Grupul Humanitas la Gaudeamus 2019

Peste 1100 de titluri, peste 80 de cărți-eveniment, 31 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari și jurnaliști celebri

Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Gaudeamus 2019, în perioada 20–24 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.

La invitația Editurii Humanitas, jurnalistul și scriitorul francez Thierry Wolton va fi prezent la Gaudeamus, cu ocazia lansării volumului Negaționismul de stânga și a celui de-al doilea volum al trilogiei O istorie mondială a comunismului. Întreaga trilogie este dedicată victimelor comunismului, dar acest al doilea volum este cu adevărat expresia datoriei morale pe care omenirea o are față de ele. După ce în primul volum, lansat anul trecut, călăii au fost scoși la lumină, Thierry Wolton vorbește acum din perspectiva celor mulți care au îndurat temnița, torturile, deportarea, foametea organizată, dezumanizarea, îngenuncherea – iar în ultimă instanță exterminarea în masă. La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, este o întâlnire importantă cu autorul celei mai complete și copleșitoare istorii a comunismului, un prilej de a discuta despre negarea sau deformarea faptelor istorice dovedite, despre cei care resping bilanțul înfiorător al comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele.

Cele 31 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Thierry Wolton, Cătălin Dorian Florescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Wilhelm Tauwinkl, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Marian Voicu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu, Mirela Nagâț, Mihaela Miroiu, Denisa Comănescu, Cristian Presură, Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Radu Oltean, Cristina Godun, Marius Constantinescu, Elena Lasconi, Ana Barton, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Tania Radu, Dana Pîrvan, Ramona Ursu, Oana Gheorghiu, Cătălin Teniță, Amalia Enache, Atena Boca, Liana Alexandru, Iustina Croitoru, Cătălin Striblea, Răzvan Exarhu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupşa, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris, Liu Zhenyun, Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Tania Berg-Rafaeli, Ioana Petridean, Madeea Axinciuc, Corina Ciocârlie, Sandra Ecobescu, Grigore Vida, Andrei Crăciun, Simona Preda, T.O. Bobe, Justina Bandol, George Volceanov, Cezar Gheorghe.

Veți putea cumpăra cărțile și audiobookurile Humanitas cu o reducere de preț de 10%, iar la edițiile de colecție și cărțile pentru copii vă oferim prețuri speciale, valabile numai la Gaudeamus, cu până la 40% mai mici.

A 26-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus va avea loc în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo. Program de vizitare zilnic: 10–20.

Vineri, 22 noiembrie

16.30 Lansare de carte
WLADYSŁAW SZPILMAN, Pianistul. Amintiri din Varșovia, 1939–1945
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Cristina Godun, Marius Constantinescu, Denisa Comănescu
17.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
MARIA BUCUR, MIHAELA MIROIU, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă
Vor vorbi: Mihaela Miroiu, Elena Lasconi, Ana Barton, Lidia Bodea
17.30 Lansarea romanelor
BOGDAN RĂILEANU, Teoria apropierii
CORINA SABĂU, Și se auzeau greierii
Sesiune de autografe
Vor vorbi: Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Andreea Răsuceanu, Cezar Gheorghe
18.00 Lansare de carte
DIANE SETTERFIELD, A fost odată un râu
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Tania Radu, Dana Pîrvan, Denisa Comănescu
18.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
RAMONA URSU, Statul paralel
Vor vorbi: Ramona Ursu, Oana Gheorghiu, Cătălin Teniță, Radu Paraschivescu

