari? A existat vreun moment în care ați fost tentat să renunțați? La un moment dat vorbiți despre un sentiment de fericire la finalul unei zile petrecute printre romi…

Sună banal,  poate chiar mediocru… dar cât se poate de adevărat: BANII. Lipsa banilor. Nu se poate face cercetare antropologică, sau nuanțat, în „cheie” antropologică, atunci când nu ai bani. Prezența pe teren, printre oameni, costă: transport, cazare, drum, mici cadouri, hrană. Plus literatura de specialitate, volume scumpe și rare, accesibile doar dacă le cumperi din anticariate on-line. Iar cei din tagma mea, a cercetătorilor, facem totul din PASIUNE. Helas, pasiunea nu este suficientă, mai ales atunci când după ani de muncă și eforturi ai un salariu cu puțin mai mare decât un casier de hypermarket. Tot respectul și admirația mea pentru aceștia din urmă, în treacăt fie spus.

De ce acest titlu? – e o sinteză, o contragere puternică a unei manifestări a sacrului? Putem într-adevăr vorbi despre o religie a romilor?

Mi-a fost foarte greu să găsesc titlul care să cuprindă întreaga varietate a temelor abordate în volum. Și, recunosc deschis, ca fost librar (da, am lucrat ca librar în timpul studenției mele din Occident, la celebra și mult-respectata librărie și editură PAYOT), am fost conștient că un titlu puțin exotic atrage atenția potențialului cumpărător. Da, putem vorbi de o religie a romilor, plină de sincretisme și bricolaje, de o uluitoare varietate și bogăție, în care se împletesc și adună influențele locurilor pe care le-au traversat de-a lungul timpului.

Țigan sau rom? Când țigan și când rom și mai ales de ce?

O întrebare bună, actuală, plină de tot soiul de sensuri și contra-sensuri, ca în circulație. Dacă ai greșit, riști să ți se suspende carnetul de conducere. Glumesc amar, dar glumesc. Explic în detaliu, în volum, alegerea mea finală și modul în care alți autori consacrați ai domeniului au rezolvat această dilemă.

Sunt romii autarhici, retrași? E firesc, e bine, e constructiv pe termen lung, să operăm în discuție cu această alteritate? Au ei nevoie de noi (de ceilalți, de restul)? Oferă puțin, se deschid puțin către ceilalți?

Nu știu prea bine ce să răspund la această chestiune. Este evident că diferența există și uneori este chiar cultivată de ambele părți. Dar nu trebuie să o absolutizăm. Cât despre „deschiderea” pe care le-o cerem permanent, atât noi, pe teren, ca cercetători, dar și mass-media, câți dintre non-romi ar fi capabili să o ofere, la rândul lor, atunci când vine vorba de intimitatea familiei, venituri, mod de viață etc.?

Reiau mărturisirea pe care v-am făcut-o anul trecut – aceea referitoare la faptul că eu cred că uneori romii inspiră teamă – și vă întreb: de unde credeți că provine acest sentiment pe care ei îl transmit adesea celorlalți?

Sentimentul de „teamă” (poate ca ar fi mai potrivit cuvântul „reținere”) provine din necunoașterea „codurilor” de comportament ale acestora, în primul rând. Din ceea ce se face/ceea ce nu se face. Și stilistica lor comportamentală care este foarte diferită în unele cazuri față de cea a majorității – a se vedea, de exemplu, reacția față de moarte, pierderea cuiva drag, suferința etc.

Există vreun mod anume prin care romii își doresc să fie priviți? – sau, reformulez: care ar fi atitudinea potrivită pentru a putea relaționa intim, în coordonatele firescului, ale echilibrului, cu ei? Cum ați comunicat cu ei, pentru că – afirmați în volum – ei își dau seama imediat de orice formă de manipulare prin cuvânt, chiar și de cea mai subtilă?

Îmi place mult această întrebare. Am comunicat așa cum am făcut-o întotdeauna pe teren, indiferent de cei printre care m-am aflat: prin dragoste și deschidere totală. Sună poate pretențios și ridicol pentru o parte dintre cititorii acestor rânduri, dar, pentru mine, DRAGOSTEA este cea mai simplă, pură, eficientă metodă de CUNOAȘTERE a celuilalt. Să nu se înțeleagă că ea „merge”  întotdeauna. Dar, în general, funcționează. Îmi pare rău că nu pot da mai multe explicații despre acest miracol vechi de când lumea.

Cum v-a schimbat scrierea acestei cărți? Ce ați primit ca om din întâlnirea cu romii, din apropierea de ei?

Un alt înțeles și sens al prieteniei. Prietenii de „înaltă calitate”, oferite spontan, cuiva totuși foarte diferit și apropiat, în același timp.

Când și cum v-ați desprins de lumea lor? Când ați considerat că cercetarea dumneavoastră este gata?

Tocmai aceasta este problema, cercetarea este gata…și nu prea este. După cum menționam și în volum, aș mai fi avut multe alte capitole de lucrat: tema „bisericii din brânză”, simbol al volatilității religioase a acestora, legată de imagologia romă, legende și mitologii religioase, muzică și ritual etc. Eu nu am făcut altceva decât să deschid, în parte, un amplu șantier; sunt în așteptarea febrilă a unei cărți despre locul, rolul și imaginea romilor în cultura romană. Evident, modelul și exemplul ar fi Andrei Oișteanu și a sa Imagine a Evreului. Aș fi bucuros să știu că volumul pe care tocmai l-am terminat de scris, așa imperfect și incomplet cum este el, ar fi de ajutor unui cercetător din viitor, cel puțin pe această dimensiune spirituală a romilor. Dar mi-e teamă că vom mai avea de așteptat până să avem un volum de sinteză dedicat culturii romilor din România. Tocmai din cauza șantierului uriaș pe care-l presupune.

Ați găsit răspunsuri definitive referitoare la romi?

Nu. Evident că nu. Romii sunt fluiditatea însăși. Istorică, existențială, spirituală.

Care a fost cel mai tulburător gest pe care un rom l-a făcut pentru dumneavoastră?

Un episod pe care nu l-am descris în carte, din pudoare. Am să o fac acum, dar foarte minimal: am văzut, după multe precauții, micul altar de rugăciune din casa cuiva, bricolat din obiecte și „simboluri” religioase adunate din toată Europa. Un simbol extraordinar al felului lor de a crede. Și tot ceea ce nu poate fi spus sau înțeles la prima vedere.

Notă: acest text a apărut în premieră în revista RAMURI, nr.7/2019.