Regizorul englez Sam Mendez e cunoscut pentru câteva pelicule multipremiate. Filmografia sa e, de altfel, inegală și ca gen, și ca valoare, dacă mă gândesc și cele două filme despre agentul 007. Aș aminti aici, totuși, trei dintre capodoperele sale: American Beauty (1999), Road to Perdition (2002) și Revolutionary Road (2008). Primul era un film despre strania psihoză prin care trece tatăl unei adolescente ajuns la vârsta critică (cu Kevin Spacey și Annette Bening); al doilea era despre opțiunea dificilă între statutul de gangster devotat clanului și cea de părinte, în Chicago-ul celebrei prohibiții (cu Tom Hanks, Paul Newman și Daniel Craig); în fine, al treilea dezbătea criza cuplului american din clasa de mijloc în anii 1950 (cu Leonardo Di Caprio și Kate Winslett). Niciunul dintre filmele lui Mendez nu anunța recentul 1917, lansat la finele anului trecut, decât, poate Jarhead (2005), deși acolo erau alte coordonate temporale și o cu totul altă desfășurare de evenimente și de caractere.

Ce avem, deci, în recentul 1917 al regizorului de 55 de ani, cu studii la Cambridge, pasionat de teatru și de cricket? Un veritabil road movie de război, turnat printr-un lung și aproape continuu travelling prin decorul apocaliptic al tranșeelor primei conflagrații mondiale. Detaliile sunt mai mult decât convingătoare și te lasă, prin autenticitatea combinației, a culorilor și a amplasamentului, cu senzația de prezență deplină acolo: companii de soldați obosiți sau răniți, bucurându-se de scurtul răgaz dintre atacuri; ofițeri derutați, gata să inițieze sau să anuleze la fel de brusc ordine de asalt; adăposturi întunecate și mizere, săpate sub pământ și întărite cu bârne și saci de nisip, în care mișună șobolani sau în care se ivesc potențiale capcane fatale; linii încâlcite de sârmă ghimpată, desfășurată între liniile combatanților, pe care atârnă, ici-colo, câte un cadavru mitraliat trecut ca reper pe hartă; gropi adânci de obuze, pline de apă maronie, de trupuri sfârtecate de cai și de oameni; spitale de campanie improvizate în corturi, unde poți vedea răniți agonizând, cu membrele amputate. Toată această scenografie complexă a fost îndelung studiată, proiectată și măsurată anterior pe machete la scară, astfel încât rezultatul de teren să fie unul pe măsură. Și exact așa a ieșit. Ba chiar în unele secvențe realismul vizual cotește discret spre simbolizare, cum se-ntâmplă, de pildă, cu orașul în ruine străbătut noaptea de rachete de semnalizare, de explozii și de împușcături. Printr-un abil joc de sunete, umbre și lumini, micuța localitate construită ca decor devine tabloul sumbru al unui timpuriu Armaghedon, prin care spectre umane aleargă disperate să se anihileze sau să scape.

Această convingătoare frescă a Europei în plin măcel (nu ni se spune dacă suntem în Franța sau în Belgia) constituie fundalul unei povești impresionante despre eroism, prietenie, familie, datorie și absurd. Doi tineri soldați britanici (interpretați de George MacKay şi Dean-Charles Chapman) primesc în primăvara lui 1917 misiunea de a merge dincolo de zona neutră și de tranșeele germane părăsite, pentru a trimite ordinul anulării unui atac ce ar fi dus la implicarea trupelor engleze într-o capcană mortală. Parcurgând lungul și riscantul drum până la locul indicat, cei doi soldați nu vor doar să execute un ordin, să capete o decorație, să-și facă mândre familiile, să-și salveze camarazii și, cu ei, un frate încorporat în regimentul vulnerabil. Ei traversează chiar miezul fierbinte al războiului, care a cuprins, deopotrivă, în rotativa distrugerilor o geografie pitorească, versatilă și pașnică, în pragul revenirii la viață: câmpuri înnoroiate de topirea zăpezilor, dealuri proaspăt înverzite, păduri foșnitoare, râuri învolburate, livezi înflorite, ferme bogate și orășele cochete. Obiectivul camerei îi urmărește mereu într-o mișcare constantă, hotărâtă și prudentă, așa cum se cuvine să fie dinamica datoriei militare printr-un teritoriu unde se mai găsesc încă gropi fără fund, tranșee labirintice necunoscute, obuze, tunuri și soldați inamici dispuși să ucidă. Nu lipsesc micile încleștări, surprizele ivite prin case și subsoluri, întâlnirile emoționante și întâmplările triste. Ritmul drumului către țintă e conceput simfonic, cu momente de respiro (popasul din pădure, unde un soldat le cântă camarazilor extaziați un cântec sfâșietor) și pasaje de precipitare (slalomul final al protagonistului printre explozii și soldați gonind la atac), cu clipe de ruptură subită (explozia dintr-un adăpost subteran, avionul german prăbușit peste hambar) și etape de lentoare (duelul de la pod, rătăcirea printre ruine, plutirea în vîltoarea râului).

Mulți au invocat pentru comparația cu 1917 alte filme de război: Saving Private Ryan (1999) al lui Steven Spielberg sau Dunkirk (2017) al lui Cristopher Nolan. Potrivite și la fel de bune, da, dar eu aș trimite mai degrabă către un film cu aceeași atmosferă istorică și aproape egal valoric, la timpul său: All Quiet on the Western Front (1979) al lui Delbert Mann, după romanul lui Erich Maria Remarque. Sigur, mai sunt și altele la temă. Orice analogie am încerca, însă, producția lui Sam Mendez (în care-i puteți vedea și pe Colin Firth și Benedict Cumberbatch) rămâne una dintre cele mai bune reprezentări vizuale ale Primului Război Mondial, o dramă cuprinzătoare despre umanitate, suferință, speranță și moarte. Am trecut și noi tot atunci prin ea, ca națiune, ceea ce ne recomandă încă o dată filmul.

Text difuzat ca cronică audio la emisiunea ”Revista Culturală Trinitas”, susținută de Teodora Stanciu la Radio Trinitas.

ADRIAN G. ROMILA s-a născut pe 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, și un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală.

A debutat cu poezie (1996) în „Symposion”, suplimentul literar al ziarului „24 ore” din Iaşi și a scris articole în presa studențească de la sfârșitul anilor 1990.

Volume: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, Iaşi: 2009); De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (Eikon, Cluj-Napoca), eseuri de critică literară; În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, Timișoara, 2012) – volum premiat, în 2013, ex aequo, de USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al ”Ziarului de Iași” și selectat, cu un fragment tradus în engleză, în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, editată sub egida FILIT, 2013; Radio în zăpadă (Tracus Arte, 2014), proză scurtă; Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (Cartea Românească, 2015), eseu; Mici schimbări în viață (Charmides, Bistrița, 2016), proză scurtă; Zeppelin (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura ”Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la ”Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman (Polirom, 2019).

A fost contributor cu câte un text în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016), Scriitori la poliție (Polirom, 2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017).

Deține rubrici permanente de cronică literară în „România literară” și ”Convorbiri literare”, postează curent texte pe revista on line ”Lapunkt” și este redactor la trimestrialul cultural „Conta”, editat la Piatra-Neamț.

A publicat, de-a lungul anilor, cronici și eseuri în ”Idei în dialog”, ”Viața românească,” ”Hyperion”, ”Bucureștiul cultural”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Cuvântul”, ”Verso”, ”Familia”, ”Dilema veche”, www.literaturadeazi.ro.