• 

Voi strânge sintagme colorate în clepsidră şi le voi elibera matematic.

Voi trişa spunând că nu mă afectează secundele scurse.

Voi repeta simbolic întoarcerea timpului.

***

Cabo da roca

La capătul lumii tale

Nu ajunge niciodată iarna,

Vântul ce mai bate lângă sufletul tău

Izbind singurătatea ascunsă din tine.

E stranie frumuseţea decorului tău,

Doar luate singure culorile atrag din depărtări.

E-aşa firavă linia dintre lumi,

Doar o piatră de hotar ţine evidenţa

Dintre visele mele şi iluziile tale.

Dintre dorinţele puse-n gând de necunoscuţi trecători

Şi istorice-amintiri răsfirate din nori.

Hai, vino să vezi cum ninge dincolo de hotarul din tine,

Printre culorile vii aruncate-n abis!

***

Mai singură decât o statuie uitată

din Piazzale Michelangelo,

o fată tânără și frumoasă

contemplă banchetul nocturn de pe scările

cu privire la Florența de dincolo de Arno.

Și totuși nuanțele fericirii sunt infinite;

Renașterea italiană are încă valențe cerești.

***

Cântă cocoșii-n Creta,

Înaintea dimineților,

Anunțând veșnicia verilor transparente;

a istoriilor concrete

venite din munți,

poposite în golfuri albastre,

cuibărite-n cetăți ferecate în piatră.

***

Plouă și marea Egee e vineție,

fulgeră zeii din munții ruginii ai Cretei,

Iar eu pășesc timidă prin palatul din Cnossos, îmbrăcată în rochia galbenă de in;

cerceii mei amuletă, ca șarpele-pisică

îmi dezvăluie labirintul.

fresce pregnante derulează timpuri apuse.

***

În orașul cu scări din piatră gălbuie,

așteaptă o gară rătăcită în timp.

Cartierul evreiesc e gol;

are anunțuri de vânzare atârnate la ferestrele fostelor prăvălii.

Mirosul de cafea de la etajul librăriei Mondadori

temporizează forfota dimineții dinainte de ploaie

și concurează strădania bătrânilor artizani de ciocolată din Modica.

***

Mai abitir ca în Jurnalele de la ora 5

Moartea pășește cadențat

în rând cu vioara din cârciuma portului vechi;

e timpul apusului,

dar Dunărea reflectă curcubeul.

***

Sezonul independist e în toi.

Nu se împrăștie manifeste de la balconul Casei Amatller,

Cad doar primele frunze ale toamnei pe Passeig de Gràcia,

Iar ochii albaștri ai Casei Batlló nu mai strălucesc în soare

Se anunță ploi, însă rezerva mea fotografică e vastă:

Am ditamai umbrela, din cele opt ale Sobreteiximului lui Miró

Și de la Antoni Tàpies un pantof mare, bun de refugiu pentru picnic.

***

Canionul distanței dintre noi

e cusut precum în ferecăturile medievale

în ierbarul pe care l-am adunat

din fotografiile cu flori intens colorate

ale jucăușelor coline pugliese.

Am netezit ca într-o mângâiere atemporală

ficare petală, fiecare frunză,

bucuroasă că rădăcina a rămas statornică,

gata să ne înflorească amintirile

în primăveri continue, mai puțin singuratice.

***

Adunate din Jurnale, București, 14 aprilie 2020

---

DELIA BĂLĂICAN s-a născut pe 9 octombrie 1974, la Corabia. Este redactor-șef al „Revistei Bibliotecii Academiei Române”. Este abolventă a Facultății de Istorie-Limbi Străine a Universității din Craiova, promoția 1998. A urmat programul de Studii Aprofundate România în relațiile Internaționale, finalizat în 2001. Din este 2010 este doctor în Istorie al Facultății de Istorie, Universitatea București. Prin articole și studii de specialitate valorifică rezultatul cercetărilor referitoare la patrimoniu cultural: presă, corespondență, memorialistică, documente istorice inedite etc.

Este coautor al antologiei România La Centenar. 100 De Poezii De Pe Frontul Marelui Război (București, 2018) și al monografiei Domeniul Cntacuzino Florești. Despre trecut, prezent și viitor (București, 2019). Este, de asemenea, contributor în volumul editat sub auspiciile «Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”» – Războiul de fiecare zi: Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război Mondial (1914-1919) – (București, 2019).