„Flavor of the Month” – despre fandacsiile instituționale
Conu Leonida: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”
În cartea sa din 2006, Flavor of the Month: Why Smart People Fall for Fads, profesorul de sociologie Joel Best abordează problema fandacsiilor instituționale (institutional fads). Fandacsii instituționale? Ce termen de sociologie caragialească mai e și ăsta? Nu știu dacă Joel Best ar fi de acord cu traducerea, dar presupun că I. L. Caragiale nu s-ar împotrivi câtuși de puțin…
De la bun început, fandacsiile instituționale trebuie distinse de trend-uri precum cele din modă, de inovații ca telefonul sau ceasul de mână, dar și de fandacsiile ne-instituționale. În ciuda faptului că toate aceste categorii de fenomene sociale reprezintă răspândirea unor noutăți și toate sunt caracterizate de incertitudine cu privire la viitor, ele sunt diferite. Mai întâi, două vorbe despre cele din urmă, simplele fandacsii.
Fandacsiile (care nu au nimic de-a face cu instituțiile) sau ceea ce autorul numește fads sunt un fel de trend-uri (în materie de orice) care își ating apogeul cât ai clipi, apoi se prăbușesc la fel de repede cum au apărut. Best exemplifică aceste fenomene sociale prin cercurile (hula hoops) care au fost la modă în vara anului 1958. Dacă ar fi să le creionăm graficul în funcție de popularitatea de care se pot bucura (axa verticală) și de durata acestei popularități (axa orizontală), atunci fandacsiile ar arăta așa:
Altfel spus, atunci când ating apogeul popularității, încep să decadă, iar lucrurile se întâmplă destul de brusc, nu lent și treptat.
Dar, Mițule, ar zice Conu Leonida, să nu carecumva să confunzi fandacsiile cu inovațiunile! Pentru că, ar adăuga și profesorul Best, ceasurile de mână, care au apărut la începutul secolului trecut, nu sunt totuna cu cercurile din vara anului 1958. Nu îți trebuie mult ca să îți dai seama că preferințele oamenilor pentru ceasuri s-au păstrat după ce acestea au atins nivelul maxim al popularității, pe când cercurile nu mai prezintă interes astăzi decât pentru o categorie de nișă – dacă există și aceea.
Așa ar arăta graficul care reprezintă evoluția inovațiilor; în sociologie se numește „curbă în formă de S”. Repet, diferența constă în faptul că, în timp ce fenomenele sociale numite fads intră în declin după ce ating culmea popularității, inovațiile se mențin la (aproape) același nivel pe care l-au atins și în momentul celei mai mari popularități. Altfel spus, inovațiile nu se demodează niciodată.
Dacă tot am pomenit de modă, reamintesc cititorului că la început spusesem că fandacsiile sunt un fel de trend-uri de scurtă durată. În treacăt fie spus, Best le mai numește și „entuziasm de scurtă durată”. Cu toate acestea, una sunt trend-urile din industria modei (sau chiar întreaga industrie a entertainment-ului) și alta sunt fandacsiile obișnuite. La prima vedere (sau atunci când aceste fenomene sunt observate pe o durată nu foarte mare), ele par identice, dar la o privire mai atentă (atunci când sunt observate pentru un timp mai îndelungat), trend-urile, de pildă din industria modei, își arată adevărata… evoluție: sunt repetitive, au o structură bine delimitată, sunt sistematice. Iar asta se datorează modului în care industria modei (sau a entertainment-ului) este organizată. Pasionații de modă ar face bine să afle că mitul designer-ilor creativi, originali și plini de spontaneitate este puternic zguduit, dacă nu chiar ruinat. Cert este că spontaneitatea se așază altfel atunci când trebuie să creezi două colecții pe an, câte una pentru fiecare sezon…
Însă tema esențială a cărții lui Best o reprezintă fandacsiile instituționale, care sunt, după cum le spune și numele, fandacsii generate în sânul unor instituții precum domeniul medical (vezi epidemia de sindrom al personalității multiple din anii `80), Universitatea, management-ul etc. Cel mai mare pericol constă în faptul că pot fi confundate cu inovațiile, întrucât nimeni nu poate prezice cu exactitate care va fi evoluția lor după ce își vor fi atins apogeul în ceea ce privește popularitatea. Pot să se prăbușească și să fie uitate cât ai zice fads sau pot să se mențină și să se stabilizeze. Această posibilă confuzie poartă numele de iluzia răspândirii (illusion of diffusion). Tu trăiești de fapt vremuri de fandacsie instituțională, dar crezi că ai nimerit fix în timpuri de mare inovație!
Și măcar de ar fi inofensive! Nicio iluzie nu este însă astfel… Pe lângă costurile de timp și energie pe care le implică, aceste institutional fads au și consecințe psihologice importante, chiar dacă ele pot fi realmente neserioase.
Pe de-o parte, îi determină pe oameni să fie mult mai suspicioși și rezistenți la schimbare pe viitor. Căci să vrei să fii păcălit (din nou) este chiar ultima ta dorință. După ce afli că ai pățit-o o dată, și inovația ți se pare fandacsie instituțională. Altfel spus, pe termen lung, progresul real și inovațiile pot fi împiedicate din cauză că niciun om nu mai este așa deschis la schimbare cum pretindea înainte…
Pe de altă parte, viața personală a oamenilor poate fi dez-ordonată și dez-organizată din cauza costurilor prea mari pe care ei le suportă pentru a fi atenți la toate sugestiile și recomandările specialiștilor, care, în vremuri de fandacsie instituțională, sunt adesea contradictorii. Știți povestea, ba e bun spirtul pentru dezinfectare, ba nu e… Iar fluxul recomandărilor nu se oprește cu una, cu două, pentru că vremurile complicate se cer prea tare deslușite.
Vestea bună este că retrospectiv chiar ai o șansă să deslușești toate cele câte s-au întâmplat – să vezi dacă a fost fandacsie instituțională ori ba. Vestea proastă este că momentan ești încă în miezul întâmplării…
VICTORIA DELIU, 20 de ani, studentă în primul an la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Olimpică națională (în clasa a XII-a) la Filosofie.