Gabriela Adameșteanu este laureata Premiului național pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, ediția a V-a

Gabriela Adameșteanu este laureata Premiului național pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, ediția a V-a, decernat ieri, 1 martie 2021, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.

Inițiat în anul 2017 de Cristian Livescu, Premiul național pentru proză „Ion Creangă” este finanțat de Consiliul Județean Neamț.

Juriul ediției din acest an a fost format din: Nicolae Breban (președinte), Mircea A. Diaconu, Bogdan Crețu, Constantin Dram, Adrian Dinu Răchieru, Theodor Codreanu și Cristian Livescu.

La această nouă ediție a premiului au mai fost nominalizați: Ștefan Agopian, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Radu Cosașu, Doina Ruști, Dumitru Țepeneag.

Premiul a mai fost obținut de: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020).

Gala de decernare a fost organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu „Cinema Mon Amour” din Piatra-Neamţ şi Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ.

Video-înregistrarea galei aici:


Gabriela Adameşteanu. Absolventă de Litere, redactor de enciclopedii (1965-1984) şi literatură (1985-1990). Redactor-şef al săptămînalului politic şi social 22 (1991-2005) şi al suplimentului Bucureştiul Cultural, iniţiat de ea (pînă în 2013).

Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului pentru Premiul Uniunii Latine (2007-2010). Premiul Hellman-Hammett pentru implicarea sa în democratizarea României (2002); Ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2014), acordat de Ministerul Culturii din Franţa. Publicate la Editura Polirom, constant reeditate, premiate, cărţile sale sînt traduse în 16 limbi şi foarte bine primite de critica literară naţională şi internaţională.

Ficţiune: Drumul egal al fiecărei zile, roman, 1975, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei; Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, nuvele, 1979; Dimineaţă pierdută, roman, 1984, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Vară-primăvară, nuvele, 1989; Întîlnirea, roman, 2003-2007, Premiul Ziarului de Iaşi; Provizorat, roman, 2010, Premiul pentru proză al revistei Observator Cultural; Fontana di Trevi, roman, 2018, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, al revistei Observator Cultural, al Radio România Cultural, al Centrului PEN Român, al Agenţiei de Carte, Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei, Scriitorul Anului.

Nonficţiune: Obsesia politicii, interviuri, 1995; Cele două Românii, articole, eseuri, 2001; Anii romantici,memorialistică, 2014, Premiul Special al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru memorialistică al revistei Observator Cultural, Premiul Muzeului Naţional al Literaturii.