Lansare de carte la Book Corner Librarium: „O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă”, de Horia Corcheș

Miercuri, 25 mai, la ora 18.00, la Book Corner Librarium (Bulevardul Eroilor 15, Cluj-Napoca), va avea loc lansarea volumului O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă de Horia Corcheș, apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Invitați, alături de autor:

Adriana Stan

Claudiu Turcuș

Cosmin Borza

Moderează: Valentin Derevlean

Evenimentul se va încheia cu o ședință de autografe.

„Scriitor matur, cu experiență deja consacrată în genuri multiple – poezie, roman sau eseistică literară –, Horia Corcheș revine cu un volum în care ficțiunea autobiografică se întâlnește fertil cu moduri narative contemporane. Volumul e emoționant prin montajul memoriei afective și problematizant prin lipsa de încrâncenare anticomunistă (incursiunea în anii ’80-’90 conține o privire echilibrată ideologic asupra epocii, nu o denunță, nici nu o idilizează). Cartea este extrem de actuală și prin surprinderea deopotrivă empatică și critică a masculinității angoasate. Memoria caldă a familiei, trecutul recent ca totalitate socială difuză, iubiri dezamăgitoare, fapte și fantasme erotice. Sunt sigur că, prin toate acestea, vocea narativă a lui Horia Corcheș își va găsi rolul și locul în istoria literaturii române contemporane.” (Claudiu Turcuș)

„Nostalgia, sentimentalismul și candoarea tutelează volumul lui Horia Corcheș. Dar nici funcționalitatea narativă nu este previzibilă, nici imaginarul nu este deloc tipic. În prima parte, rememorarea copilăriei din anii ’80 se înstrăinează de seria inflaționistă de autoficțiuni «roz»/«negre» consacrate vieții în comunism pentru a facilita reflectarea unor medii sociale – ale așa-numitului «proletariat îmburghezit» – pe cât de definitorii pentru epocă, pe atât de puțin explorate. Intrigile erotice din a doua secțiune, plasate în perioada posttranziției, evită clasicele scenarii ale dezabuzării zgomotos-autenticiste și dau seama de o anesteziere sentimentală epidemică, întinsă din săli profesorale în birouri corporatiste, din capitală în provincie, din urbanul care-și trăiește vanitos occidentalizarea până în zona precariatului rural sau de periferie.” (Cosmin Borza)


Horia Corcheș (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea „Babeș-Bolyai” și este profesor de limba și literatura română. Debutează editorial în 2008 cu un volum de poezie. Urmează două romane, Istoria lui Răzvan (2014) și Partaj (2016), și volumul de poezii În sfârșit am o viață perfectă (2021). Scrie articole de opinie și de specialitate în Dilema veche, Școala9, Perspective, Revista cercurilor de lectură, publică proză scurtă în reviste ca iocan, Familia, Vatra etc., precum și în antologii. Este membru al juriului Concursului de creație literară Trofeul Arthur, al Concursului de creație literară „Locuiește în poveste!” și al Concursului de manuscrise Prozoteca.