Volumul semnat de scriitorul japonez Ryūnosuke Akutagawa – de al cărui nume se leagă renumitul premiu nipon omonim și care este considerat unul dintre întemeietorii prozei moderne japoneze – cuprinde o colecție de douăzeci de povestiri, diferite între ele din punct de vedere al conținutului, dar reunite sub același stil inconfundabil al maestrului. Evantaiul tematic al acestor episoade literare conținute în Paravanul-Iad, atinge subiecte ca: iubirea, moartea, iadul, asceza, literatura, introspecția, singurătatea, sacrificiul, religia, sensibilitatea, moralitatea, curiozitatea, misticismul sau scepticismul. În fiecare dintre povestirile sale, registrele se întrepătrund, introspecția psihologică ocupă prim-planul acțiunii, iar personajele – extrem de fin construite – sunt purtătoarele unor mesaje și simboluri  care aduc în fața cititorului imaginea unei Japonii în mișcare, expresivă și bulversantă.

Povestirile respiră un aer proaspăt, intim, nu există nicio notă de previzibilitate în contextul lor, ba chiar în unele scriitorul surprinde cititorului, oferind  un final cu totul neașteptat. Unele dintre ele conțin și accente moralizatoare (Shiro), care țin de conservarea tradițiilor japoneze, de confruntarea vechilor religii cu creștinismul (Diavolul și tutunul, Maria, Fecioara în straie negre, Surâsul zeilor, Memoriul doctorului Ogata Ryosai)), de etică (Kesa și Morito), recuperarea frumuseții (Trup de femeie) de impactul noilor mode asupra vechilor obiceiuri, iar altele aduc în prim-plan suspansul și curiozitatea (Toamna în munți, Vagonetul) Există și povestiri scrise la persoana întâi, gen confesiune – Roți zimțate și Magie – în care autorul dă o notă personală istorisirilor.

Paravanul-Iad – cea care dă și titlul cărții – este povestea tulburătoare a unui pictor celebru, Yoshihide, „cel mai mare artist din ținut, un bătrân veninos cu un aer dușmănos” măcinat de un orgoliu imens. Dat fiind că „vanitatea lui întrecea orice limită”, el își dorește la un moment dat să aibă ca model – pentru a putea picta cât mai aproape de realitate – o trăsură în flăcări, în care arde o femeie și moare în chinuri sfâșietoare – „Vă implor! Porunciți să se dea foc unei trăsuri și lăsați-mă să văd cum o devorează flăcările.” Înălțimea Sa – suveranul din acea vreme, îi îndeplinește dorința, însă în trăsura care arde o va trimite chiar pe fiica mult iubită a pictorului. Ce este această tulburătoare povestire în fond? – o lecție pentru orgoliu, pentru cel care pune mai presus un act artistic decât viața însăși.

Una dintre cele mai sensibile povestiri din volum, care ține de drama despărțirii de viață – așa cum o vede muribundul și, în același timp, așa cum o văd cei apropiați lui, este Câmpuri veștede. Un maestru de haiku este pe patul de moarte înconjurat de discipolii săi, sosiți de pretutindeni. Unul „jelea fără încetare, însă bocetele sale erau stinse”, altul „băgă de seamă că nu simțea decât indiferență, ba chiar fu cuprins de un violent fior de dezgust”, un discipol „se simți copleșit, fără voia sa, de sentimente stranii – mulțumire de sine și vinovăție” pentru că, la urma urmei „nu era atât de îngrijorat de suferința trupească a maestrului, ci mai degrabă mulțumit de tot ce făcuse pentru el”, iar cineva „cochetase cu ideea de a scrie despre ultimele clipe de viață ale maestrului.” De fapt, povestirea aruncă în față o realitate crudă – „discipolii nu deplângeau moartea bătrânului poet, ci își căinau propria soartă.”

De asemenea, fragila moralitate și conștiință a ființelor este descrisă într-un mod plin de farmec în povestirea Kesa și Morito, care dincolo de a fi o lecție despre puterea iubirii, este una despre îndoială, despre limitele virtuții și despre vanitate – „iubirea n-a fost decât o scuză frumoasă ce-mi ascundea patima dezlănțuită.”

Bărbații din povestirile lui Akutagawa își doresc fie asceza – Gonsuke, împlinirea vanității – Yosihide, sau trăiesc îndoieli dureroase – Morito, Zenchi, iar femeile, de o frumusețe tulburătoare și un farmec misterios, sunt prinse în păienjenișul relațiilor și al obligațiilor. Unele sunt virtuoase – cum este fiica lui Yoshihide, O-Kimi, Akiko sau Prințesa Roku no Miya, altele vicioase – Kesa, Shino. Masculinul, femininul, mundanul, asceza, religiosul și păcatul sunt teme care se intersectează în majoritatea povestirilor, dând scrisului acea notă de complexitate recognoscibilă la scriitorul nipon. Pendulând printre vicii și virtuți, dincolo de paravanul japonez din această carte, există o lume densă, tulburătoare prin frumusețea, tandrețea, sensibilitatea, credința și sinceritatea ei.

Ryūnosuke Akutagawa, Paravanul-Iad și alte povestiri, Editura Humanitas Fiction, București, 2019, 250 p, traducere din japoneză și note de Raluca Nicolae.

Notă: Acest text a fost publicat în premieră în revista RAMURI, nr.10/2019.

SIMONA PREDA – istoric, publicist, eseist. Licențiată a Facultății de Filosofie (Universitatea din București, 2003) și a Facultății de Istorie (Universitatea din București, 2007), absolventă a Masterului de Istoria Ideilor și Mentalităților (Universitatea din București, 2006), Doctor în Istorie cu teza „Literatura istorică pentru copii în România comunistă. Paradigma omului nou” Volume de autor: „Patrie română, țară de eroi” (Prefață de Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche Publishing, 2014), „Tot înainte!” Amintiri din copilărie” (co-autor, alături de Valeriu Antonovici, Prefață de Adrian Cioroianu, Curtea Veche Publishing, 2016), „Imagini, vise, bazaconii” (co-autor, alături de Cristian Pepino), UNATC PRESS, 2018, „Regina-mamă Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea”, Editura Corint, 2018. Autoare de filme documentare. Numeroase articole în publicații de specialitate. În prezent jurnalist cultural, colaborator al revistelor România Literară, Orizont, Ramuri.