unu

este liniște, este liniște și te poți rătăci în tăcerea orașului

praful lipsește, a fost înghițit de ape din cer

lumina împrăștie stările ei, fecundează umbrele lăsate pe ziduri

iar rămășițele zilei înoată în micile ochiuri de lumină supraviețuitoare

oglinzile și răsfrângerile lor se așază firesc față în față

doar tu și imaginea ta rămân răvășite

dincolo de pereții ascunși ai fiecărei povești

absența se simte și își face pașii auziți în straniul întuneric

ceva clocotește în sângele de sub piele, ceva necunoscut

desigur, depărtarea

doi

dincolo de privire este orizontul și lumina lui

de cele mai multe ori aurie, albastră deseori

acolo este liniștea nopții, ascunsă în aceste culori

acolo stau firile calde și moi înainte de a merge mai departe,

înainte ca stările lor să își enumere păsurile așezate în cuvinte

în acele cuvinte care nu încap în privire

mai departe de privire este zâmbetul,

este desenul care stă așezat pe fața mereu în așteptare,

mereu căutătoare de priviri pătrunzătoare.

toate sunt așezate aici

toate sunt așezate acolo

la o lungime de mână, la îndemâna fiecărei palme rămasă deschisă

pentru a-și arăta desenul și traseul liniei vieții,

a vieții rămasă disponibilă și povestită aici

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.