Sâmbătă, 23 noiembrie

11.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
LIANA ALEXANDRU, Băiatul care nu credea în Moș Crăciun
Cu ilustrații de Ana Alfianu
Humanitas Junior
Vor vorbi: Liana Alexandru, Amalia Enache, Atena Boca, Iustina Croitoru
12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
LUCIAN BOIA, Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)
Vor vorbi: Lucian Boia, Marian Voicu
12.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
CRISTIAN PRESURĂ, O călătorie prin Univers. Astrofizica povestită
Cu ilustrații de Ana Alfianu
Humanitas Junior
Vor vorbi: Cristian Presură, Vlad Zografi
13.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU, În buricul pământului
Vor vorbi: Cătălin Dorian Florescu, Mirela Nagâț
13.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
RADU PARASCHIVESCU, Omul care mută norii. Șapte întâmplări
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Răzvan Exarhu
14.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
TATIANA NICULESCU (coord.), Cartea întâmplărilor
Cu texte de ANA BLANDIANA | MIRCEA CĂRTĂRESCU | IOANA PÂRVULESCU | CORINA ȘUTEU | GABRIEL LIICEANU | CRISTINA CIOABĂ | GABRIELA TABACU | IOAN-FLORIN FLORESCU | MONICA PILLAT | FLORIN BICAN | IOANA NICOLAIE | AUGUSTIN CUPȘA | MARIE-FRANCE FAUVET | STEINAR LONE | ANDREEA RĂSUCEANU | BOGDAN RĂILEANU | MIHAELA MIROIU | ADRIANA BITTEL | MARIUS CHIVU | ALINA PAVELESCU | JEAN A. HARRIS
Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Marius Chivu, Tatiana Niculescu
14.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
GABRIEL LIICEANU, Ludice. Exerciții de umor criptic
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu
15.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
LIU ZHENYUN, Nu mi-am omorât bărbatul
Colecția „Raftul Denisei“
în parteneriat cu Institutul Confucius
Vor vorbi: Liu Zhenyun, Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Denisa Comănescu
15.30 Eveniment THIERRY WOLTON
Lansarea volumelor
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică. Victimele
Negaționismul de stânga
Vor vorbi: Thierry Wolton, Matei Vișniec, Gabriel Liiceanu
Sesiune de autografe
16.15 Lansare de carte și sesiune de autografe
ANDREI PANDELE, Decembrie ’89 în 89 de imagini
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir
16.45 Lansare de carte și sesiune de autografe
HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante?
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Lidia Bodea
17.15 Lansare de carte
EZRA POUND, Opere II – ABC-ul lecturii. Ghid spre kulthură
Vor vorbi: Radu Vancu, Cosmin Ciotloș, Denisa Comănescu
17.45 Lansare de carte și sesiune de autografe
WILHELM TAUWINKL, Nici toate ale popii. Religie fără stres
Vor vorbi: Wilhelm Tauwinkl, Gabriel Liiceanu
18.15 Lansare de carte și sesiune de autografe
MATEI VIȘNIEC, Caragiale e de vină. Despre tandreţe. Teatru vag
Vor vorbi: Matei Vișniec, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu

Duminică, 24 noiembrie

11.00 Lansare de carte
EVGHENI VODOLAZKIN, Brisbane
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Marian Voicu, Denisa Comănescu
11.30 Lansare de carte
ESHKOL NEVO, Simetria dorințelor
Colecția „Raftul Denisei“
în parteneriat cu Ambasada Israelului
Vor vorbi: Tania Berg-Rafaeli, Ioana Petridean, Madeea Axinciuc, Denisa Comănescu
12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
CORINA CIOCÂRLIE, ANDREEA RĂSUCEANU, Dicționar de locuri literare bucureștene
Vor vorbi: Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu, Ioana Pârvulescu, Cosmin Ciotloș
12.30 Lansare de carte
ERIC-EMMANUEL SCHMITT, Doamna Pylinska și secretul lui Chopin
Seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“
Vor vorbi: Sandra Ecobescu, Marius Constantinescu, Denisa Comănescu
13.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
MATEI CĂLINESCU, ION VIANU, Scrisori din exil: Corespondență inedită
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu
13.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
PAULA HERLO, RAREȘ NĂSTASE, ALEX DIMA, COSMIN CIOTLOȘ, PAUL ANGELESCU, CRISTIAN LEONTE, Ne facem bine. O antologie de fapte exetraordinare văzute și vorbite la „România, te iubesc!“
Vor vorbi: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte, Lidia Bodea
14.00 Lansare de carte
CONSTANTIN NOICA, Interpretări la Platon
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Grigore Vida
14.30 Lansarea romanelor
JAMES SALTER, Tot ce este
MELANIE BENJAMIN, Soția aviatorului
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Andrei Crăciun, Simona Preda, Dana Pîrvan, Denisa Comănescu
15.00 Lansare de carte
CATHERINE HOREL, Amiralul Horthy, regentul Ungariei
Vor vorbi: Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Marian Voicu
15.30 Sesiune de autografe
RADU OLTEAN
cu volumele
Dacia. Războaiele cu romanii. Sarmizegetusa
Cetăți, castele și alte fortificații din România
15.30 Lansarea romanelor
COLSON WHITEHEAD, Intuiționista
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: T.O. Bobe, George Volceanov, Justina Bandol, Denisa Comănescu
16.00 HUMANITAS NEWS cu Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu și Radu Paraschivescu