Arta își așază frecvent modurile și posibilitățile exprimării, ale spunerii și ale arătării stărilor ei în forme cât mai coerente, în forme disponibile pe întreg teritoriul ei, și în momente cât mai căutate ale manifestărilor propuse înțelegerilor pe care ele le lasă să se așeze în tot acest discurs care le conține, care le știe fiecare gest și care le face astfel cunoscute toate formele și momentele în care devin și se impun ca stări vizibile, ca mesaje puse firesc în fiecare formă pe care toate aceste deprinderi ale lor și fiecare împărtășire le adoptă, și în care mai departe se pot spune și exprima. Arta și modurile ei de expunere și de exprimare elimină de obicei limitele, le face să se mute firesc în stările sigure, ușor de cunoscut ale invizibilității și ale tuturor mesajelor lor subliminale sau foarte firesc vizibile, iar mai departe în fiecare dintre cuvintele care le completează fiecare următoare formă de rostire, fiecare mod de așezare în stările coerente ale discursului ce îi conține teoriile, textele și contextele, și toate formele de răspândire pe care le știe și pe care le adoptă și le recunoaște.

 Erica Oprea cunoaște și își apropie firesc toate aceste moduri de exprimare artistice, știe și își simte bine capacitățile și încadrările disponibile care se pot așeza și care se pot lăsa văzute de la începutul și de-a lungul discursului artistic pe care îl tot completează și care îi compun astfel un corp, acel corp căruia îi adaugă în permanență elemente ce îi pot așeza și întregi continuu modurile de exprimare, forme de exprimare care se tot caută, care se găsesc, se adună și se alătură acestui întreg în permanentă și neobosită formare, formare ce duce cu ea de-a lungul acestor procese și toate acele deformări necesare apropierii și cunoașterii, a vederii cu claritate ale tuturor straturilor care ajută ascunderea să se facă vizibilă, să erupă și să își impună imaginea pe suprafața ce îi așteaptă fiecare următoare așezare ce îi va amplifica posibilitățile cunoașterii și ale tuturor recunoașterilor lor ce se vor impune.

   Forme, litere, cuvinte este un discurs profund asupra formării. Este o poveste a pașilor pe care Erica Oprea i-a făcut aparent firesc pe aceste teritorii mișcătoare și necunoscute ale artei și ale formelor ei scrise, este un eseu vizual prins și ținut bine în agrafele intensităților care îi tot încarcă și îi tot adaugă elementele necesare pentru a-i face vizibile simbolurile ce îi însoțesc pașii și care propun alăturarea și lăsarea mărturiilor, a acelor urme care por să păstreze în desenul lor toate datele înțelegerilor cât mai mult și cât mai profund așezate pe tot acest teritoriu dispus și disponibil să le păstreze în straturile vizibile ale lui. Tot ce este formă se poate (de)scrie, totodată se poate muta firesc într-o siluetă, sau într-o stare de semn, de literă, iar mai departe se pot atașa, se pot alătura și astfel putem asista la formarea acelui cuvânt desemnat să spună și să ducă fiecare înțeles mai departe. În același timp putem observa fiecare alăturare (se) care identifică și care (se) construiește, fiecare nouă așezare care compune statura firească a discursului artistic expus, a aceluia așezat în toate formele pe care arta le poate recunoaște și pe care le poate adopta în fiecare dintre mișcările ei, în acelea disponibile întrepătrunderii dintre fiecare reprezentare a semn-ului care poate și care știe să își divulge treptat reperele înțelesurilor ce îl însoțesc, care îl împrejmuiesc și care mai departe îi susțin și îi impun toate așezările.

   Erica Oprea propune acum privitorilor și cititorilor un discurs fluent și coerent, dar introvertit, unul care se păstrează destul de ascuns în fiecare pliu disponibilizat de așezările lui, iar mai departe sunt povestite posibilitățile de ieșire din aceste stări, ale posibilităților care le descarcă la îndemâna vederii, ale lecturii și ale înțelegerilor lor pentru toate interpretările disponibile propuse aici de artistă, scrise totodată de ea și care mai departe devin texte, texte care însoțesc tot acest discurs și toate facerile și desfacerile teoretizate și aduse în registrele deslușirii, ale înțelegerii și ale aprofundării ale tuturor formelor în care descifrarea lor se poate așeza cu ușurință în starea de spectacol, de așezare pe aceeași frecvență a stărilor care susțin și care asistă fiecare atingere dintre artist și privitor.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.