Ziua toridă se stinge trandafirie în apus, luna plină e grăbită să apară. Pe cer distanțele sunt clipe. Dumnezeu este o apă limpede curgătoare. Pe câmp se văd paiele rămase palide și triste de la atâta așteptare, o să prindă o altă formă, un paralelipiped
71. În largul oceanului vaporul care cutezase să spargă valurile se scufunda lăsând la suprafața apei tulburate câteva vârfuri ca niște cuțite, rugina se scursese în urma lui ca o dâră a unui Leviatan rănit. Insula la asfințit le privea din urmă pe toate femeile
Eliza a lăsat ochii în tricoul de pe care Mickey Mouse o privea cu mutra lui nostimă și pusă pe șotii. Nu-l mai purtase de multă vreme și parcă celebrul personaj o mustra. Lasă tablele Elizo, viața-i scurtă! Pe ușă a intrat o fată pe
Unde e sufletul, unde se ascunde, de ce nu mai doare, se întreba bărbatul, ceilalți trei adormiseră ca vrăjiți, se apropia încă o noapte nu se știa ce o să aducă, ecouri ne mai auzite, particule de praf se depuneau pe pielea care începuse să
Tânărul s-a uitat la ea. – E un loc necesar, nu știu cum să vă explic. – Aici nu plouă niciodată? a schimbat Eliza vorba. – Deșertul e ca un burete prea îmbibat, nu cere apă, o ascunde pe cea pe care o are, nu