În momentul în care am terminat de citit romanul „Povestea asta este despre Sarah” (Humanitas Fiction, 2019), senzația pe care am avut-o a fost aceea de cameră de ecou a unei stări de pasiune. De la ce a plecat acesta? Ce te-a inspirat?

Am avut scena de deschidere în minte de ceva timp, un fel de viziune  care m-a obsedat din ce în ce mai tare… La un moment dat, am vrut să o scot din mine, așa că am așternut-o pe hârtie. În timp ce o scriam, mi-am dat seama că această viziune era de fapt o poveste pe care voiam demult să o spun, să o transmit. Scena finală mi-a venit în minte la fel de repede, ca și cum ar fi fost o oglindă pentru scena deschiderii. Între aceste două, am știut că aveam să fac portretul unei femei în prima parte și cel al unui oraș în cea de-a doua. Așa că am mers spre asta, așa cum am simțit.

Cum ai construit personajul Sarah?- pentru că eu cred că forța supremă a romanului tău stă în felul în care ai gândit acest personaj. Sarah este exuberantă, veselă este un vârtej care fumează și gesticulează mult…Este o forță senzorială acolo.

Am construit personajul Sarah ca pe un puzzle, ca pe un mozaic. Am vrut ca cititorii mei să facă aceeași călătorie către ea ca și naratoarea și să nu aibă acces imediat la întreaga ei personalitate, ci mai degrabă să o descopere puțin câte puțin. Pe măsură ce sentimentele naratoarei cresc, să crească și ale lor,  să cadă „în capcana iubirii”, să nu se mai poată retrage și să fie forțați să o iubească pe Sarah până la sfârșit.

În roman, este vorba despre o pasiune între două femei sau putem vorbi despre dragoste? – e o întrebare care nu ține cont de sexul protagoniștilor, întrucât romanul rămânea la fel în construcția sa și dacă ar fi fost vorba despre o femeie și un bărbat sau doi bărbați

Pentru mine este mai degrabă o pasiune. Nu am vrut să scriu o poveste de dragoste. Sunt prea multe în literatură, în cinematografie. Am vrut să scriu, să descriu de fapt, ceea ce este pasiunea – carnală desigur, dar nu numai – pasiunea în toate aspectele ei și în special în partea absolut morbidă și distructivă pe care le conține în ea. Am vrut cele două laturi ale muntelui, magia albă și magia neagră. Evocarea corpului dar, de asemenea, și lupta pentru a rămâne în sine, atunci când unul are o singură dorință: tentația de fuziune.

Personajele tale reprezintă un alter ego? Sau, mai exact, în care dintre ele te regăsești mai mult?

Cred că există mult din persoana mea în naratoare, care are aceeași vârstă pe care am avut-o eu când scriam și cam același stil de viață. Și există, de asemenea, o parte din mine în personajul lui Sarah, în vivacitate și caracterul ei capricios.

Tocmai pentru că – așa cum spui – există câte ceva din tine în portretele celor două femei și le descrii intimitatea: crezi că există o diferență între modul în care bărbații scriu despre femei și modul în care femeile scriu despre femei?

Oh, da, sunt sigur că este. Ar trebui să se facă această experiență și cineva să încerce să ghicească, atunci când i se citește despre o femeie, dacă este vorba despre un autor sau o autoare. (râde)

Ai avut un personaj favorit în timpul scrierii? Și dacă da, ai încercat să îl menajezi în vreun fel, i-ai acordat șanse în plus sau dimpotrivă?

Personajul Sarah, fără ezitare. Sarah are mai multe unghiuri din care poți să o privești, în plus, ea se modifică pe parcurs: la început este frumoasă și caldă, apoi devine tensionată din cauza bolii. Mi-am propus chiar să fie la început frumoasă, ca apoi să piardă treptata această frumusețe. Este mereu pe drumuri între concertele ei, apare, dispare…Este o furtună. Am insistat mult asupra acestui personaj, pentru că voiam să îl cuprind în scris cât mai mult. A fost foarte incitant pentru mine să mă concentrez pe un portret de femeie, și mi-a plăcut să încerc să-i abordez toate fațetele prin scris, ca o tentativă de a epuiza personajul. Care este, totuși, inepuizabil.

Cât timp a durat scrierea acestui roman?

Un an întreg, în care nu am făcut doar asta.

Cine a fost primul cititor al romanului tău?

O singură prietenă a  citit romanul înainte de a trimite-l la editori. E un moment aparte. Nu-mi place să citesc ceea ce scriu, mi se pare cel mai dificil pas în procesul creativ – deși, evident, trebuie să treci prin el!

Romanul tău a fost un mare succes. A fost alegerea României 2018 pentru premiul Goncourt. Cum gestionezi acest succes, a fost o surpriză pentru tine?

Este mai presus de toate o mare bucurie și este cu adevărat o onoare pentru mine să fie publicat  la Minuit. Imediat după ce l-am terminat de scris, am pus romanul în plic unde a așteptat câteva luni. Cu timpul mi-am dat seama că trebuie să încerc, așa că  l-am trimis la mai multe edituri și trei dintre ele mi-au dat răspunsuri pozitive. A fost o bucurie imensă pentru mine și da, am avut șansa să aleg Minuit. Despre succes, trebuie să spun că este o surpriză în fiecare zi. Nu m-am gândit nicio secundă că se va publica acest text, iar faptul că s-a publicat la această editură – a fost deja o surpriza, succesul său critic – o a doua surpriză,  nominalizarea sa pe listele de mari premii literare – o a treia, și așa mai departe…

Pauline Delabroy-Allard  a debutat în 2018 cu romanul „Po­vestea asta este despre Sarah” (Ça raconte Sarah), tradus deja în peste zece limbi. Romanul a primit, în 2018, Premiul studenților France Culture-Télérama, Premiul librarilor din Nancy/Le Point, Premiul „Envoyé par la Poste“ și Prix du Style. A fost nominalizat la Premiul Goncourt (Selecția primă și a doua) și la Premiul Goncourt al liceenilor. A câștigat, în 2018, Premiul Goncourt – Alegerea României și Premiul Goncourt – Alegerea Poloniei. În palmares se adaugă, în 2019, Premiul Goncourt – Alegerea Elveției. Ro­manul „Povestea asta este despre Sarah” a apărut în traducere românească în colecţia „Raftul Denisei“, de la Editura Humanitas Fiction. într-o traducere semnată de Despina Jderu. Romanul are în centrul său povestea dintre două femei, o pasiune nu lipsită de tensiune, care se întinde până când personajul principal, Sarah, se îmbolnăvește de cancer. Interviul a fost realizat la sfârșitul lunii octombrie, în momentul în care autoarea a fost prezentă la București cu ocazia lansării romanului. (Traducerea acestuia îi aparține Simonei Preda).

Notă: Acest interviu a apărut în revista RAMURI, nr.2/2020.