La Editura Seneca este în curs de apariție volumul Cum să gândești ca un împărat roman de Donald Robertson (traducere din limba engleză de Cristina Voinea). Donald Robertson este cunoscut ca psihoterapeut specializat în stoicism și Terapie Cognitiv-Comportamentală.

În Cum să gândești ca un împărat roman, Donald Robertson se adresează nu numai psihologilor și psihoterapeuților, ci și publicului larg, oferindu-i sfaturi practice și tehnici – inspirate de filosofia stoică antică – de a face față situațiilor de criză. Pornind de la biografia împăratului roman Marcus Aurelius, Donald Robertson ne oferă, în capitolele cărții sale, câteva răspunsuri la întrebările: „Cum să vorbești înțelept”, „Cum să-ți urmezi valorile”, „Cum să cucerești dorința”, „Cum să tolerezi durerea”, „Cum să scapi de frică”, „Cum să-ți stăpânești furia”.

Donald Robertson a publicat zeci de articole în reviste de specialitate, dar și o serie de cărți, printre care: Stoicism and the Art of Happiness, Resilience: Teach Yourself How to Survive and Thrive in Any Situation, The Philosophy of Cognitive Behavioural Therapy: Stoic Philosophy as Rational and Cognitive Psychotherapy, The Practice of Cognitive Behavioural Hypnotherapy.

CUM SĂ VORBEȘTI ÎNŢELEPT

Am văzut că Marcus Aurelius a crescut într-o perioadă când retorica era la modă, mai ales la curtea lui Hadrian. El a trecut printr-un antrenament în scriere și oratorie cu ajutorul unui grup de profesori, precum Herodes din Atticus și Fronto, cei mai cunoscuţi retori latini și greci din acea perioadă. Cu toate acestea, Marcus Aurelius și-a câștigat de tânăr o reputaţie de vorbitor sincer și direct. Într-un puternic contrast cu Hadrian, care iubea să facă paradă de cunoștinţele sale, Marcus credea că adevărata filosofie este simplă și modestă și că nu ar trebui să ne lăsăm seduși de vanitate sau ostentaţie în această privinţă. Întotdeauna să alegi cea mai scurtă cale, spunea el. Calea cea scurtă este cea a Naturii, care conduce către cele mai temeinice cuvinte și acţiuni. Simplitatea ne eliberează de suferinţe și probleme. Pentru stoici, această onestitate și simplitate a limbajului implică două lucruri: concizie și obiectivitate. Este foarte simplu să spunem că acest lucru înseamnă să încetăm pur și simplu să ne mai plângem, dar în multe cazuri stoicii ne sfătuiau să facem chiar asta. Punctul în care limbajul nostru începe să evoce emoţii puternice este tocmai acela în care începem să spunem lucruri ce implică judecăţi de valoare puternice, fie despre alţii, fie despre noi. Potrivit filosofiei stoice, când atribuim valori intrinseci precum „bine” sau „rău” evenimentelor exterioare, ne comportăm iraţional și chiar dăm dovadă de autoamăgire. Când numim ceva „catastrofă”, de exemplu, mergem dincolo de faptele brute și începem să distorsionăm evenimentele și să ne înșelăm pe noi înșine. Mai mult, stoicii considerau minciuna o formă de impietate – când un om minte, se înstrăinează de Natură.

Cum recomandau, însă, stoicii să folosim limbajul? Zenon, care a scris Manualul de retorică, nu considera elocvenţa verbală un scop în sine, ci, mai degrabă, un mijloc de a împărtăși înţelepciunea prin articularea adevărului într-un mod concis și clar, adaptat la nevoile ascultătorului. Potrivit lui Diogene Laertius, retorica stoică identifică cinci „virtuţi” ale vorbirii:

1. gramatică și vocabular corecte;

2. claritatea exprimării, ceea ce face ca ideile să fie înţelese ușor;

3. concizie, adică să nu fie folosite mai multe cuvinte decât e cazul;

4. stilul potrivit, ajustat la subiect și la audienţă;

5. distincţie sau excelenţă artistică și evitarea vulgarităţii.

Retorica tradiţională împărtășea multe din aceste valori, cu excepţia notabilă a conciziei. Cu toate acestea, utilizarea stoică a limbajului era în mod normal văzută ca fiind radical opusă altor forme de retorică. Așa cum am văzut, sofiștii căutau să-i convingă pe alţii prin apel la emoţie doar pentru a câștiga lauda lor. Prin contrast, stoicii plasau valoarea supremă asupra surprinderii și comunicării adevărului, prin apel la raţiune. Acest lucru presupunea evitarea utilizării retoricii emoţionale sau a judecăţilor de valoare puternice. Ne gândim la retorică de obicei ca la ceva utilizat pentru a-i manipula pe alţii. Tindem să uităm că ne manipulăm și pe noi înșine, nu doar atunci când vorbim, ci și când folosim limbajul pentru a gândi. Stoicii erau interesaţi de cum îi afectează cuvintele pe oameni. Cu toate acestea, prioritatea era să schimbăm felul în care ne afectează pe noi înșine propriile gânduri și sentimente, prin alegerea limbajului.

Donald Robertson, Cum să gândești ca un împărat roman, Editura Seneca, 2021, traducere din limba engleză de Cristina Voinea