Ernest Hemingway e din acea categorie de scriitori devastați iremediabil de propriile accese de vitalism orgolios. Un declic permanent al nestatorniciei, o confruntare cu o explozivă dorință de libertate și de descătușare, un sentimentul al împlinirii și al bucuriei de-a trăi, secondate simptomatic de unul al golului existențial și al renunțării totale l-au caracterizat pe cel mai aventuros dintre prozatorii americani de la începutul secolului XX. Viața, plenară din toate punctele de vedere, i-a fost o fiesta (spectacol sângeros pe care-l adora chiar la el acasă, în Pamplona, și căruia i-a dedicat romanul de debut), un slalom printre iubiri, cărți, prietenii, războaie și călătorii peste oceane și continente. Biografia lui, se știe, e ea însăși o poveste captivantă, cu tot cu tragicul ei final.

Paula McLain pare a se fi specializat în Hemingway, poate și datorită unor similitudini destinale. După două volume de poezie, unul de memorii (scriitoarea e născută în 1965, a fost abandonată de părinți și a crescut în instituții sociale specializate, deci a avut o viață numai bună de povestit) și un roman, The Paris Wife (2011) i-a adus notorietatea. După încă o vastă poveste despre o tânără și temerară aviatoare, a publicat în 2018 Love and Ruin (Hemingway și cu mine, în traducere românească), din nou un bestseller avându-l ca subiect indirect pe autorul lui The Old Man and the Sea. Transpunerile în alte limbi și premiile acordate au consacrat o scriitoare americană poate prea puțin cunoscută în Europa, dar remarcabilă prin autenticitatea, intensitatea și frumusețea expresiei.

Soția din Paris (Humanitas, București, 2020, traducere și note de Iulia Gorzo) abordează primii ani de expat ai lui Hemingway, stabilirea în „Orașul luminilor” și intrarea în lumea atât de dorită a scriitorilor care contează. Sunt puține trimiteri la avanpostul acestei perioade: întoarcerea triumfătoare din Primul Război, unde fusese șofer de ambulanță în Italia și de unde abia scăpase cu viață după de fusese grav rănit, relațiile tensionate cu părinții (o mamă dominatoare și un tată depresiv), mărunta activitate de jurnalist local, întâlnirea cu fermecătoarea Hadley Richardson, care-i va deveni imediat prima soție, micile petreceri ce întrețineau pofta de viață a tinerilor după marea încleștare mondială ce schimbase Europa. Suntem în anii de dinaintea prohibiției și ai crizei economice și mai ales de dinaintea așa-numitei „epoci jazz”, atât de bine surprinsă în Marele Gatsby, cartea comilitonului la fel de cunoscut. Cei mai mulți dintre omologii compatrioți ai lui Hemingway alegeau, de altfel, autoexilul, mai ales dacă avuseseră norocul vreunei moșteniri sau al unei sinecuri oficiale care să le permită supraviețuirea, fie ea și la limită.

Desfășurată din perspectiva rafinată a tinerei Hadley (cu rare alternanțe neutru-obiective, marcate grafic diferit), cu incursiuni psihologice consistente, substanța romanului e dată mai ales de aventura pariziană a protagoniștilor, căci, afară de rolul major al „Mâței” (cum își alinta Ernest nevasta) în visul de-a publica literatură bună, esențială  a fost hotărârea cuplului de-a se stabili acolo unde toate artele, puternic stimulate de emulația reciprocă, își căpătau rezonanța universală. Parisul avea o numeroasă comunitate de anglo-americani expatriați, așa că buna primire de care a beneficiat acolo Hemingway a contribuit și ea la succesele sale ulterioare. James Joyce, Gertrude Stein, Henry James, Scott Fitzgerald și mai ales Ezra Pound au stimulat puternic scrisul tânărului aproaspăt picat în 1923 din Chicago, chiriaș al unui apartament mizer în Cartierul Latin (la etajul patru, cu două camere minuscule și toaleta la comun, pe hol), unde țăcănitul mașinii sale de scris Corona însoțea zgomotos muzica fiecărei dimineți. Pulsația boemei Parisului, precum lumea de după „cortina unui circ fantastic”, e dorită asiduu de tânărul cuplu, astfel încât întâlnirile în cafenele, în baruri, aromele absintului și piesele la patefon, plimbările pe străzi, limuzinele cu șoferi în uniformă, valurile de șampanie, vizitele interesate, micile escapade la țară, la mare, în Austria, Canada sau Elveția reușesc să mai îndulcească gustul amar al precarității financiare, al crizelor maritale și al nesiguranței zilei de mâine. Atmosfera e fascinantă și amintește, în multe privințe, de ceea ce a recreat Woody Allen în Midnight in Paris, filmul său din 2011: „Pe atunci erau oameni interesanți peste tot. Se revărsau în și din cafenelele din Montparnasse, pictori francezi, balerini ruși și scriitori americani. Într-o seară obișnuită puteai să-l vezi pe Picasso întorcându-se din Saint-Germain în apartamentul lui din rue des Grands Augustins, mereu pe același traseu și mereu privind calm la toate și la toți. Pe atunci, aproape oricine se putea simți ca un pictor colindând străzile Parisului, pentru că ăsta era efectul luminii, al umbrelor de pe lângă clădiri, al podurilor care păreau chitite să-ți frângă inima și al femeilor sculptural de frumoase în rochii Chanel negre, cu o croială strânsă pe corp, care fumau și râdeau zvârlindu-și capul pe spate. În orice cafenea am fi intrat, simțeam același minunat haos, comandând Pernod sau rom St. James până când eram delicios de amețiți și fericiți să ne aflăm acolo împreună”.

