În acest volum sunt reunite, pentru prima dată în limba română, discursul rostit de Albert Camus la Stockholm după ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Literatură și conferinţa susţinută în faţa studenţilor de la Universitatea din Uppsala în decembrie 1957.

Discursul ținut, conform tradiției, în palatul Primăriei din Stockholm, este mărturie a unui crez artistic asumat prin opera sa, crez ce nu poate fi separat, așa cum este firesc, de parcursul personal a scriitorului sau de contextul istoric și politic.    

„Nici unul dintre noi nu este destul de mare pentru o asemenea vocație. Dar, în toate împrejurările vieții sale, necunoscut sau vremelnic celebru, aruncat în lanțurile tiraniei sau liber pentru un timp să se exprime, scriitorul poate să regăsească sentimentul unei comunități vii care îl va justifica. Doar cu condiția să accepte, pe cât va putea, cele două sarcini care alcătuiesc măreția meseriei sale: servirea adevărului și a libertății.”

În egală măsură interesantă este conferinţa cu titlul Artistul și vremea sa  susţinută în faţa studenţilor de la Universitatea din Uppsala, o reflecție a preocupării sale pentru rolul artistului în societate. „Nu este de ajuns să spui în această privință că arta este amenințată de puterile de stat. În acest caz, efectiv, problema ar fi simplă: artistul se bate sau capitulează. Problema este mai complexă și de asemenea mai mortală: din clipa în care ne dăm seama că lupta se dă în interiorul artistului însuși.”

Traducerea textelor amintite a fost posibilă abia după 1989, critica explicită a realismului socialist și problematica orientării ideologice a culturii impunând ca în România consultarea ediției franceze a Discursurilor din Suedia și a Omului Revoltat să se realizeze în baza unui aprobări oficiale (ele fiind incluse în „fondul special”).  „Cu alte cuvinte, adevăratul obiectiv al realismului socialist este ceva ce nu are încă realitate. Contradicția este de-a dreptul superbă. Dar, la urma urmei, însăși expresia „realism socialist” este contradictorie. Cum să fie posibil un realism socialist când realitatea nu este în întregime socialistă? Nu este socialistă, de pildă, nici în trecut, nici pe de-a-ntregul în prezent. Răspunsul e simplu: se va alege din realitatea de astăzi sau de ieri ceea ce pregătește și servește cetatea perfectă a viitorului”.

Postfața semnată de Carl Gustav Bjurström ne introduce, succint și discret, în atmosfera începutului de decembrie 1957, la momentul acordării premiului Nobel, și aduce lămuriri asupra unor afirmații ale lui Camus considerate controversate la vremea respectivă, privind Războiul din Algeria. Înțelegerea în contextul adecvat a textelor menționate este facilitată și de notele traducătoarei acestui volum – Marina Vazaca.

Albert Camus (1913 – 1960) a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1957 (44 de ani). Publică romane și eseuri: Mitul lui Sisif, Omul revoltat, Străinul, Căderea, Exilul și împărăția. 

„Fiecare generaţie, fără îndoială, se crede menită să refacă lumea. A mea ştie totuşi că nu o va reface. Dar sarcina ei este, poate, şi mai mare: constă în a împiedica lumea să se desfacă. Moştenitoare a unei istorii corupte în care se amestecă revoluţiile neîmplinite, tehnologiile devenite nebune, zeii morţi şi ideologiile extenuate, în care puteri mediocre pot astăzi să distrugă totul, dar nu mai ştiu să convingă, în care inteligenţa s-a înjosit până într-atât încât s-a făcut slujitoarea urii şi a opresiunii, această generaţie a trebuit, în sine şi în jurul ei, să restaureze, pornind doar de la negaţii, câte puţin din ceea ce alcătuieşte demnitatea de a trăi şi de a muri. În faţa unei lumi ameninţate cu dezintegrarea, în care marii noştri inchizitori riscă să întemeieze pentru totdeauna împărăţiile morţii, ea ştie că ar trebui, într-o cursă nebună contracronometru, să restaureze o pace între popoare care să nu fie cea a servituţii, să reconcilieze din nou munca şi cultura şi să refacă împreună cu toţi oamenii o arcă a alianţei.” (Albert Camus) 

Albert Camus, Discursurile din Suedia, Polirom, 2021, 104 p. Traducere din limba franceză și note de Marina Vazaca. Postfață de Carl Gustav Bjurström.