Un volum inedit în peisajul editorial românesc și mă refer în primul rând la subiectul abordat de autoare, îl reprezintă cel intitulat „Bijuteriile Reginei Maria” (Editura Corint, 2018) semnat de istoricul Diana Mandache. Cu o prezentare grafică de excepție – este vorba, în fond, despre o carte-album cu fotografii – și cu o critică a surselor  extrem de bine documentată, volumul cuprinde informațiile și istoria celor mai reprezentative bijuterii din colecția reginei. Personalitate care a cucerit prin eleganță, forță și curaj, regina Maria a fost și o mare iubitoare de frumos, un spirit înzestrat și nu în ultimul rând o apariție spectaculoasă. Bijuteriile sale – atât cele care țineau de blazonul regalității cât și cele personale, pe care și le-a dorit sau le-a primit la diverse ocazii – reprezintă atât o conduită derivată din rangul său cât și un anumit cod și limbaj, pe care regina Maria a înțeles-o și onorat-o în toate subtilitățile sale.

Dincolo de valoarea pur estetică și de piață, bijuteriile regale sunt purtătoarele unor mesaje influențate de cutume, de protocol, de lupta pentru putere, de propagandă vizuală, precum și de  definirea unei imagini simbol și de forța de caracter a suveranei. Mai mult decât atât, bijuteriile oferite pe tot parcursul vieții unei reginei  constituie o hartă personală a descendenței sale și nu în ultimul rând un cod al puterii în preajma căruia se situa posesoarea. Regina a dat dovadă de un gust desăvârșit în alegerea accesoriilor precum și de o finețe și de un simț înnăscut în a aprecia esența unei piese și de a o transforma într-un reper absolut în conturarea tabloului suveranității sale. Nume de bijutieri precum Carrington, Garrard&Co, Fabergé, Bolin, Cartier, Falize, deveniseră furnizori constanți ai caselor regale, inclusiv ai reginei Maria. Dată fiind descendența sa din Romanovi – prin mama sa, Maria Alexandrovna, mare iubitoare de fast și strălucire, ea însăși colecționară – și din Casa regală britanică, prin bunica sa, regina Victoria, Maria a moștenit, în anii de tinerețe, atât unele dintre cele mai valoroase piese ale familiilor cât și înclinația către achiziția lor și dorința de a se împodobi cu cele mai valoroase bijuterii ale timpului și modei victoriene („în primii ani în România a fost admonestată de unchiul autoritar, regele Carol I, pentru că se împodobea din abundență, iar cheltuielile erau peste măsură.”)

Autoarea cuprinde în pagini pe de o parte o istorie subtilă și nuanțată, bazată pe surse inedite, despre cele mai interesante bijuterii pe care regina Maria le-a primit în copilărie și în tinerețe (ilustrând cu fotografii ipostaze inedite din viața suveranei în care era reprezentată purtând piesele de valoare) și nu în  ultimul rând – și din această parte rezidă în primul rând unicitatea cercetării de față – o analiză amănunțită referitoare la eforturile pe care suverana și diplomația românească le-a făcut în scopul recuperării tezaurului de bijuterii (reprezentând două casete) dat spre păstrare rușilor. Interesantă și inedită este și studierea itinerariului de-a lungul anilor a anumitor bijuterii regale, care au ajuns în case de licitații sau la colecționari privați.

De la podoabele victoriene la cele în stil Art-Nouveau sau Art-Deco, istoria bijuteriilor regale a fost influențată de regimul politic și de legislație și de evenimentele majore prin care a trecut monarhia în România. Din acest punct de vedere, volumul conține date referitoare la domeniul fotografiei și al portretisticii de salon – în care o vedem pe regină imortalizată la anumite festivități cu  piese celebre (coroana de aur transilvănean pentru momentul încoronării de la Alba-Iulia, colierul Cartier și pandantivul cu safir, tiarele cu diamante și perle).

Colecția de bijuterii a reginei Maria este dificil de reconstituit – o recunoaște chiar și autoarea volumului, care îmbină armonios o bună parte dintre sursele existente în arhive – însă cu ajutorul informațiilor provenite din inventare, scrisori, testamente, documente ale administrației Casei regale sau cataloage de licitații, se conturează un tablou care poate fi privit din perspectivă istorică și care completează și reflectă evenimentele istorice și cele de viață ale suveranei. Bijuteriile nu pier atunci când nu sunt distruse, ele se transmit sau au un destin al lor, mai mult sau mai puțin ambiguu, care în parte poate fi urmărit – sunt ideile care reies din ultima parte a volumului. Deși o mare parte dintre bijuteriile reginei Maria au fost trimise la Moscova în 1916 – suverana păstrându-și în acel moment doar piesele care o legau de patria natală și mai ales de copilărie -, iar după abolirea monarhiei și instalarea regimului comunist, multe dintre bijuteriile reginei au intrat în proprietatea statului, unele pot fi admirate în expoziții sau fac subiectul unor case de licitații celebre.

Notă: Acest text a apărut în premieră în revista România literară, nr.21/2019.