Ați publicat deja câteva volume referitoare la personalități din perioada interbelică. Cum și când ați descoperit această pasiune pentru această perioadă și pentru monarhie?

Aș spune că pasiunea mea se îndreaptă, în general, spre figurile care au marcat perioada interbelică. În epocă, desigur, membrii familiei regale joacă un rol important, de aceea scriu și despre ei. Am tânjit, pe vremea comunismului, la școală, să aflu mai mult și mai altfel despre lumea interbelică pe care, acasă, bunica mea o evoca adesea în șoaptă, înconjurând-o, din pricina interdicției, cu o aură de mister. Mai târziu, am simțit nevoia să cercetez de una singură această istorie, să mi-o redau mie însămi, ca să zic așa, nemăsluită de istoriografia și propaganda de partid, s-o gândesc cu mintea proprie și să transcriu viețile interbelice pe înțelesul meu, folosind biografia ca specie literară, cu speranța că acest demers îi va interesa și pe cititorii mei.

Un nou volum despre regina Maria – „Gânduri pentru vremuri grele” (Editura Humanitas) – o selecție de gânduri din jurnalul de război. De ce credeți că a fost și este în continuare atât de iubită regina Maria? Cum de a rămas – dintre figurile regale – cea mai dragă românilor?

 „Gânduri pentru vremuri grele” este un volumaș care se vrea și sper că va deveni popular, adică nepretențios: accesibil oricui, de pus în poșetă, de păstrat pe fundul rucsacului, de ținut pe noptieră, de rătăcit printre caietele cu rețete de mâncăruri, de citit în metrou sau în sala de așteptare, la doctor. E o cărticică de îmbărbătare, în această perioadă de dezorientare și tristeți prin care trecem cu toții. Regina Maria a rămas o figură dragă și luminoasă în conștiința istorică și în imaginarul nostru colectiv din mai multe motive. Cel puțin două mi se par evidente: în primul rând, fiindcă a scris mult și a scris bine, iar însemnările ei sunt o sursă prețioasă despre epocă, despre familia regală, despre politica vremii, sunt pline de portrete de politicieni români și străini – regina avea ceea ce se cheamă ochi la oameni –  în fine, conțin o bogăție de reflecții asupra vieții. Scrierile ei au trecut din generație în generație, au fost redescoperite și recuperate în traduceri noi sau vechi după căderea comunismului și au ținut-o vie în viața țării pe care a iubit-o atât de mult. Pe urmă, un alt motiv pentru care ea rămâne un reper este activitatea ei din timpul războiului. S-a spus că acela a fost, cu adevărat, momentul ei de glorie și deplină strălucire. Atitudinea, energia, încrâncenarea ei în speranță, ajutorul nemijlocit pe care l-a organizat și l-a dat în spatele frontului au făcut din ea figura emblematică a întregirii României. În plus, celebrul ei testament către țară și faptul nemaiîntâlnit în istoria României de a fi cerut ca, la moarte, inima să-i fie desprinsă din trup și depusă în capela Stella Maris de la Balcic au creat în jurul ei o aură aproape mitică de romantism, eroism și devotament față de țara ei de adopție.

Așadar o englezoaică ce a devenit o româncă „mai româncă” decât prezențele autohtone…

 O englezoaică, nepoată a vajnicei regine Victoria a Marii Britanii, care a dat, nu-i așa, numele unei epoci întregi, o englezoaică crescută în combinația britanică unică de libertate și austeritate, al cărei rezultat este încăpățânarea și rezistența în fața obstacolelor și a necazurilor. N-a fost atașată de România de la început. Avea 17 – 18 ani când a venit într-o țară despre care nu știa nimic. Primii ani nu au fost deloc ușori, cutumele locale, apucăturile, felul de a fi al românilor cu care avea a face erau foarte diferite de ale ei și erau multe lucruri, în caracterul mai ales al politicienilor români, pe care nu reușea să le înțeleagă, care o uimeau sau o indignau. Dar a ajuns să iubească România, fără fasoane și demagogie, cum puțini au iubit-o.

