Cultura în şi de provincie este o Cenusereaşă jerpelită, peticită, murdară, vai steaua ei, având un damf de transpiraţie proletară, combinat cu un spray ieftin iar actorii care o populează sunt atât personaje demne, necunoscute şi ne-recunoscute, decente, care se zbat pentru a anima viaţa culturală, cât şi figuri exotice, ambiţioase, puţin (mai mult) paranoice, care se cred mari scriitori nedreptăţiţi de o adevărată conspiraţie a universului cultural şi, mai ales, a lui N. Manolescu şi G. Liiceanu care lucrează neabătut împotriva geniului lor nebăgat în seamă de capitalele culturale ale ţării. Nu-i nimic, le arătam noi neaveniţilor ! Şi, de cele mai multe ori, o fac printr-un potop de cărti foarte diverse căci neînţelesul din provincie crede că la un moment dat, dacă perseverează, dacă scoate volumaş după volumaş, pe bandă rulantă, la diverse edituri de provincie, a căror principal obiect de activitate este tipărirea de tipizate, coperte de licenţă, cărţi de vizită şi afişe publicitare (căci deh, trebuie să trăiască!) cineva tot îl va băga în seamă. Grafomania este direct proporţională cu valoarea, tind să cred cu ceva îndreptăţire. Până şi scriitorii care au nerv şi verb sunt conştienţi că nu trebuie să cadă în capcana inflaţiei pentru că ceea ce este pentru masa monetară inflaţia este pentru viaţa culturală şi editorială grafomania. Un exces. Evident, mult mai ieftin ar fi ca aceşti grafomani de provincie să apeleze la bloguri individuale sau colective, la pdf-uri şi e-book-uri, nu ar trebui secerat nici un arbore pentru ca mania lor să fie satisfăcută. Însa nu şi nu, grafomanul este de obicei un scriitor ataşat până la moarte şi dincolo de ea de tipărituri clasice. Lui îi place galaxia Gutenberg şi, din acest punct de vedere, ştie el ce ştie. Cum să te întâlneşti cu vreun amic la birt sau piaţă şi să-i spui că ai mai scos un e-book pe care-l poate descărca de pe siteu-ul x şi citi pe e-reader. Ce-ai aia ibucu’ bre dar iridarul?Cât costa suta? ar întreba cu îndreptăţire amicul, bine trotilat, asta în cazul în care nu ar lua toate acele cuvinte drept vreo neo-înjurătură corporatistă. Nici pdf-ul, postările pe bloguri şi, eventualul, improbabilul e-book nu au efect asupra egoului grafomanului de provinicie (pentru că, în mod sigur, există şi grafomanul din capitalele culturale ale României care sunt puţine, dar sunt, pentru că nu poţi pune pe acelaşi calapod Iaşiul şi Târgul-Frumos, Clujul şi Reghinul) Însă pentru unii grafomani enciclopedişti, a scoate carte după carte poate reprezenta şi o mică afacere pentru că sursa finanţării damblalei poate fi una publică (subvenţii acordate de autorităţile locale sau judeţene) în funcţie de aplecarea către cultură a consilierilor locali şi de bugetele alocate culturii care uneori pot tinde spre zero dar şi private. Se pot găsi SRL-uri care pleacă urechea la diversele cereri de sponsorizare din diverse motive. Grafomanul i-a fost profesor patronului sau copilul lui se află în clasa grafomanului. După ce personajul nostru îşi primeşte şi transportă tirajul ultimului său titlu care poate fi o subţire şi rahitică palchetă de poeme sau un gros volum de publicistică diversă (cronici literare, politice, canine, sportive, pamflete culturale) urmând mottoul să nu lăsăm să se rătăcească nici un rând scris/ publicat pentru că nemurirea dar mai ales viitorii biografi vor avea nevoie de dovezile trecerii noastre prin acest câmp înverzit al culturii române, urmează partea cea mai dificilă : ditribuţia. Cum în târgurile noastre librăriile au decedat de cel puţin un deceniu, locul lor fiind luat de alte instituţii mult mai prestigioase (stanley-bet-uri, farmacii, case de amanet şi covrigarii) se apelează la metoda de marketing direct. Se iau la rând prietenii care au avut neobrăzarea să nu se prezinte şi cumpere la lansarea oficială de la căminul cultural unde elita culturală se omagiză şi trotilează din când în când şi se merge în vizită. Tam-nesam. Se scoate volumul şi se oferă, nu fără a se specifica preţul (10-25 de lei). Un cadou care costă. Gazda, din bun simţ, se va scotoci de ultimii bani pentru a plăti suma. Autorul nostru va câştiga de două ori : va servi atât două-trei păhărele de ţuică sau vin şi va avea şi un modest câştig pentru timpul actorial irosit. Mai mult, autorul nostru va avea asupra lui în orice moment cel puţin un exemplar al vreunuia din titlurile sale, indiferent dacă merge să-şi plătească apa, telefonul, în piaţă pentru a cumpăra legume şi lapte sau la o plimbare cu nepotul. Pentru că într-un mic târg şansele de a te întâlni cu un cunoscut, fost cunoscut, coleg de muncă, prietenii unor colegi de muncă, foşti amici şi în general cu oricine este foarte mare, iar această ocazie nu trebuie ratată. Volumul se poate da şi în rate, nu-i o problemă, oricum oamenii de întâlnesc de două trei ori pe săptămână sau cu plata când vine pensia. Iar dacă autorul nostru nu-şi recupereaza sumele datorate plus camăta percepută pentru orice zi de întârziere, se poate apela chiar la recuperatorii provinciali care, evident, vor fi plătiţi pentru serviciile de intimidare tot în volume de poeme scrise în şi la sentiment! Cultura cere sacrificii şi în provincie, de aceea trebuie făcut totul pentru a o îmbogăţi!

Notă: Acest text a apărut în premieră în ziarul Oglinda, februarie/2014.

Codruţ Constantinescu este istoric şi scriitor. Volume publicate: Studii irlandeze (Institutul European, Iaşi, 2006) Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare cu Mirel Bănică, Polirom, Iaşi, 2007) Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS, între control şi propagandă  (Vremea, Bucureşti, 2013) Viaţa şi moartea în Gulag (Vremea, Bucuresti, 2015) Epistolar genevez (Vremea-2016) Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene (Vremea, Bucureşti, 2017) Pedalând prin viaţă.  Jurnalul unui biciclist de cursă lungă (Vremea, Bucureşti, 2018).