Epoca fanariotă –  fluidă, mobilă, nestatornică, clientelară, pestriță, gălăgioasă, mirosind a șerbet și învăluită în aromă de ciubuce cu muștiuc de chihlimbar – a sedus întotdeauna istoricii, deși puțini s-au încumetat (accesul la limbile de izvor au constituit, se pare, un prim impediment) în a-i desluși sensurile și a-i interpreta aparenta incoerență. Menționez în acest sens (și în ultimii ani) contribuțiile remarcabile semnate de istorici ca Georgeta Filitti, Constanța Vintilă-Ghițulescu și Nicoleta Roman, care au adus un plus de onestitate față de o epocă în raport cu care istoriografia comunistă a avut un discurs eronat.

Volumul  despre „Viață cotidiană, divertisment, cultură” – semnat de istoricul și profesorul Tudor Dinu – încheie trilogia referitoare la „Bucureștiul fanariot” și reprezintă o amplă monografie de peste 1500 de pagini și o reconstituire onestă a epocii. Ineditul cu care această carte se situează fără echivoc în contextul istoriografic românesc și balcanic rezidă, pe de o parte, în abordarea detaliată a perspectivelor interpretative ale unui context (un oraș într-un moment istoric anume), în critica onestă a documentelor aflate în arhive și biblioteci care nu se află în țară și, în mod deosebit, în analiza unor surse din colecții particulare, inaccesibile publicului. De menționat este și formația filologică a istoricului Tudor Dinu, specialist în istoria și civilizația greacă, aspect ce i-a înlesnit înțelegerea și interpretarea documentelor (majoritatea în limba greacă vorbită în secolul al XVIII-lea).

Subiectele abordate în contextul acestui ultim volum al studiului cuprinde analize referitoare la alimentele care se consuma în acest spațiu (dincolo de preparatele ce aveau la bază carnea, în această zonă a cercetării rămân notabile rețetele care aveau la bază melcii și care erau preparate îndeosebi în Postul Paștelui), la portul din vremea fanarioților (un tablou eterogen, dominat de somptuoasele veșminte orientale ale boierilor, de anterie, de hainele târgoveților și straiele sărăcăcioase ale țăranilor, dar și de bijuterii), distracțiile din Bucureștiul veacului lor (ispititoarele cârciumi, lăutarii, bâlciurile, plimbările cu caleașca, ba chiar și balurile), la viața culturală bucureșteană (învățământul, tiparul, bibliotecile, teatrul), precum și la contribuția comunităților alogene (evrei, armeni, țigani, turci, sârbi dar și prezențe occidentale) la dezvoltarea orașului.

În fond, cum este Bucureștiul fanariot? – este un spațiu cosmopolit în care se aud cuvinte în românește, grecește, turcește, bulgărește, sârbește și în care coexistau cafeneaua cu bâlciul, savorile  cu miasmele, opulența cu sărăcia, Orientul cu tentațiile occidentale și ziafeturile cu balurile. Este un spațiu aflat – metaforic vorbind – cu un picior în modernitate, dar cu privirea întoarsă oacheș către trecutul de care  aplecarea pentru zăbavă  nu-l lasă să se desprindă pe deplin.

Este o lume amețitoare și provocatoare, în care costumul este esențial în afirmarea identității, în susținerea unui etalon social, a unei evidențe într-o societate a ierarhiilor. Oamenii simpli resimt efervescența ideilor din acest secol mai degrabă la nivel emoțional, mai mult prin impresiile de moment și prin fricile colective, fără a putea interpreta sau desluși schimbările și extraordinara mobilitate care se petrec în această perioadă. Destinele lor mărunte depind de destinele celor mari, decidenți și, în același timp, jucători la vârful puterii. O lume (la prima vedere paradoxală) care era dominată de o frică recurentă care poate oricând degenera într-o adevărată isterie colectivă, bazată pe coduri vestimentare, pe clientelism și mai puțin pe meritocrație, în care loialitatea costă și în care grandoarea alternează cu mizeria, diplomația cu ocara, iar suspiciunea cu solidaritatea și milostenia.

Construindu-și analiza în raport cu orașul București, Tudor Dinu construiește de fapt o identitate a unei întregi epoci fascinante și-i conferă (scriind într-un stil clar, fără pretenții de excelență literară) – prin documente de arhivă, imagini, fotografii, arhive private, memorii – un sens, o coerență și o voce proprie.

Notă: Acest text a fost publicat în premieră în revista România literară, nr.6/2021. Tudor Dinu, Bucureștiul fanariot, vol. 3, Editura Humanitas, București, 2020, 517 pagini.