Primiseră camera de la mansardă. Așa ceruse Iosif, era cel mai romantic loc la care se putea gândi, un pat mare o baie în care să facă duș amândoi unde ea să nu aibă scăpare și brațele lui s-o găsească oriunde iar buzele lui oricând. Sonia și-a lăsat geanta pe noptieră, a scos din ea stiloul alb. Îl privea cu încântarea unui copil care se bucură de rechizite. Mirosea a plastic, era lucios, degetele ei fine alunecau încetinite de o anume uitare, un gol al memoriei. Uitase cum e să fii sărutată cu pasiune și mângâiată în cele mai ascunse locuri, uitase gustul limbii și al salivei unui înamorat. Neamțul ei era cumsecade și o însoțea peste tot unde avea ea treabă, nu era genul de bărbat care se simte inferior nevestei, mai ales că Sonia era medic și asta e dintr-o dată o categorie care stârnește invidie. Cea mai des întâlnită modalitate de a nimici o relație.

Iosif verifica geamurile ca un spion din Casablanca, văzuseră împreună filmul și melodia cântată de bunul negru Sam, Play it Sam încă îi suna în cap amintindu-i iar și iar de ea, de ea, de ea. Își prelungea cu bună știință chinul făcându-și calcule, dacă e curent în cameră, destul de cald pentru ca ea să stea goală fără prea multe împotriviri, dacă ușa e capitonată să țină la distanță țipetele ei de plăcere. Mai puțin de trei orgasme nici nu concepea. Voia s-o readucă acolo unde mai fusese demult, s-o guste în liniște plecând cu buzele de la linia gâtului, ocolind puțin sânii să nu se năpustească direct asupra lor. Geamul din colț nu e închis, bine că l-a văzut. Buzele vor fi vedeta nopții vor cădea unele peste altele în cadență de tangou, smulgând voluptății și ultima picătură de vlagă. Mâinile lui sunt puternice, prea puternice dar o să-i cruțe carnea fină și pielea alb-trandafirie, e o plăcere să-și reprime forța, putea foarte bine s-o facă să simtă durere dar nu voia. Mai e un singur geam de verificat. Gata.

Sonia se băgase în baie și nu mai ieșea de acolo. Ah, se gândea Iosif, tertipurile femeilor, mereu vor să arate altfel. Le e teamă de fiecare nuanță de ironie a partenerului, câtă nesiguranță. Mie nu-mi pasă ce machiaj are sau ce desuuri din dantelă neagră, o vreau pe ea așa cum e în clipa asta. Sigur în mintea ei e că o să mă dezamăgească iar eu de mâine am să caut o alta mai bună, eventual mai tânără. Sonia!, a șoptit el lângă ușă. Ea nu a răspuns, poate că ușa e și ea capitonată pentru partidele de amor din duș sau din cadă sau de pe scaunul-fotoliu pus strategic. Amânarea e o chestie erotică, un cuvânt nespus, un gest de tergiversare, o prelungire a tensiunii. A, uite încă un geam, era să-l ratez!

În semiîntuneric în cadrul ușii de la baie, luminată în contre jour, ieșise Sonia purtând un tricou alb până-n talie și atât. Degetele de la  picioare sclipeau ca niște pietricele fermecate, genunchii rotunzi și moi, iar între coapse se zărea un petic mic mătăsos.

 Iosif încremenise în patul cu așternuturi albe, o privea cum privești Marea Conjuncție a lui Jupiter cu Saturn, o minune ce se petrece o dată la zeci de ani, poate chiar sute. Sonia s-a strecurat lângă el și-a pus capul pe pernă, el s-a ridicat deasupra ei și o privea. Cafeaua de la Florian Steiner a fost bună, i-a șoptit ea la ureche și mesajul s-a dus adânc în mintea lui, de acum o să tot bea cafea de acolo, fiecare sorbitură o să-i amintească de ea, iubita lui, dulcea lui iubită.

Iosif nu putea spune dacă a fost răsfățat sau a răsfațat-o el pe ea, doar el. Își propusese s-o scoată din frigiderul în care trăia să-i readucă aminte cum e să simți scăpărarea de amor. A iubit-o ca un nebun. A fost atent la dorințele ei care ieșeau din colivie precum păsările abia eliberate, frenetice, nesigure, sincere până la lacrimi. Ca să poți părăsi carnea trebuie să treci adânc prin patimile ei, înainte să ieși la limanul cel fără încetare.

