V-ați apropiat și de finalul romanului „Cuibul din inima ei” – care reprezintă ultima parte a unei trilogii, începută în anul 2015 cu „Villa Margareta” și continuată  în 2018 cu Efectul fluturelui” – ambele publicate în cadrul editurii Polirom.

   Da, „Cuibul din inima ei”, din care am publicat deja câteva fragmente și în Semn din carte,  ar fi  deja terminat sau pe terminate. I-ar mai trebui vreo trei-șase luni de răcire completă, să vedem ce se „lasă”, se veștejește, ce se ține… Un timp de desprindere totală de mine. Ceea ce o să-i acord. Și e ultima parte a acestei trilogii.

  Ce au în comun cele trei romane, Villa Margareta, Polirom (2015), Efectul fluturelui (Polirom, 2018), și Cuibul din inima ei” …, pentru ca cititorii să le considere o trilogie?

 Au în comun spațiul.  Peisajul, ambientul natural,  geografic, istoric  și uman, „marginea” ,cum spune într-un strălucit eseu din La Punkt, unul dintre cei mai profunzi cronicari ai cărților mele și eseiști ai acestui spațiu, prietenul Angelo Mitchievici, care este un constănțean prin adopție, un exilat la malul mării. Unul care, ca și Ovidiu, a început să-l  iubească. Cum îl descrie el acolo, așa am vrut eu să îl  redau în cărțile astea. Au în comun câteva pesonaje, care trec dintr-un roman în altul, în diferite etape ale vieții lor. Unele  surprinse la tinerețe, altele la senectute, iar personajul narator, de la copilărie până… în prezentul narațiunii.  Au în comun evenimente, sociale și istorice, la care fiecare vine cu unghiul lui de vedere, diferit de altele, fluide, cum e viața și cum e istoria. În funcție de „capătul poveștii” unde se află, sau de „partea istoriei”, unde au căzut, sau s-au plasat, în funcție de ce vede și înțelege fiecare.

Ați știut de la început că vor fi trei părți ?

Am dorit să fie trei, deci am știut. Mi le-am imaginat ca pe o operație de foraj, arheologie, în timp, în epoci. Cu convingerea mea că pentru a înțelege lumea interioară a cuiva, trebuie să sapi și sub cea  exterioară, cât de adânc, până la rădăcini și sub ele.  Ultimul roman, Cuibul din inima ei”,  sapă până la   adâncimea anului 1900,  al doilea, Efectul fluturelui,  până la  adâncimea anilor 30-40,  primul,  Villa Margareta, doar câteva decenii ale comunismului  și primele de postcomunism.

Sunt –  deși nu asta a fost intenția mea, intenția mea a fost să fie plăcute, eventual pasionante și accesibile, –  cărți „de citit și de recitit”, cum au spus mai mulți cronicari  atenți și foarte exigenți, printre alții : Cristina Hermeziu, Sanda Golopenția, Smaranda Vultur,  Florin Ardelean,  Adriana Bittel, Angelo Mitchievici, Maria Hulber  și regretata Gabriela Omăt.

Doina Jela este redactor, publicist, scriitoare și o voce distinctă în contextul societății civile contemporane și unul dintre cei mai exigenți și principiali profesioniști ai scrisului. Unul dintre

Doina Jela este redactor, publicist, scriitoare, un profesionist exigent și principial al scrisului  și una dintre vocile distincte în cadrul societății civile. Unul dintre talentele sale este de a trece cu o lejeritate remarcabilă de la scrisul non-ficțional (imaginarul luptei anticomuniste, compromis, rezistență, memorie sau torționari), către ficțiune, către proză. Și nu-i lucru facil de a schimba registrele, de la un exercițiu îndelungat și valorificator al trecutului și al memoriei la un proiect în care ești anjagat mult mai profund și mai intim, așa cum este scrierea unui roman.

„Villa Margareta” și „Efectul fluturelui” sunt cărți ale citadinului, ale Bucureștiului, dar legate, fiecare în felul ei, de mare, de praful gălbui al Dobrogei și de țipirigul de pe plaja de la Vadu. Marea le ține aproape ca un fir de otgon subțire și le dă consistența sofisticată a poveștilor încărcate de mister sau de oameni care nu mai sunt, dar cumva trăiesc prin alții.  Sunt romane cu amintiri, versuri, mărturii, vinovați, victime, umor, gânduri frumoase, schițe, surâsuri, fotografii, cu resentimente și remușcări, cu mult firesc și multă dramă. Unele personaje deschid sertare cu amintiri, investighează, recompun, reconstruiesc, iau urma unor lucruri petrecute cândva, luptă să restabilească o ordine sau măcar să  înțeleagă și, în felul acesta,  își trăiesc intens partitura propriei vieți. Sunt romane ale memoriei, dar și ale unor memorii personale, care se întepătrund și la un moment dat converg către un flux comun, căruia autoarea îi conferă un sens, o ordine și o coerență. Ce găsim în profunzimile acestor volume ? – realism, autoanaliză, candoare, poveste și o construcție pe mai multe planuri care își dă senzația unui joc condus admirabil. Sunt cărți dense, puternice, de o intensă forță narativă. Care este miza romanelor Doinei Jela ? – aceea de a nu uita. Fie că te resemnezi, fie că înțelegi sau că accepți unghiurile sub care s-a poziționat destinul, important este să conștientizezi, să rememorezi și să onorezi prin amintire oamenii și locurile care ți-au jalonat drumul. În fond, miza literaturii este să seducă, să prindă cititorul în mrejele ei, or autoarei îi iese pe deplin acest lucru, pentru că, așa cum spune unul dintre personajele sale – „Nu există realitate neîmpărtășită.” Iar plăcerea scrisului, plăcerea de a inventa povești este unul dintre punctele forte ale Doinei Jela.