Atenţie, se deschid cărţile! Ambasada Spaniei lansează a doua campanie de promovare a literaturii la metrou

Bucureşti, 15 octombrie 2021. Ambasada Spaniei la Bucureşti, cu sprijinul companiei Metrorex şi al Editurii Polirom, lansează cea de-a doua campanie de promovare a literaturii în reţeaua de metrou a capitalei.

Începând de astăzi, pe Magistralele 1 şi 3, va intra în circulaţie metroul  literaturii spaniole, în interiorul căruia vor fi expuse afişe cu texte literare ilustrate. Fragmentele selectate sunt extrase din operele unor cunoscuţi scriitori spanioli contemporani şi interpretate de trei ilustratori din Spania şi România.

Prin intermediul campaniei „Atenţie, se deschid cărţile!”, implementată pentru al doilea an consecutiv în România, se dezvoltă iniţiativa de promovare a literaturii spaniole în rândul publicului larg. Proiectul oferă călătorilor ocazia de a experimenta scurte momente de lectură, trezindu-le curiozitatea pentru operele selectate şi creându-le iluzia de „călătorie în călătorie”.

Bucureştenii şi vizitatorii capitalei sunt invitaţi să se bucure de literatura spaniolă şi de aceste frumoase ilustraţii într-un spaţiu mai puţin obişnuit, urmând modelul unui inedit proiect cultural desfăşurat anual la Madrid. Astfel, metroul devine un loc de întâlnire cu literatura şi artele vizuale ce favorizează reflecţia şi curiozitatea pentru lectură.

Campania prezintă fragmente din operele a trei scriitori spanioli de renume mondial precum Carlos Ruiz Zafón, unul dintre autorii cei mai citiţi, decedat în iunie 2020, Arturo Pérez Reverte şi María Dueñas.

Afişele atrag atenţia în special datorită ilustraţiilor care însoţesc fragmentele, fiind  inspirate din operele respective. Pentru această ediţie, ilustratorii selectaţi au fost spaniolii David de las Heras şi Eva Vázquez şi românca Miruna Radovici.

Acest proiect a luat naştere la Madrid în 1997 la iniţiativa Asociaţiei Editorilor, cu sprijinul Metro de Madrid, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din capitala Spaniei, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite campanii culturale din oraş, care a reuşit să aducă literatura mai aproape de milioanele de persoane care folosesc zilnic acest mijloc de transport.

Elaborarea, designul şi producţia acestui proiect sunt asumate integral de Ambasada Spaniei la Bucureşti.