Efectele secundare ale vieții, romanul lui Vlad Zografi, pare a fi (este?) o prelungire a eseului Infinitul dinăuntru, sună ca o amplificare extinsă a acelei scrieri profunde, metodă prin care Vlad Zografi (ne) revelează, cu ajutorul personajelor de aici, acele stări gândite și trăite în eseul menționat. Infinitul dinăuntru se revarsă, evadează, dă pe afară făcând vizibile efectele primordiale și/sau cele secundare ale vieții și pe cele ale lumii în care își manifestă gândurile și trăirile.

…Feromonii sunt fulgi de zăpadă care cad peste gene, și genele se înfioară, la fel ca mine când aveam patru ani. Genele sunt supuse unui bombardament cu feromoni, se înfioară, și înfiorarea asta îmi spune mie ce să fac. Și am senzația că eu hotărăsc ce fac, pentru că, de fapt, eu sunt înfiorarea. Sunt înfiorarea…

   Personajele din Efectele secundare ale vieții sunt dezinhibate (indiferent cât de mult sunt ele inhibate în aparență), sunt lipsite total de frivolitate, punându-și probleme foarte serioase, probleme pe care încearcă să le rezolve, și aducând în universul lor și probleme grave, stringente, ale actualității. Proza lui Vlad Zografi are o răceală inteligentă și are, de asemenea, o foarte mare claritate, una ca de cristal bine șlefuit și plăcut sunător la atingere, de asemenea plăcut la vedere, efecte care transformă secvențe ale romanului în oglinzi ce reflectă imagini încadrate de decoruri perfecte și care se derulează pe fundaluri muzicale alese.

… Mă rog, trăiam în închipuire, cum se întâmplă cu noi toți…

   Toți cei care își lasă văzute viețile cu toate efectele lor în această carte își descarcă durerile, of-urile în social, cu ajutorul tuturor minților lor, cu ajutorul inteligenței lor, cu puterea pe care le-o dă creierele lor încleștate de cunoaștere și de știință, încleștare în urma căreia împrăștie din cele ce le obsedează și le conturează angoasele vieților pe care le trăiesc.

   Sunt, trăiesc aici voci care se fac, care se lasă auzite, care se caută și care se strigă una pe alta și sunt/trăiesc, tot aici, voci care se scurg într-un fel de interior tăcut care le face să se întoarcă și să își caute culcuș în intimitatea gândurilor care le-a dat posibilitatea să fie.

… toate morțile sunt echivalente, chiar dacă îți apar sub chipuri diferite…

   Fiecare personaj propune un mod de viață, un fel de a trăi și de a visa, un fel de a (nu) își arăta adevăratele bucurii și plăceri, bucurii și plăceri care rămân ascunse, și să fie trăite în intimitatea cea mai tăcută, perfectă, dacă se poate. Efectele secundare ale vieții este romanul care își ascunde în cuvintele lui cele mai frumoase părți ale personajelor care îl compun, este romanul în care parfumul vieții invizibile este mult mai puternic și mai atractiv decât cel al vieții vizibile, este, cum am spus, o altă deschidere spre înăuntru și spre infinitul lui.

   Vlad Zografi este un scriitor al privirii pătrunzătoare, un analist și un cunoscător al minții și al manifestărilor ei, este, în același timp, un scriitor ai cărui pași sunt permanent deschiși și receptori ai tuturor fenomenelor mai puțin văzute și mai puțin simțite, al acelor fenomene (secundare sau nu) care compun, formează și întregesc continuu viața și viețile ei, care o fac să fie vie.

… Toate sentimentele sunt efecte secundare ale vieții…

   Efectele secundare ale vieții este un cvintet al melancoliei pierdute, al melancoliei care, în loc să umbrească, face să strălucească, să scoată la lumină gânduri, gânduri care sunt șlefuite de trăitorii lor și aduse în stări de strălucire, de incandescență care își topesc cititorul și îl contopesc, alăturându-l textului în care se fac vizibile.

   Muzica acestei cărți se aude, se ascultă în tot timpul lecturii, iar dirijorul acestei orchestre este atent, fiecare notă a textului se adaugă celei de dinainte, formând și făcând să se facă auzite fraze sonore care nu disturbă, care completează firesc trăirea intensă a lecturii. Vlad Zografi își încinge cititorul cu un cerc de foc, un cerc în care poți să te miști cu siguranța binevăzătorului.

… Ceva nou: huruit apoi țăcănit. Am mai auzit vreodată sunetele astea? Mecanice, dar vii. Ascult. Huruit, țăcănit…

   Efectele secundare ale vieții ne propune o călătorie lungă, obositoare, dar benefică, aducătoare de noutăți și de multă încărcătură energetică, încărcătură cu ajutorul căreia poți duce mai departe efectele lecturii ei. Multitudinea itinerariilor propuse cititorului în interiorul acestei cărți amplifică la infinit trăirile care le marchează. Cu ajutorul acestei călătorii am decodificat distanța și tristețea… invitația asta ca un ultimatum era o mobilă masivă trântită brusc în încăperea minții mele, unde toate obiectele își aveau rostul lor…

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.