Cartea ”Hristos răstignit din nou”, de Nikos Kazantzakis, are un destin extrem de curios. Scrisă la începutul secolului XX, este o critică a religiei creștine, a ortodoxiei în special, din perspectivă bolșevică. Dar cartea este citită, astăzi, cu plăcere, ca fiind un fel de manifest pentru autenticitatea credinței creștine. Găsim des citate din ea postate de către oameni evlavioși.

Autorul său a fost un comunist convins. Atât de convins că nu l-a crezut pe bunul sau prieten, Panait Istrati, care îi spunea cum arată comunismul sovietic.

Teza acestui roman, foarte bine scris, este una surprinzător de actuală: Iisus este figura exemplară a bunului comunist, pe care Biserica nu îl urmează pentru că este coruptă de bogăție și de putere.

Găsim des acest lucru în propaganda stângii. Iisus a fost primul socialist sau comunist. Deși comunismul este o doctrina anti-creștină, există surprinzător de mulți creștini, catolici în special, de stânga.

Dar imaginea exemplară a întemeietorul creștinismului este folosită cu entuziasm și de către atei. Ca o critică imparabilă la adresa creștinilor, imperfecți în fața propriului model. De câte ori nu ați citit în presă titluri ca „Biserica nu respectă învățăturile lui Iisus „, scrise de oameni care nici nu merg la Biserica, nici nu îl urmează altfel pe Învățător. Dar le pretind creștinilor să facă asta. Și cum ei nu reușesc, iată un bun motiv de batjocură. Fără nici o consecință fără ei, căci ei nu cred, deci nu au nici o obligație.

Creștinismul furnizează astfel, celor de pe margine, un instrument impecabil de critică.

În cartea lui Kazantzakis, Iisus este redus la dimensiunea sa socială. Partea de mister divin, de metafizică, este ignorată complet. Iisus care vine a două oară pe Pământ este un preot sărac, care își poartă satul după el, într-o pribegie tristă și flamandă.

Biserica care nu îl primește este reprezentată de un popă gras, mâncău și bogat, care păstorește un sat avut și este prieten cu puterea politică. Un portret și el actual, nu este așa? Cele două mari tentații, care îndepărtează pe mulți de practica religioasă, sunt încă prezente. Foamea de avere și prietenia prea strânsă cu puternicii zilei. Parcă mai ieri aceștia primeau decorații pentru că aruncau cu fonduri publice, de parcă erau ale lor.

Popă-porc îl numește Kazantakis pe eroul său negativ. Acesta îl va alunga pe preotul sărac și chiar îl va ucide, în noaptea de Paști, în biserică, într-o caricaturizare a Patimilor lui Iisus. Finalul cărții este și singura parte slabă, din punct de vedere literar.

Preotul sărac plătește vina de a cere împărțirea avutiilor și se declară bolșevic, dacă asta înseamnă ca toată lumea să aibă pâine. Ironic este că, în perioada în care scria Kazantzakis, prin Uniunea sovietică bântuia o foamete înfiorătoare.

Trebuie spus că această lectură bine contextualizată poate să scape cititorului. Fără cunoașterea vieții autorului, poți citi romanul fără să îi prinzi cheia politică. Cuvântul bolșevic, de pildă, apare o singură dată.

Cred că așa a apărut varianta contrafăcuta a cărții, care circulă astăzi. Cu o întrebare legitimă și foarte dificilă: Dacă Hristos s-ar întoarce pe Pământ, am ști să îl primim mai bine că prima dată ?

Până la urmă, și o oglindă pusă în fața noastră de către un mauvais esprit ne reflectă imaginea. Un exercițiu pe care îl evităm, de obicei. Ne place ce vedem? Suntem capabili să răspundem cu încredere la această întrebare?

Suntem noi apostolii Săi? Sau Îl admirăm de la distanță, fără să Îl urmăm cu adevărat?

În exemplaritatea viețîi lui Hristos s-au oprit toți cei care au criticat Biserica, dar erau în căutarea unei salvări spirituale. Nietzche este exemplul cel mai frapant. Cioran are și el pagini superbe despre Iisus și despre sfinți.

De asta și adversarii creștinismul îl evită. Nu ai ce să critici în viața lui Iisus. În istoria veche și actuală a bisericilor Sale se găsesc destule lucruri. Ca și în viață fiecărui creștin.

Știm astăzi că nu bolșevismul este soluția pentru o societate egală și dreapta. Dimpotrivă. Alte forme de comunism ne bat, însă, la ușă. Ce vom răspunde ?

Ciprian Apetrei este profesor de filosofie și jurnalist, stabilit în Franța. Ca orice ploieștean, este pasionat de politică. Colaborează cu mai multe publicații din România. Fondator al platformelor independente de jurnalism Marginalia și RoZoom Press. Este autorul volumului de povestiri L’Homme à sa fenêtre. Iubitor de fotografie.