Dincolo de multiplele decupaje ale vieții de expat în metropole îndepărtate, dincolo de vacanțele fericite sau de zilele întunecate, de mai marile ori mai măruntele încurcături financiare, sociale și afective, ceea ce dă tensiune romanului e teribila combustie interioară a mereu neliniștitului, risipitorului și imprevizibilului Hemingway. Hadley o resimte acut și o asumă empatic, încercând s-o canalizeze înspre dorita carieră de scriitor consacrat a soțului, pe de-o parte, și stabilitatea erotică a cuplului, de cealaltă. Lucrul nu e ușor de făcut, raportat la cineva pentru care „scrisul era ceea ce era religia pentru alții”, trecând în subsidiar orice altceva. Căci pentru unul ca Hemingway nașterea primului copil (Bumby) e privită drept un pericol în calea ascensiunii literare, fiecare tânără fernecătoare nou intrată în anturaj e o potențială amantă (eventual defulată într-un personaj), a iubi mai multe femei deodată e ceva firesc și posibilitatea de-a pleca singur departe nu se-mpiedică de responsabilități familiale. Lucrurile sunt și mai complicate când moștenirea genetică arată în descendenți primele impulsuri de sinucigaș, blocate doar până la un punct de îndrăgostirile dese sau de cărțile ce stau să apară. Rupturile se înmulțesc, episoadele depresive se manifestă de ambele părți și viața în comun devine un calvar de care ambii trebuie să scape cât mai curând, fiecare cu prețul cuvenit. Printr-un dureros divorț, Hemingway e lăsat să-și vadă de drum, având însă conștiința că „Mâța” lui dragă fusese cu adevărat ființa providențială în zorii parcursului său literar. Primele sale cărți mari (In Our Time, The Torrents of Spring și The Sun Also Rises) îi sunt datoare, în multe privințe. Poate că cel mai bun portret interior al marelui scriitor american îl face chiar ea, într-o reflecție târzie care, dacă n-ar fi una ficțională, ar fi suspectă a fi cea mai adecvată: „După ce a plecat în State, nu l-am mai văzut decât de două ori în lunga mea viață, dar l-am privit de la distanță devenind, foarte repede, cel mai important scriitor al generației lui și, în același timp, un fel de erou autoconstruit. L-am văzut pe coperta revistei Life și am auzit despre războaiele despre care relatase eroic și despre celelalte realizări – performanțele de pescar campion, vânătoarea de animale mari în Africa, băutul în cantități suficiente pentru a îmbălsăma un bărbat de două ori cât el. Legenda în care-și transforma viața era destul de mare ca să-l ducă înainte o vreme – dar dincolo de asta îmi dădeam seama că rămăsese la fel de rătăcit. Că dormea cu lumina aprinsă sau nu putea dormi deloc, că se temea de moarte într-atât încât cocheta cu ea de câte ori putea. A fost, de fapt, o enigmă de nepătruns – bun și puternic, slab și crud. Un prieten fără egal și un ticălos. Până la urmă, nici unul dintre lucrurile care s-au spus despre el n-a fost mai adevărat decât altele. Totul a fost adevărat”. 

Construit documentat, urmând pas cu pas primii ani din viața cuplului Ernest Hemingway – Hadley Richardson și reverberațiile lor de peste ani, romanul Paulei McLain e, de fapt, povestea împletirii subtile dintre dragoste și creație. Ambele presupun, simultan, prietenii și singurătăți, bucurii și sfâșieri, împliniri și deziluzii. Introspectivă și realistă, oricât ar fi de subiectivă, în ce-l privește pe Hemingway, povestea emană un convingător halou de adevăr. În acest tip de literatură biografică, adevărul are întotdeauna partea lui de spectacol ambiguu, de certitudine deghizată. Și vorba naratoarei, până la urmă „totul a fost adevărat”.

(text apărut în ultimul număr al revistei „România literară”)

ADRIAN G. ROMILA s-a născut pe 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, și un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală.

A debutat cu poezie (1996) în „Symposion”, suplimentul literar al ziarului „24 ore” din Iaşi și a scris articole în presa studențească de la sfârșitul anilor 1990.

Volume: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, Iaşi: 2009); De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (Eikon, Cluj-Napoca), eseuri de critică literară; În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, Timișoara, 2012) – volum premiat, în 2013, ex aequo, de USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al ”Ziarului de Iași” și selectat, cu un fragment tradus în engleză, în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, editată sub egida FILIT, 2013; Radio în zăpadă (Tracus Arte, 2014), proză scurtă; Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (Cartea Românească, 2015), eseu; Mici schimbări în viață (Charmides, Bistrița, 2016), proză scurtă; Zeppelin (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura ”Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la ”Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman (Polirom, 2019), Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe (Junimea, Iași, 2020).

A fost contributor cu câte un text în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016), Scriitori la poliție (Polirom, 2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017).

Deține rubrici permanente de cronică literară în „România literară” și ”Convorbiri literare”, postează curent texte pe revista on line ”Lapunkt” și este redactor la trimestrialul cultural „Conta”, editat la Piatra-Neamț.

A publicat, de-a lungul anilor, cronici și eseuri în ”Idei în dialog”, ”Viața românească,” ”Hyperion”, ”Bucureștiul cultural”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Cuvântul”, ”Verso”, ”Familia”, ”Dilema veche”, www.literaturadeazi.ro.