Ea răspunsese fiecărui avans, chiar îi ghidase mâinile de câteva ori. Punctul de pornire au fost buzele arcuite ale Soniei și tot acolo s-a încheiat periplul care a durat mult. Pot să te iubesc ore-n șir, ea a râs prima dată când l-a auzit, doar în filme întâlnești așa ceva. În adâncurile ei era cald și bine ca-ntr-o matrice de catifea, Iosif a simțit cum își pierde mințile și cum se desprinde de propria ființă, era pe cale să se transforme într-un balon și s-o ia din loc. O partidă de sex, până la urmă o banală partidă de sex. Nicio urmă din vechiul amor. Doar o nouă scânteie care nu se chema din păcate iubire.

Există un timp al plăcerii și un timp al rememorării, clipa nu rămâne prinsă niciunde, savoarea ei nu poate retrăită, pur și simplu nu se poate repeta, ca un fulg topit în oceanul sărat, nu mai e înghețat, nu mai e cristalizat, acum e și el ocean.

Iosif și-a amintit, stând pe marginea patului și privind-o pe Sonia care adormise, de un prieten surfer care trăiește într-o casă modestă pe plajă undeva în Australia. Plecase din România cu părinții. Are tot ce-și dorește, îi trimisese fotografii. Valurile îl cheamă de aproape, amintirile sunt înghesuite pe o poliță plină de nisip, câteva poze din copilărie, una cu mama, alta cu bunicii dintre mamă. I-a trimis și o poză cu o femeie frumoasă, iubita lui Olivia, are cu șaisprezece ani mai mult decât el și e cea mai mare fericire și libertate pe care a cunoscut-o. Ea îi propusese să uite de acele mind games foarte toxice și obositoare, el era fascinat de maturiatea ei calmă din care izvorau zilnic cuvinte tonice și idei îndrăznețe. Nu locuiau împreună, ea avea o casă în oraș la vreo 20 de kilometri de ocean, el rămânea pe plajă pentru toată vara iar iernile și le petrecea într-un apartament mic din același oraș. Inițial Iosif îl judecase. O femeie mai mare cu șaisprezece ani e cam aiurea. Nu era. Surferul strălucea de bucurie, avusese nevoie de un partener de zbor nu de o piatră de moară. Într-o scrisoare îi mărturisise lui Iosif că abia acum trăia liber, fără să aibe de dat socoteală nimănui, fără să îi mai pese dacă e cântărit de frustrările unora.

Îl invitase să vină în casa lui de pe plajă, acolo ar putea să-și regăsească și dorul de vioară. „Iluziile depărtărilor sunt cele mai bune pentru că niciodată nu știi unde e orizontul și atunci mai ai speranță că îl vei atinge. Dar el e mereu în tine, pliat și abătut că nu-l vezi. Olivia mi-a arătat comoara din mine și pentru asta îi sunt recunoscător. Căutam în zadar val cu val o altă excitație, dar ea era în adâncurile mele ca un paradis întors sau ca un caleidoscop cu mereu alte imagini.”

Dimineața Sonia nu mai era în cameră. Lăsase un bilețel în patul în care Iosif o iubise ca un nebun.

Pe bilețel scria: „În onoarea lucrurilor mărunte, acolo stă fericirea.”

Ești liber doar atunci când poți să te abții.

(Fragment dintr-un roman în lucru)

---

ALINA GHERASIM – n. 1973, București, Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania secția Pictură; 1992–1998 Universitatea Naționala de Arte București Clasa profesor pictor Henry Mavrodin.

Activitate ca scriitoare – Cărți publicate:

2016 – Cartea de proză scurtă “Femeia – valiză”, editura Oscar Print, 2016. Lansată la târgul internațional de carte Gaudeamus 2016.

2017 – Cartea de proză scurtă „Colonia de cormorani”, editura Oscar Print, 2017.

2017 – Romanul pentru copii „Noemi știe ea de ce”, editura Oscar Print, 2017

2018 – Romanul pentru copii „Noemi știe ea de ce e la Paris”, editura Oscar Print, 2018  Prezentare autor la librăria “La doua bufnite”, Timișoara.

2018 – Târgul Internațional de carte Gaudeamus – Lansare „ARMOR”, proză scurtă.

2019 – Heidelberg – Lectură publică. Roman și proză scurtă. Asociația A. I Cuza din Heidelberg

2019 – Târgul Internațional de carte Gaudeamus – Lansare roman „Liniște, începe apusul!”, editura Oscar Print