De ce acest titlu – „Gânduri pentru vremuri grele” ? Și de ce acest moment pentru publicarea acestei cărți despre care afirmați în introducere că poate „prilejui oricând oricui un moment întăritor de meditație și reflecție”? – o putem pune în contextul pandemiei?

Da, este o cărticică special croită pentru ceea ce am trăit cu toții în acest an: teamă, deznădejde, disperare, revoltă, neputință, recluziune, boală. Cum spunea cineva, cartea este sau ar vrea să fie un fel de vitamină pentru suflet. Titlul exprimă direct ceea ce conține: gânduri ale reginei Maria decupate din jurnalul ei de război, desprinse de contextul în care au fost puse pe hârtie și potrivite, cred, și utile, oricând, oricui trece prin situații aparent fără ieșire, dificile, complicate, care pun la încercare trupul, mintea, sufletul.

Cartea aceasta are o istorie interesantă legată și de fotografiile din cuprins – o colecție de cărți poștale interbelice care a aparținut lui Virgil Ierunca. Vă invit să povestiți cititorilor cum a pornit ideea acestei cărți…

La începutul pandemiei, am stat și eu ca toată lumea închisă-n casă încercând să deslușesc ce se întâmplă pe lume: cine, ce și de ce a lăsat să zburde în aer un virus care dă reacții atât de diferite de la om la om. Ca să-mi vin în fire, am recitit jurnalul de război al reginei Maria, cele trei volume apărute cu ani în urmă la editura Humanitas. Această femeie trecuse prin trei epidemii – tifos, holeră, gripă spaniolă, își îngropase un copil, trăise totala dezorientare a refugiului la Iași, când se gândea că s-ar putea să rămână nu numai fără țară și fără tron, dar și fără familie și fără un loc sigur unde să se poată retrage. Cu toate astea, optimismul, rezistența, calmul în fața vrăjmășiei, încrâncenarea cu care credea în victoria Aliaților, munca de fiecare zi în spatele frontului au făcut ca, până la urmă, sorții să se întoarcă în favoarea țării ei. Experiența ei era o demonstrație vie că tăria de caracter este antidotul oricăror obstacole. Și atunci mi-am zis că, dacă gândurile ei mă ajută pe mine, poate că i-ar ajuta și pe alții să treacă mai ușor prin această perioadă. Întâmplarea, coincidența fericită au făcut ca, pe când lucram la selecția textelor, prietena mea Cristina Cioabă să-mi arate o colecție de cărți poștale interbelice cu portrete ale reginei Maria, strânse de-a lungul anilor de Virgil Ierunca, și care acum aparțin Fundației Humanitas. Era exact ce-mi trebuia pentru gândurile reginei.

Referitor la fotografii – 32 în acest volum – sunt cărți poștale realizate în parte de fotografii Casei regale. Studiourile Mandy, Julietta etc… Cum se realiza o astfel de colaborare?

Toate sunt realizate de fotografi ai Casei regale, dar asta nu înseamnă că erau studiouri de fotografie care se ocupau exclusiv de comenzi primite de la Casa regală. Studioul Julietta se afla pe Calea Victoriei lângă restaurantul Capșa. Era proprietatea unui fotograf de mare talent, Adolf Klingsberg. Franz Mandy era, la fel, un excelent portretist și el a realizat multe dintre portretele reginei Maria popularizate apoi în format de carte poștală. Se organizau ședințe foto cu membri ai Casei regale și se tipăreau în tiraj mare apoi fotografiile pentru ceea ce noi am numi azi promovarea imaginii Casei regale. În Anglia, de pildă, ca să luăm ca exemplu țara de baștină a reginei Maria, așa cum se știe, există până în zilele noastre, și mai cu seamă în zilele noastre, o întreagă industrie de produse de popularizare a imaginii Casei regale. Arhivele de fotografii și obiecte din epoca victoriană țin de aceeași modalitate de apropiere a monarhului de popor. Dar nu erau și nu sunt impuse cum se întâmplă cu portretele dictatorilor comuniști sau fasciști. Lumea își dorea aceste portrete și le ținea în casă la loc de cinste. Bunicii mei, de pildă, păstrau înrămate pe perete două portrete mari: unul cu regina Maria și unul cu regele Ferdinand. Ca să nu mai punem la socoteală că regina Maria era și o femeie frumoasă și știa și să pozeze.

