Poezia este întotdeauna dispusă și disponibilă să se poarte și să fie ca o pavăză pentru cel care o trăiește și care o scrie, iar ritmurile din cuvintele ei pot reține acea melodie care poate să liniștească, să conducă firea poetului spre stările care rămân doar creative, dar dispuse să îi încarce disponibilitățile apropierii de cuvintele care se așază bine în interior și care îl arată așa cum trebuie exteriorului. Rolul acesta de pavăză este foarte vizibil în discursurile poeziei care se poate face auzită pe mai multe voci, care îi poate calibra execuțiile în funcție de momentele pe care cuvintele ei le percepe, le recepționează, cu care rezonează și pe care le poate aduce și supune atenției.

   Anastasia Gavrilovici reușește această urcare a muntelui, reușește să își ridice cuvintele poeziei pe care o scrie la înălțimile necesare pentru ca ele să poată fi văzute și reușește să le așeze pe portativele care o pot face bine auzită și receptată. Fronda este așezată în fiecare poem în parte și conținută în aproape fiecare imagine pe care poezia scrisă de ea o construiește și aproape că scutul protector care este poezia pentru ea se transformă în armă, mai departe în manifest, într-unul ce își transportă mesajul de-a lungul unor trasee foarte lungi și foarte disponibile să îl accepte și să îl transmită în ecouri multiplicate cât se poate de mult.

   Industria liniștirii adulților este o poveste despre lucrurile care nu sunt ascultate și care nu se povestesc în lumea noastră, este cuprinsul unei poezii militante, dar acaparată de sensibilitate în multe dintre zonele ei, și totodată, este un mod care începe să fie firesc, acela de aducere în atenție a tuturor acestora.

Poate că oamenii chiar dau tot ce e mai bun din ei doar

atunci când sunt zdrobiți ca măslinele.

Sau poate că nu, ce știu eu, mintea mea e un șvaițer prin care

șuieră muzica șoarecilor de laborator când îmbrățișează șublerul…

   Câtă tristețe poate să încapă în lucrurile neînțelese care neliniștesc se poate simți și se poate afla de-a lungul și de-a latul acestui volum de poezie tulburător în care se vorbește atât de empatic și de aproape despre frici, despre fricile în care societatea s-a prins și din care nu mai știe cum să iasă la capăt, despre toate tabu-urile pe care poezia are curajul de a le deconstrui și de a le lăsa ruinele în continuare la vedere pentru a le fi înțelese dedesubturile și pentru a nu putea fi acoperite repede de dragul tuturor pudibonderiilor depășite, pudibonderii care mai mult și mai departe de pragul înduioșării nu mai pot trece. Anastasia Gavrilovici învață prin poezia ei să (ne) vorbească, să arate și să spună, încercând să deschidă porțile prin care se poate ajunge la înțelegerea tuturor acestor moduri de ascundere forțată a unor stări de fapt.

… nu-ți fie frică ia lucrurile așa cum sunt trăiește într-o casă năpădită de

igrasie gândaci de care nu poți scăpa nu privi înapoi într-o zi sângele o va

lua la goană prin țevi va umple cisterna acolo plutesc rățuște

cu ace înfipte-n gât acolo e amintirea deșirată a unui poet de care

te-ai putea îndrăgosti…

   Pudorile, cele adevărate, dar și cele false sunt dezintegrate, sunt pur și simplu transformate într-o pulbere care este aproape invizibilă și care nu mai poate fi percepută fizic. Tot ce ține de această lume artificială, a falselor pudori este trimis în derizoriu de poetă, este făcut să se facă văzut și să își lase la o parte micile strategii care țin lumea prinsă în chingile ei. Industria liniștirii adulților este o carte manifest, una prin ale cărei poeme oamenii sunt făcuți să vadă și să audă tot ceea ce nu au curajul de unii singuri, firesc, iar toate acestea se mută cu ajutorul acestei noi normalități învățate în tot ceea ce îi înconjoară, în tot ce îi cuprinde împrejurul lor. Anastasia Gavrilovici încearcă să facă vizibilă orbirea, orbirea care alimentează spaimele de fiecare zi și care compun universul cotidian. Curajul poetei de a vorbi despre toate aceste fantasme, despre toate aceste ascunderi îi transformă poemele într-o expoziție în care cuvintele devin bumerang, într-o colecție de stări care lovesc și care astfel atrag atenția și compun acel fel de discurs pe care majoritatea oamenilor nu prea ar dori să îl audă, sau să încerce să îl înțeleagă.

… și poate că frumusețea va salva lumea

    și frumusețea ne ține departe de zonele turistice

    și tot în frumusețe îmi va cădea capul cînd se va lăsa

    noaptea cu ghilotina coșmarului cu draperiile trase până la sufocare

    peste tot ce nu înțelegem și nici n-o vom face vreodată…

   Anastasia Gavrilovici ne spune în poezia ei despre toate care nu se spun, despre tot ce se mușamalizează cât se poate de discret și despre tot ce se ascunde mai mult sau mai puțin intenționat între filele bine încuiate ale dosarelor unei societăți alienate. În poezia ei sunt spuse toate numele răului care este sprijinit pentru a nu-și lăsa garda jos și care își perpetuează astfel perenitatea nefirească, morbidă și anihilatoare. Lumea din poezia ei este una atinsă de tentațiile lașităților și ale oportunităților, ale tuturor orbirilor posibile, se lasă sedusă de toate efectele rele ale orbirii și ale cenzurii care îi fac să își consume toate stările vieții într-o atmosferă din ce în ce mai artificială și din ce în ce mai bine conservată între limitele acestea care constrâng, dar care nu se mai simt.

… Ce știi despre foame, domnule Patrimoniu?

    Despre femeile violate, care nu au alte brățări în afară de cele din

    coji de salam? Care n-au cunoscut decât fardul vânătăilor?…

   Industria liniștirii adulților ne propune prin vocea, prin vocile autoarei ei o privire atentă a unei lumi violente, ne propune lectura unei poezii care se folosește de puterea unor cuvinte din cuprinsul ei pentru a trezi, pentru a face cunoscute o întreagă colecție de orori ignorate (in)conștient și ne face cunoscute rețete viabile despre cum să te descurci acceptând tot ceea ce ne este arătat aici ca o sumă de normalități necesare.

   Modelele care să ne ghideze în acest labirint al manifestelor poetice pe care ni le propune Anastasia Gavrilovici sunt chiar poemele de aici, sunt chiar cuvintele lor care povestesc și care strigă pe toate vocile posibile despre tot ce nu a reușit să fie încapsulat în această perversă și alienantă industrie a liniștirii, în această lume a alienării permanente care se duce încet, încet spre prăpastia care i-a fost pregătită. Tot ce este manifest aici, în poezia din Industria liniștirii adulților este traversat de sensibilitatea și de disponibilitățile poetei de a le pune și de ale așeza în toate aceste reprezentări vizibile.

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.