Multe texte teologice sunt dezarmant de solemne, apodictice și (de ce să nu o admitem?) soporifice, tocmai prin ”rigoarea” lor suspectă de strictă fantezie speculativă. Adesea, ele reflectă atât de bine spiritul epocii în care au fost scrise încât nu reușesc să facă pasul către
Pasionantă istoria percepțiilor asupra lui Napoleon Bonaparte în secolul XIX. Hegel, după Jena, spunea că ”a văzut Spiritul Lumii trecând călare”. Goethe, după audiența de la Erfurt (1808) vorbea despre demonia absolută, în sens păgân, pe care împăratul o întrupa. Bine, și interlocutorul îi făcuse
Faima lui George Orwell (1903-1950) derivă din transformarea scrierilor sale de căpătâi (1984 & Ferma animalelor) în referințe canonice ale unei vulgate antitotalitare. Prin difuzare masivă – mai ales postumă – opera acestui spirit preocupat de prezervarea gândirii critice și a autonomiei intelectuale a suferit