Concertul de deschidere al Concursului Internaţional George Enescu 2020, la TVR

Sâmbătă, 29 august, de la ora 18.00, TVR 1, TVR 1 HD și TVR Internaţional transmit în direct de la Ateneul Român Concertul de deschidere al celui mai important eveniment cultural al anului: Concursul Internaţional George Enescu – 2020. Evenimentul va fi transmis înregistrat şi la TVR 3 în aceeaşi zi, începând cu ora 21.30.

Concertul de Gală va cuprinde prezentarea în premieră mondială a triplului concert pentru vioară, violoncel și pian, op. 169 „Brahmsodia” – compus de Dan Dediu (foto) special pentru această ediție a Concursului.

Lucrarea va fi interpretată de Filarmonica George Enescu sub bagheta dirijorului Josep Caballé Domenech, iar soliști vor fi trei laureați ai edițiilor precendente: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduțiu (violoncel, 2011) și Victoria Vassilenko (pian, 2016). Compozitorul Dan Dediu – autorul acestei lucrări deosebite prezentate în premieră mondială în Concertul de deschidere – este el însuși laureat al primului concurs de compoziție organizat de Concursul Internațional George Enescu.

Pentru Concertul de deschidere, Televiziunea Română a mobilizat cele mai performante resurse tehnice și umane, astfel încât transmisiunea să fie realizată în cele mai bune condiții și la cel mai înalt nivel al profesionalismului.

Evenimentul va fi transmis în format HD și va fi prezentat de jurnalistul Marius Constantinescu, în variantă bilingvă, astfel încât transmisia pe online să poată fi urmărită și asimilată la nivel internațional, întregul concept fiind coordonat de producătorul tv al Concursului Internațional George Enescu, Valentina Băințan.

În calitatea sa de co-producător şi partener oficial al Concursului Internaţional „George Enescu” 2020, Televiziunea Română va reflecta cele mai importante momente din cadrul acestui mare eveniment cultural.

Din 29 august, sâmbăta, de la ora 13.15, Valentina Băinţan și Miruna Moraru ne aduc la TVR 3 Agenda Concursului International George Enescu – ediţia 2020. Aceasta va cuprinde principalele momente ale desfășurării concursului dar va aduce şi numeroase alte informaţii inedite: interviuri, declaraţii, materiale video speciale, detalii inedite legate de prima ediţie şi multe alte amănunte de cel mai mare interes pentru publicul larg.

Aşa cum s-a anunţat, primele două etape ale competiției vor fi organizate în online în luna septembrie, conform calendarului inițial, iar Semifinalele și Finalele fiecărei secțiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din București.

Concursul Internațional George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii și de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – iar standardele internaționale după care este organizat îl poziționează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfășurate în peisajul muzicii clasice din România.

Începând cu anul 1958, Televiziunea Română a preluat şi transmis parţial sau integral toate evenimentele ce au avut loc pe parcursul desfăşurării Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, iar din anul 2001 şi până în prezent, TVR a devenit principalul difuzor şi partener de promovare al acestui prestigios eveniment.

***

Miercuri, 19 august, de ziua de naștere a lui George Enescu, organizatorii Concursului Enescu au lansat provocarea „Salvează Frumusețea în viață” , o campanie de conștientizare, menită să aducă un suflu nou în societate și să-i inspire pe oameni să reziste pandemiei, alegând cum reacționează la ea și oferind artelor sprijinul și importanța necesare pentru ca să facă loc frumuseții în viață, în ciuda coronavirusului. Mai multe detalii AICI.

Și Televiziunea Română a marcat ziua de naștere a lui George Enescu printr-o serie de programe şi materiale rarisime, documente de mare valoare patrimonială. Mai multe detalii AICI.