E greu să-mi dau totuși seama în ce moment Zeitatea a devenit Tata. Și când au devenit ei doi pentru mine „Mama și Tata”, o entitate învăluită în lumina aceea firavă, strecurată prin fisura deschisă atunci, la citirea insignifiantului fragment din Caietul unchiului. De mult,
Cu soră-mea Vica și doar cu ea, învoită de copii și nepoți pentru douăzeci și patru de ore, m-am mai dus o dată, în septembrie 2019 la Vadu. Toate poveștile pitorești din satul copilăriei noastre așa cum arăta el înainte de a ne naște amândouă
Există cel puțin două maniere de a aborda scrisul de ficțiune. Le deduc, atât din „produsul finit”, ca să spun așa, cât și din mărturiile autorilor în interviuri, eseistică, jurnale, corespondență etc. În prima abordare, cu o exprimare simplificată și concisă, autorul lasă povestea să
„(…) Vă dați seama, când ieșeam din casă și dădeam și noi o fugă până la dealul Bardalia și ce mai zăboveam prin băltoacele din jur, când ajungeam acasă și puneam mâna pe un codru de pâine, ni se părea miere. Însă în toate astea
…Drumul de întoarcere, n-a mai fost la fel de frumos. Tot ce la ducere fusese promisiune, la întoarcere era primejdie. Fără să poată spune de ce. Mosafirul Sepetcizilor citise fără dificultate numele ei înscris cu litere grecești pe piatra roasă. A spus cu un dispreț