Există vreun fel personal în care vă simțiți legată de regina Maria?

Știu și eu? Poate fiindcă am trăit o parte a vieții mele în Anglia, mă simt legată de țara de origine a reginei noastre. Marea Britanie – smintită între timp de decizia politicienilor de a o scoate din UE – e țara mea de adopție, sunt româncă, dar și ceea ce se cheamă a subject of Her Majesty Queen Elizabeth II, adică supusă a Coroanei Britanice (când primești cetățenia britanică depui un jurământ de loialitate față de Regină – o formalitate, dar care pe mine m-a impresionat plăcut la vremea respectivă). Datorez anilor mei londonezi pasiunea pentru scrierea de biografii și mă străduiesc să le scriu cât mai „britanic”…. S-ar putea ca aceasta să fie una dintre legăturile mele personale cu regina Maria, dincolo de iubirea bunicii mele pentru ea și de afinitățile mele cu lumea anglo-saxonă. Bunică-mea habar n-avea pe unde mă va purta pe mine viața, destinul, povestea proprie.

Ce anume v-a atras cel mai mult la această regină? Ce ați admirat la ea cel mai mult ca suverană, femeie, mamă, soție?

Am raporturi istorico-literare cu regina Maria, dincolo de menționatele mele atașamente biografice. O admir pentru că era și scriitoare, iar micul castel de la Balcic l-a construit din banii câștigați de pe urma cărților. Asta îmi place în mod deosebit. Am scris despre ea, citesc ce apare scris de ea și despre ea, dar nu am o imagine idealizantă și nu o văd exclusiv într-o vastă lumină glorioasă care să-mi suspende spiritul critic. Cred că a fost numită pe bună dreptate ultima romantică. Ce admir la ea cu precădere este tăria de caracter și, așa cum reiese din jurnalele și însemnările ei, curajul de a spune pe șleau adevărul și multe lucruri neconvenabile uneori. Ea apare cu atât mai remarcabilă când e comparată cu majoritatea politicienilor vremii ei, ca să nu mai vorbim despre cei ai vremii noastre.

Și – spuneați în cadrul unui interviu – se poate considera că avem de-a face cu o carte de dezvoltare personală pentru tineri și nu numai. Care sunt virtuțile, care sunt îndemnurile, prin ce se impun cuvintele și gândurile reginei?

Spuneam că, atunci când am citit prima oară cele trei volume ale jurnalului ei de război, mi-a venit gândul că jurnalul ar avea ingredientele unui manual de dezvoltare personală pentru tinerii de azi. Manualele de acest fel – de la cele mai sofisticate, la cele ieftine – pornesc de fapt de la o idee veche de când lumea: că viața ne este cum ne sunt gândurile. Că dacă stăruim în gânduri bune, luminoase, generoase, optimiste, mai ales în ciuda încercărilor la care ne supune viața la un moment dat, atunci acest mod de a gândi se va manifesta, până la urmă, în realitatea din jurul nostru. Dacă avem gânduri negre, răutăți, duplicități, veșnică dorință de răfuială și uri obsesive, otrăvuri sufletești, asta e ce provocăm și atragem în viața noastră. Or regina Maria, în gândurile ei încredințate jurnalului, e o femeie luminoasă, curajoasă, optimistă, cu minte limpede, pragmatică, plină de speranță când nimeni în jurul ei nu prea mai are speranță, și o femeie de acțiune. De aceea cred că scrierile ei ar face un bun manual de dezvoltare personală. Asta nu înseamnă că ar fi ignorate dramele ei sufletești, greșelile din care a învățat, iubirile, dezamăgirile etc.

Am avea nevoie în continuare de un lider ca regina Maria? De ce?

Am avea, dar nu mai e vremea ei, iar România nu mi se pare pregătită să aibă la conducere o femeie inteligentă și de caracter, care să și reziste cu grație intimidărilor de tot felul. Suntem un popor cu mentalitate destul de rudimentară în privința femeilor. Regina Maria rămâne parte a izbânzii noastre istorice, e povestea noastră frumoasă și proiecția ideală a sufletului nostru național care are atâta nevoie să se simtă iubit.