Întâlnire cu Andreea Răsuceanu la Londra

Scriitoarea Andreea Răsuceanu va participa duminică, 27 noiembrie, ora 15.00, la o întâlnire cu cititorii din Londra (1 Belgrave Square), organizată de Autograph România. Întâlnirea va prilejui o discuție despre romanele Vântul, duhul, suflarea (Polirom, 2020) și O formă de viaţă necunoscută (ediția a II-a, Polirom, 2022).

În dialog cu scriitoarea: Sanda Beniamines

Moderează: Floria Teleman

Eveniment organizat cu sprijinul ICR Londra • Partener: Editura Polirom

Vântul, duhul, suflarea Prefaţă de Paul Cernat

Premiul pentru Proză acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, 2022Premiul Cartea de proză a anului 2020, oferit de Uniunea Scriitorilor din România, 2021Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din RomâniaRoman aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” și la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură scrisă de Femei

„Tragedia unui frontierist, dispărut în apele Dunării, în încercarea disperată de a emigra în anii comunismului, a familiei lui, traumatizată de incertitudine și absență, suferința copiilor lipsiți de dragostea parentală, transmisă de la o generație la alta, competiția dintre frați pentru afecțiunea mamei sînt doar cîteva din temele celui de al doilea roman al Andreei Răsuceanu, Vîntul, duhul, suflarea. Ficțiunea și documentul se întîlnesc într-o istorie fabuloasă care coboară două secole, pînă în vremea boierilor antiunioniști, trece, cu pagini răscolitoare, prin foametea de după război și prin anii stalinismului, ajungînd în stricta actualitate. Romanul anului 2020, după părerea mea, Vîntul, duhul, suflarea o plasează pe Andreea Răsuceanu alături de cele mai puternice voci ale prozei actuale.“ (Gabriela Adameșteanu)

„O prozatoare elevată, matură, ilustrativă pentru cîteva tendințe ale prozei noastre mai recente, scrise de autori (și, îndeosebi, autoare) debutanți la deplina maturitate: atracția retro și «orientalo-balcanică» a secolului 19; retrăirea «vîrstelor dintîi», între un comunism fantomatic și un postcomunism debusolat; opțiunea pentru «romanul de familie» în cheie (post)traumatică; mixajul de autenticism obsesional și realism magic, poematizant. Dincolo de aceste ingrediente, există la Andreea Răsuceanu o seriozitate discretă a implicării, un dramatism al căutării de sine prin alții, motivat probabil biografic, un autenticism cu măști așadar, generator de atmosferă intensă, pe de o parte, creator de «lumi», istorii și geografii intime, pe de alta; un aliaj foarte special de M. Blecher și Gabriela Adameșteanu, într-o formulă proprie de «literatură spectrală»”. (Paul Cernat)

O formă de viaţă necunoscută

Premiul pentru proză al revistei Ateneu, 2019 • Premiul Scriitorul lunii ianuarie 2019, decernat de Uniunea Scriitorilor din România • Nominalizări la Premiile revistei Observator cultural,Gala Premiilor Radio România Cultural,Premiile Uniunii Scriitorilor din România

O formă de viaţă necunoscută este una dintre cărţile de ficţiune importante publicate în ultimii ani.” (Paul Cernat)

O formă de viaţă necunoscută e unul dintre cele mai răscolitoare, inventive, atent documentate şi bine scrise romane ale literaturii române de Mileniu Trei.” (Cristina Chevereşan)

„Romanul este una dintre acele perle rare pentru că porneşte de la juxtapunerea a trei poveşti de viaţă, din trei epoci diferite, dar reuşeşte mult mai mult decât o cronică de familie şi de epocă, reuşeşte să ofere o meditaţie profundă asupra Vieţii şi Morţii. Naraţiunea ei pare că reface istoria Lumii, într-atât de ample sunt dimensiunile pe care le iau destinele particulare ale eroilor. O adevărată cosmologie plină de forţă şi de originalitate.” (Serenela Ghiţeanu)


Andreea Răsuceanu este prozatoare, critic literar, editor. Este autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea (2020), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (2021), premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, şi nominalizări la Premiile revistei Observator cultural, Premiile „Sofia Nădejde” şi Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi. Romanul s‑a aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2022). O formă de viaţă necunoscută (2018) a primit Premiul pentru proză al revistei Ateneu (2019) şi premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România, şi a fost nominalizat la toate premiile literare din România. Despre O formă de viaţă necunoscută s‑a spus că e una dintre cele mai importante şi mai provocatoare cărţi publicate în ultimii ani. A debutat cu volumul Cele două Mântulese (2009), o versiune a tezei de doctorat (nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus). În 2013 a apărut Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (Premiul Tânărul critic al anului 2013,nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România şi Premiile revistei Observator cultural). A continuat studiile de geocritică cu Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului (2016) şi Dicţionar de locuri literare bucureştene (2019, coautor), volum pentru care a primit Premiul AgenţiadeCarte.ro, secţiunea eseu, publicistică, memorialistică. A publicat proză în reviste literare şi în volume colective: Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (Polirom, 2014), Bucureştiul meu (Humanitas, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016), Cartea întâmplărilor (Humanitas, 2019) etc. A coordonat volumele colective 16 prozatori de azi.lit (Humanitas, 2018) şi Cartea oraşelor (Humanitas, 2021). Din 2017 coordonează colecţia Humanitas „821.135.1 – Scriitori români contemporani”.