Gabriela Adameşteanu la Librăria Humanitas de la Cişmigiu: „Voci la distanţă”
Luni, 12 decembrie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întâlnire cu Gabriela Adameşteanu, prilejuită de lansarea romanului Voci la distanţă, publicat la editura Polirom, în seria de autor dedicată.
Vor vorbi: Carmen Muşat, Bogdan-Alexandru Stănescu
Va modera: Mirela Nagâţ
„Gabriela Adameșteanu a dat deja literaturii române câteva personaje memorabile. Doar că prin ele erau investigate narativ istoria familiei (istoria mică) și, deopotrivă, istoria țării (istoria mare). Voci la distanță intră, în chip fericit, în același tipar. Situat în imediata actualitate, în chiar anii noștri, cu toate provocările lor, romanul aduce la expresie consistente voci individuale, prin care se încearcă descifrarea unor voci familiale. Aș spune că, mai presus de orice, Voci la distanță este un puternic roman de familie. La urma urmei, bogați ori săraci, demnitari sau oameni simpli, toți au familii și suferă ori se bucură (mai ales suferă) din cauza lor, încercând să le mențină, după abilitățile fiecăruia, coeziunea sau, dimpotrivă, să le distrugă pentru a crea altele mai promițătoare.
Un roman pe care îl recomand cu toată căldura nu doar pentru că e bine scris și remarcabil construit, ci pentru că ne oferă șansa de a descoperi sau asuma vocile noastre dinăuntru ori pe cele esențiale (pentru noi) din afară, din lumea dezlănțuită. Din zgomotul și disonanțele vieții, percepute cu necruțare, Gabriela Adameșteanu are harul de a crea armonia universului artistic.” (Sanda Cordoș)
Gabriela Adameşteanu. Absolventă a Facultăţii de Litere, Bucureşti. Redactor de dicţionare (1965-1984) şi literatură (1985-1989). A condus revista 22 (1991-2005) şi suplimentul ei, Bucureştiul Cultural (2005-2013). Vicepreşedintă (2000-2004) şi apoi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Preşedintă de onoare a primei ediţii a premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2014).
De aceeaşi autoare:
Romane:
• Drumul egal al fiecărei zile, Cartea Românească, 1975. Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor; Premiul Academiei. Tradus în Bulgaria (2007), Franţa (2009), Italia (2012), Germania (2013), Spania (2016), Macedonia (2017)
• Dimineaţă pierdută, Cartea Românească, 1984. Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor. Tradus în Estonia (1991), Franţa (2005), Israel (2007), Bulgaria (2007), Spania (2009), Ungaria (2010), SUA (2011), Italia (2012), Portugalia (2012), Turcia (2012), Polonia (2012), Macedonia (2013), Suedia (2016), Germania (2018), Serbia (2022)
• Întâlnirea, Polirom, 2003, 2007. Premiul Ziarului de Iaşi (ex aequo); Premiul revistei Ateneu. Tradus în Bulgaria (2005), Ungaria (2007), Italia (2010), Statele Unite (2016), Spania (2017), Germania (2018)
• Provizorat, Polirom, 2010. Premiul pentru proză al revistei Observator cultural. Tradus în Bulgaria (2012), Ungaria (2013), Franţa (2013), Germania (2021), Spania (2022)
• Fontana di Trevi, Polirom, 2018. Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Premiul pentru proză al revistei Observator cultural; Premiul PEN România; Premiul Radio România Cultural; Premiul Sofia Nădejde; Premiul Agenției de Carte. Tradus în Franța (2022)
Proză scurtă:
• Dăruieşte‑ţi o zi de vacanţă, Cartea Românească, 1979; Paralela 45, 2002; Polirom, 2008 (Opere 2). Tradus în Rusia (1989)
• Vară‑primăvară, Cartea Românească, 1989; Paralela 45, 2002; Polirom, 2008 (Opere 2), 2013 (seria de autor). Traduse în antologii în Germania (1985, 1990), Austria (1996), Franţa (2005), SUA (1996, 2007), Olanda (2008), Ungaria (2010)
Jurnalism, memorialistică:
• Obsesia politicii, Clavis, 1995
• Cele două Românii, Institutul European, 2000
• Anii romantici, Polirom, 2014. Premiul revistei Observator cultural; Premiul Muzeului Naţional al Literaturii Române; Premiul Special al Uniunii Scriitorilor
Traduceri:
• Guy de Maupassant, Pierre și Jean (în colab.), Eminescu, 1979; Lira, 2012
• Hector Bianciotti, Fără îndurarea lui Isus, Cartea Românească, 2003
• Jean-Yves Potel, Disparițiile Annei Langfus, Hasefer, 2016