José Saramago – An Centenar sărbătorit la Muzeul Național al Literaturii Române
Anul acesta, în luna noiembrie, se sărbătoresc 100 de ani de la nașterea lui José Saramago, scriitorul portughez distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. În România, Saramago este tradus la Editura Polirom, într-o serie de autor dedicată.
Pentru a-i sărbători opera și cititorii, în perioada 15 noiembrie – 11 decembrie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române și Ambasada Portugaliei la București vă invită la expoziția „Retracing The Steps That Were Taken” („Să te întorci la pașii care au fost făcuți”), realizată de Fundația José Saramago, cu sprijinul Camões, Instituto da Cooperação e da Língua, I.P.
Marți, 15 noiembrie, de la ora 18.30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 va avea loc vernisajul expoziției, în prezența reprezentanților organizatorilor.
Cu o tradiție de publicare în limba română de peste 30 de ani, printre cele mai cunoscute romane de José Saramago se numără „Eseu despre orbire”, „Intermitențele morții”, „Memorialul mânăstirii”, „Anul morții lui Ricardo Reis” sau „Cain”.
În data de 29 noiembrie, la ora 18.00, cititorii lui Saramago și cei dornici să îi descopere opera sunt invitați la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8) la dialogul literar „José Saramago, de unde și până unde?”, care va avea loc între Dinu Flămând, poet, eseist, jurnalist și traducător literar, Anca Milu-Vaidesegan, lector universitar la Universitatea din București și traducător literar și Vlad Bogza, colaborator al Colegiului Național „Sfântul Sava” unde predă limba portugheză și lusitanist.
Expoziția realizată cu ocazia centenarului reprezintă o călătorie prin viața și opera scriitorului, inspirată de rândurile din finalul volumului său „Călătorie prin Portugalia”: „Trebuie să te întorci la pașii care au fost făcuți, pentru a-i repeta și pentru a trasa drumuri noi de-a lungul lor. Trebuie să reîncepi călătoria. Întotdeauna. Călătorul pleacă din nou.”
Selecția și alcătuirea textelor din panourile care compun expoziția aparțin cercetătorilor portughezi Carlos Reis și Fernanda Costa, iar designul este semnat de ilustratorul și artistului grafic André Letria.
José Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, în Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatură (1998). Saramago a publicat volume de poeme, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru, nenumărate traduceri, însă romanul este genul prin care avea să își rafineze expresia creatoare. „Ridicat de la pământ” (1980) îi aduce recunoaşterea în spaţiul lusitan şi impune fraza şi punctuaţia care vor constitui de acum înainte marca inconfundabilă a stilului său. Celebritatea internaţională o dobândeşte cu „Memorialul mânăstirii” (1982), care, alături de „Anul morţii lui Ricardo Reis” şi „Istoria asediului Lisabonei” (1989), formează seria narativă cu tematică istorică, scriitorul acordând o atenţie specială „originii şi identităţii portugheze”. În 1991 publică „Evanghelia după Isus Cristos”, cel mai polemic roman al său, ce reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus. O cotitură în universul tematic romanesc al lui José Saramago o constituie seria de ficţiuni ucronice şi alegorice începută cu „Pluta de piatră” (1986) şi continuată de „Eseu despre orbire” (1995), „Toate numele” (1997), „Intermitenţele morţii” (2005), printre altele. José Saramago şi-a petrecut ultimii ani în Lanzarote, Insulele Canare, continuând să scrie şi să publice. După decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1998, și-a intensificat considerabil participarea și intervențiile în acțiuni în apărarea drepturilor omului. S-a stins din viaţă în iunie 2010.
Organizatori: Ambasada Portugaliei la București, Muzeul Național al Literaturii Române, Camões, Instituto da Cooperação e da Língua, I.P., Cátedra Fernando Pessoa, Instituto Camões-Bucareste
Parteneri: Fala Português!, Editura Polirom
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Agenția de carte, revista Observator cultural, revista Contemporanul, Radio Trinitas, Iqool, Modernism, Ficțiunea OPT m, Ordinea Zilei, revista Familia Pentru detalii legate de expoziție sau de evenimentele din cadrul expoziției, vă rugăm să scrieți la adresa: simina.popa@gmail.com