Tot ce este scris și povestit va rămâne și își va face cunoscute prezențele prin fiecare dispunere în cuvintele ce tocmai i-au cuprins mișcările și imaginile care le conțin și totodată le însoțesc, iar mai departe se poate vedea fiecare nuanță a poveștii care îi susține cuprinderile și fiecare desfășurare a lor, fiecare înregistrare a zgomotelor care se desprind din ele, zgomote pe care ecoul inclus le tot propagă și le face cunoscute prin rostogolirile care le spun continuu și fără oprire după fiecare rost al fiecărui gest dislocat din acest corp scris și desfășurat în stările poveștii care le-a primit, care le-a recunoscut și le-a acceptat așezările.

   Irina Georgescu Groza găsește de fiecare dată cuvântul care adună cuvintele, care poate mai departe să cuprindă integral stările firești și puternice ale unei povești, ale unor fapte care reușesc acest transfer al lor în stările care le fac astfel cunoscute și vizibile și în continuare le propun lecturii, empatizării ce se declanșează odată cu acest proces de alăturare, de continuare împreună acest traseu de-a lungul căruia se face simțit aerul înțelegerii, se face cunoscută intensitatea atmosferei care le cuprinde și le ține pe toate, iar toate mișcările încurajează articularea din ce în ce mai puternică a tuturor legăturilor pe care le face vizibile toată această țesătură, țesătură care le asigură cursivitatea, fluența și confluențele disponibile pentru a încuraja acaparările și prinderile în sedimentele acestei structuri cuceritoare și curgătoare în corpul cititorului care mai departe (pre)simte și acceptă toate aceste apropieri și acaparări odată cu fiecare răvășeală empatică lipită de silueta lor.

Femeia plânge în somn. Visează că moartea suflă în candela aprinsă de cu seară și se așază cu ea în pat. Își amintește cum a vegheat trei zile și trei nopți lângă trupul țeapăn, covata cu apă în care l-au spălat cele două basarabence, cum s-a căznit să suporte lumea din casă, forfotind pe lângă ea, căldura și mirosul de la lumânări, frigul ce o cuprinsese…

   Exodul mieilor este povestea poveștilor unei dislocări continue, a unui proces care se desfășoară permanent și nu i se vede niciun capăt, este un fir care se toarce continuu, este acel fir care ține în fibra lui rezistentă și elastică tot acest proces și fiecare desfășurare a lui care ne arată și ne încurajează atașarea continuă de fiecare dintre întâmplările care sunt așezate în corpul cărții, de fiecare dintre ele scăpate în cuvintele acestei cărți. Personajele merg, merg continuu și caută, și se caută în permanență unul pe altul, își caută fiecare urma disponibilă să le ghideze și să le încurajeze așezarea în poveste și identificarea reperelor ei, repere necesare pentru ca tot ele să își poată privi și înțelege efectele care le înconjoară, împreunările și împrejurările toate care le completează, care le adaugă și care le face să fie cunoscute și apropiate scuturile necesare fiecărei protecții incluse în formele lor. Fiecare dintre aceste desfășurări sunt însoțite și cunoscute odată cu spunerea, cu desfacerile lor completate și întregite de  imagini care sunt toate emoționante, calde, calme, dar și dure sau moi, dureroase, triste și umbrite de răul în care le-au așezat vremea și vremurile în care și-au găsit loc toate aceste întâmplări încăpute în aceste povești și care astfel se fac (și) cunoscute.

Nu îi vede ochii umbriți de cozoroc când ridică două degete la tâmplă, să o salute. Ploaia s-a oprit și aerul nu mai miroase a gunoi și a praf. Pe trotuar, în locul unde ieșeau țigăncile să-și desfășoare piața de crizanteme, garoafe și gladiole, stau răsturnate coșuri cu flori veștejite. Cupele lor au fost strivite pe marginea șoselei, Olivia le vede culorile, apoi tresare. O altă mitralieră se descarcă în noapte…

   Traumele se adună, nu își acceptă risipirile și nici vreo stare a invizibilității, se fac permanent vizibile și își impun imaginile și faptele care le însoțesc. Personajele umblă mai departe și rămân cuprinse în acest proces continuu de căutare, de înțelegere a rostului acestor mișcări și căutări ale lor, de așezarea firească a sentimentelor care le locuiesc și care le încearcă în corpurile neobosite care umblă și le caută înțelegerile.

Casele sunt mute, pete uriașe în noapte…

   Exodul mieilor este o carte a timpului și a dislocării oamenilor ce sunt așezați în fiecare dintre fibrele lui, este o poveste a încurcării din nou a ițelor ce îi alcătuiesc țesătura timpurilor, a timpurilor care și-au rătăcit vremea în vremuri pe care nu le recunosc ca făcând parte din firile lor, și umblă și rătăcesc astfel prin fiecare pliu pe care istoria li-l pune la dispoziție pentru a-și așeza siluetele, pentru a le odihni, pentru a le amplifica devenind astfel un corp vizibil și de neocolit, unul care poate după aceea să își găsească și să ajungă la limanul mult căutat și dorit.

Își împinge pe sub năframa albă părul venit pe față. Are obrajii roșii și ochii albaștri. E frumoasă ca logodnica din poeziile lui…

   Personajele din Exodul mieilor își trăiesc și își duc pe picioare dislocarea, smulgerea și ruperea din corpul și firescul vieților lor și își fac din permanenta căutare, întoarcere și regăsire o poveste despre înțelegeri și asumări ale rosturilor și ale rolurilor întregi pe care le au de aflat, de înțeles și de dus până la capăt exact ca pe crucea pe care trebuie să o poarte fiecare pentru a-și împlini misiunea și pentru a-și înțelege desăvârșirea. Irina Georgescu Groza ne spune în toată această țesătură de povești care se caută una pe alta în fiecare pagină a cărții cum fiecare plecare este o alungare și o rupere, și mai departe cum toate acestea se regăsesc în anumite intensități pe care viața le păstrează neatinse și desăvârșite în fiecare destin cuprins în paginile ei. Exodul a fost și rămâne o permanență a căutării sinelui și a căutării de sine, una pe care Irina Georgescu Groza  a intuit-o și a făcut-o cunoscută dislocând pagini și evenimente ale unei istorii care nu poate ieși la lumină decât în aceste cuvinte și în corpul lor disponibil să le primească și să le spună.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.