Într-o seară, Nimo întîrzie în oraș nepermis de mult. Tocmai a ratat ultimul autobuz care-l putea duce acasă, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. În întuneric, un scrîșnet teribil despică liniștea din Piaţa Universităţii. O statuie pîrîie din toate încheieturile și… iat-o cum prinde viaţă și-i sare în ajutor băiatului. Călare pe Breazu, calul lui Mihai Viteazul, Nimo pornește spre casă, în vreme ce bunicul său – statuia lui, mai bine zis – își mîngîie mustaţa liniștit. Așa începe aventura lui Nimo. Una care-l va purta, alături de prietenul său Imran, într-o călătorie spre Macedonia de Nord, loc plin de secrete, unde va descoperi povestea mamei sale.

„Azi-mîine voi împlini 51 de ani. Asta mă face să rîd, fiind mai apropiat de numărul invers de ani, 15, vîrsta începuturilor de drum. Oricum, am înţeles deja că în fiecare adult rămîne ascuns copilul gata de joacă. Ceea ce nu e deloc rău, căci numai așa pot fi întreţinute visurile sau imaginaţia. Priviţi desenele celor mici și ascultaţi-le bazaconiile! Veţi înţelege atunci că ochii lor reflectă lumea cu totul surprinzător. Artistic, aș zice. Asta m-a făcut să născocesc cîteva povești pentru ei, convins că urechile lor vor ști să le-asculte cum trebuie. Cît despre Prieten cu umbra, am scris-o în cel mai ciudat an al vieţii mele. Cu masca pe faţă, dar cu gîndurile zburînd printre nori.” (Călin)

La Editura Polirom Călin Torsan a mai publicat o carte pentru copii, Vrăjitorul dințos (2019), roman cîștigător al Concursului de manuscrise Polirom Junior, ediția 2018.

Fragment

L-am cunoscut recent pe Nimo. Ne-am întâlnit de câteva ori. Strașnic băiat! Tocmai în legătură cu el am îndrăznit să mă dezvălui și ție. Cu Nimo am făcut-o mai devreme, dar copiii pricep repede că nu există moarte. Și oricum sunt foarte atrași de lucrurile aparent ciudate. Însă voi, adulții de lângă ei, indiferent că le sunteți părinți sau profesori, vă comportați prea rigid. Voi sunteți adevăratele statui! Nu noi… Noi suntem doar niște umbre ale trecerii prin lume. Acum vezi bine că băiatul nu te mințea. Și nici n-avea mințile tulburi. Se întâlnea într-adevăr cu mine, în felul acesta care acum ți-a luat glasul. Pe scurt: nu mai fii îngrijorat din cauza dispariției lui. Băiatul e bine și-a plecat în acea excursie spre Macedonia. Da, i-am dat și eu o mână de ajutor pentru asta, fiindcă o merita. Se va întoarce curând, iar acolo va afla un lucru tainic despre mama lui. Tu nu poți bănui cu exactitate ce va trăi în Skopje, dar ar fi bine să-l crezi pe cuvânt atunci când îți va povesti. Pe mine nu mă va mai găsi așa, comportându-mă ca un om obișnuit. Iar asta îl va întrista. Dar dacă îi vei fi alături, așa cum i-ai și fost în ultimii ani, ceas după ceas și zi după zi, va înțelege perfect că mi-am îndeplinit complet misiunea de bunic. Ce să-i faci, dacă am murit înainte de-a se naște el? Dar uite, tot răul spre bine! Și laudă sculptorilor care încă de la Fidias, cel mai mare cioplitor al lumii antice – apropo, te mai chinuiește dorul de Antichitate? –, au știut să dea viață statuilor. Unii s-au și îndrăgostit de ele, cum a fost acel chinuit de iubire Pygmalion, sculptorul cipriot amintit de poetul Ovidiu în Metamorfoze. Cum facem să putem povesti între patru ochi? Urc eu în mașină sau cobori tu până la mine și facem câțiva pași în apropiere? Îți atrag însă atenția că nu dispun de prea mult timp. Într-o jumătate de oră aș vrea să fiu iarăși așezat pe soclul meu din Piața Universității, unde voi rămâne pentru totdeauna, stea palidă a geniului unui poet neînțeles. Te rog să-l mai aduci pe Nimo acolo, măcar din când în când. Să ai grijă de asta, Hector!